fără să dăm de bănuit celor ce ne aveau în grijă,, să

medităm asupra dialogului purtat.

— Cred că am să utilizez biblioteca navei, a spus Alana.

Poate găsesc ceva despre secolul XX şi pictura lui ca să nu pierd timpul de pomană. La întoarcerea pe Pământ vreau să fiu în avans.

— Nu cred c-o să mai ai ocazia. Blândul nostru stăpân, Dinks, nu ne-a promis întoarcerea pe Pământ în schimbul unor servicii impecabile.

— Era vorba de serviciile pe care urma să i le faci tu. De mine nu are nevoie, aşa că sper să mă întorc la Centrul de Fizică Aplicată, să-mi susţin doctoratul şi apoi să mă

întorc pe Alfa Centauri.

Alana încerca în mod subtil o disociaţie de interese între mine şi ea. Eu eram indispensabil, ea nu era decât argumentul cel mai puternic al lui Dinks pentru a mă

convinge să colaborez. O dată colaborarea încheiată, argumentul nu mai era necesar şi, deci, se putea întoarce pe Pământ. Vestea colaborării cu banda lui Dinks nu putea decât să mă compromită.

— Eu mă duc la comandă, poate descifrez ceva pe acolo în folosul nostru, nu al „Marii Idei“.

— Ne vedem la prânz?

— Bine.

M-am îndreptat spre comanda navei, curios dacă se recepţionase intenţia mea de a „descifra“ ceva. În realitate, doream să văd cum se proceda cu imaginile subliminale; nu se ştie dacă nu era bine să pot decupla o dată sistemul, câştigând ceva aliaţi.

Mi-am format numele pe tastatura uşii. Ştiam acum că

aveam nevoie de acordul comandantului ca să intru.

Uşa s-a deschis şi am păşit în comanda navei unde se aflau Dinks, Haupt şi... Nack.

— Ce faci, Nack? Gata amnezia?

— De unde ştie ăsta de amnezia mea? a mârâit Nack, fără să mă slăbească din ochi.

Nu l-am lăsat să intre în dialog cu şeful şi am continuat:

— Dacă nu era „ăsta" – adică eu... De la mine şi de la Alana a aflat Stan ce suferinţă ai şi te-a tratat în consecinţă.

La sprâncenele ridicate a mirare de Nack, Dinks a răspuns cu o înclinare a capului.

— Nu trebuie să-ţi ceri scuze, Nack! De când sunt pe nava asta, numai tipi amabili ca tine am întâlnit.

— Auzi, şefule, s-a adresat Nack lui Dinks, după cât de spiritual şi de vioi e tipul, cred că ar trebui pus la treabă!

Ce concediu, ce menajare? Face treabă, mănâncă, nu face, rabdă.

Perspectiva ilustrată scurt şi concis de Nack era destul de sumbră.

— Cred că Nack are dreptate, a început Dinks cu vocea lui catifelată. Dacă începi munca de acum, când ajungem lângă Nicrom vei avea un avans şi nu vom staţiona nepermis de mult pe orbita de aşteptare.

Am lăsat capul în jos. N-aveam şanse să-i înduplec. Le era frică de interceptarea galactică a Centrului de Supraveghere Astronautică şi de aceea nu-şi puteau permite ieşirea din programul obişnuit al navei de transport.

— De frică vă grăbiţi?

— Nu-i treaba ta.

Felul în care m-a repezit Haupt nu mi-a plăcut.

Oricum, urma să lucrez pentru ei, aşa că cel mai bun lucru pe care-l aveam de făcut era să caut să aflu cât mai multe despre „Marea Idee“. Cine ştie, poate reuşeam să

scap. Aşa că am trecut la contraatac:

— În mintea mea, colaborare nu este sinonim cu supunere. Dacă în capul vostru cele două noţiuni sunt identice, vă priveşte, însă eu nu sunt dispus să suport obrăzniciile tipilor de calibrul lui Nack.

— Ia te uită! Te-ai şifonat?

— Lasă-l, Nack!

Totuşi, Dinks avea autoritate. Nack a amuţit, deşi se vedea că-i pornit să mă ia peste picior. Dinks a început:

— Uite, Poe, cum stăm. Avem nevoie de un tunel magnetic superdens prin care să coboare modulul de salvare al navei pe Nicrom.

— Poate să coboare şi fără tunel.

— Nu face pe prostul. Asta ştim şi noi. Trebuie să se şi întoarcă pe navă.

— Cu cine?

— Deja îţi depăşeşti statutul de colaborator. Nimeni de aici, în afară de mine, nu ştie cine este omul care va fi recuperat de pe Nicrom. Mai ştia Panzer, dar...

— Bine. Nu-mi pasă cine vine din iad. Oricine ar fi, tot un fel de drac este. Ce-mi puneţi la dispoziţie?

— Cele două casete furate de tine. Îţi dai seama că

acum treaba s-a descoperit şi Grant nu mai e directorul Centrului de Supraveghere Astronautică. Cu acest prilej îţi răspund la întrebarea dacă ne e frică. Nu, nu ne este frică.

Dar nu vrem să trezim bănuieli prin ieşirea din graficul de zbor. Asta ar determina verificări, suspiciuni, iar noi trebuie să fim încă prudenţi.

— Încă?

— Da, încă, fiindcă va veni o vreme când alţii vor trebui să fie prudenţi cu noi.

— Cred că veţi aprecia gestul meu de a colabora acum, când, înţeleg eu, sunteţi nişte nimeni.

— Să te vedem la treabă şi mai vorbim noi despre asta.

N-ai arătat nimic din ce-ţi poate pielea. Noi contam pe Hector. Pe tine te-am luat din lipsă de ceva mai bun, ca să