— Puţin îmi pasă de ideile tale, mari sau mici, dacă...
Alana şi-a pus încetişor mâna pe braţul meu şi m-a
strâns puţin. M-am uitat la ea, intrigat de întrerupere.
Dinks a sesizat scena:
— Domnişoara e mai înţeleaptă decât tine, Poe! Vă las să vă sfătuiţi.
— Rămâi, e totuna. Cel puţin, acum te vedem şi ştim de ce ni se ridică tensiunea. Aşa, dacă pleci, se duc naibii toate senzaţiile.
— Pe navă nu există secrete. Dacă ai călătorit, ştii asta.
Aşa că nu mă face mai nesuferit decât sunt. Salutare!
— Chiar aşa! Te iubeşte cineva de pe nava asta?
Alana m-a strâns iar de braţ. Sărisem peste cal. Dinks nu sesizase semnul, fiindcă, după prima atenţionare, Alana nu-şi luase mâna de pe braţul meu. Dinks avea dreptate. Pe navele galactice exista supraveghere totală.
Nu puteai vorbi fără să fii înregistrat sau ascultat.
— Alana rămâne cu tine, Poe. Mâine vă mutaţi în apartament, ne aruncă Dinks din uşă. Peste capul lui ne privea rânjind Nack.
Aceea a fost prima noastră noapte. Înghesuiţi în cuşeta pentru o persoană, cu sufletele săgetate din timp în timp de grija zilei de mâine.
Ne-am mutat în apartament a doua zi. Panzer şi Nack ne-au condus şi ne-au ajutat să ne acomodăm cu dotările.
Faţă de Star, nava era o generaţie nouă. Principiile rămăseseră însă aceleaşi. Circuit video general, sensibilitate microfonică totală, videotelefon, terminal cu display, paturi cu încălzire, lumină în ciclu diurn, garderobă completă, lift pentru servirea mesei în cameră, incinerator, cabină cu accelerator până la 3 g pentru menţinerea formei sportive.
— E mai frumos dedt pe naveta Alfa Centauri-Pământ, a constatat Alana.
— Nava a fost transformată pentru transport. Iniţial, avea destinaţie ştiinţifică. Cercetătorii ăştia iubesc luxul, nu pot fără el. Pfui!
Ieşirea lui Panzer arăta că el nu fusese niciodată inclus în categoria cercetătorilor, deşi considera că ar fi meritat.
Atunci s-a produs un lucru îngrozitor.
Panzer a început să devină stacojiu la faţă, iar capul i-a crescut, transformându-se într-o bilă uriaşă. Strigătul de groază al Alanei a fost acoperit de răcnetul meu:
— Hector!!!
M-am trezit din leşin, conştient că nu mă pot mişca.
Dinks nu se ţinea de cuvânt. Se juca iar de-a anihilarea motorie. Mi-am amintit brusc de Panzer. Oribil! Retrăisem scena morţii lui Hector. Aceeaşi evoluţie, acelaşi cap inform.
— Alana?!
— Sunt în spatele tău, Poe. Nu mă pot mişca.
— Ce-a fost asta?
— Ceva oribil. Am avut senzaţia că o să-i crape capul şi-o să ne împroaşte pe toţi.
— Cine ne-a instalat în pat oare?
— Cred că Dinks. Am mai apucat, înainte să leşin şi eu, să-l văd venind chemat de Nack. Te-au târât pe pat înjurând. Restul...
— Sunt prea slab, fată dragă. Leşin prea repede.
— Ai strigat numele lui Hector de s-au cutremurat pereţii. Aveai motive puternice să leşini. Sunt îngrijorată, Poe. În loc de linişte şi relaxare ai ajuns în aventura asta nenorocită. Nu ştiu dacă vei rezista fără îngrijirea lui Bingsley.
Uşa apartamentului s-a deschis, aşa că nu am putut să-i comunic Alanei că „sunt ca un taur“ – expresia preferată a doctorului. În încăpere a apărut Dinks, însoţit de un tip mărunţel, purtătorul unui cap enorm.
— Te ţii de farse, Poe! a început Dinks să fiarbă în faţa mea.
— Parcă ziceai că nu mai utilizezi anihilarea motorie.
— Dacă l-ai vedea pe Panzer cum arată, te-ai anihila singur.
Dinks dădea evident vina pe mine. A doua oară vedeam un cap devenind o bilă roşie şi informă şi tot a doua oară
eram acuzat de crimă. Hotărât lucru, nu-mi purtau noroc bilele astea roşii.
— Ce face Nack? s-a auzit vocea Alanei din spatele meu.
— Dacă deja ţi-ai revenit, domnişoară, înseamnă că eşti un soi mai indiferent.
— Numai proştii se răzbună pe alţii, atunci când nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple!
