— Atunci nu bănuiam că voi face o croazieră atât de
„plăcută“.
Dinks, care fusese spectator la dialogul nostru, s-a simţit dator să intervină:
— Vai, domnişoară! Modul în care am făcut cunoştinţă
a fost neelegant şi mă dezavantajează. Vă rog să credeţi că
n-am avut altă soluţie. Sper să-mi repar greşeala.
Dinks se dădea bine pe lângă Alana, a cărei poziţie îi convenea.
— Dacă croazierea noastră va dura mai mult, o să aveţi ocazia să-mi schimbaţi impresia.
Alana îl trăgea de limbă.
— Am deci la dispoziţie aproape o lună ca să vă conving de bunele noastre intenţii...
O navă galactică de transportat minereuri, dotată de obicei cu motoare DW 27.000, putea ajunge într-o lună la marginea Galaxiei.
— Cu supravegherea permanentă la care suntem supuşi, cu antenele de anihilare motorie, fără legături cu sectoarele navei, fără libertate de mişcare, mai mult o să
ne înrăim decât să devenim docili.
Alana juca tare.
— Începând de mâine, veţi avea la dispoziţie un apartament normal, fără supraveghere TV şi fără anihilare motorie.
Vestea era surprinzătoare. Doar nu mă decisesem încă
să colaborez cu ei.
— Sunt singura femeie de pe navă?
— Mai sunt încă două.
— Voi locui cu ele?
— Vei locui cu Poe. Mi se pare mai sigur să staţi împreună.
Zâmbetul amabil de pe mutra colţuroasă a lui Dinks era curată prefăcătorie. Ne dorea împreună ca să fim uşor de supravegheat. Nu credeam un cuvânt din asigurările lui.
— Păreai mai antipatic, Dinks!
— Eu am încă rezerve, a spus Alana. Probabil i se păruse că mă dădeam prea repede pe brazdă şi-mi atrăgea atenţia că puteam fi suspectat.
— Ne cunoaştem de puţină vreme, a început cu vocea Iui catifelată Dinks. Iar întâlnirea noastră s-a făcut în condiţii-limită. Să ştiţi că nu mă aşteptam să vă fiu simpatic de la prima vedere. Sunt un tip dificil. Cel mai neplăcut lucru la mine este că-mi place disciplina.
— Îţi promitem că vom fi disciplinaţi! a spus Alana. Nu vom încăica nicio prevedere şi nu vom submina disciplina de pe navă. Vom fi supuşi.
— Asta nu înseamnă, m-am băgat eu în vorbă, că-ţi garantăm şi colaborarea. Aici mai avem de discutat.
— Ascultă...
— Protestezi degeaba, l-am întrerupt eu. Sunt inapt.
Am zăcut două luni în spital, iar la externare mi s-a dat concediu medical o lună. Înţelegi? Treizeci de zile. Şi recomandarea: LINIŞTE! Iar eu numai de linişte n-am avut parte zilele astea.
— O lună de zile vet avea LINIŞTE, mă îngână Dinks.
— Şi apoi?
Întrebarea aparţinea Alanei şi reflecta fidel starea noastră sufletească. Ce urma să ni se întâmple după o lună de linişte?
— Ca să nu vă faceţi griji, deocamdată vă spun doar atât: Poe va lucra la ecranele magnetice superdense, adică
va face ce ştie şi ce ar fi făcut şi la Centrul de Supraveghere Astronautică după expirarea concediului.
Pentru domnişoara nu am nimic de lucru. Pe navă nu avem organizat niciun doctorat.
— Ascultă, Dinks, hai să zicem că a trecut şi luna asta, am făcut treabă bună cu ecranele, am fost supuşi, ce s-o mai lungesc, totul a mers ca pe roate, aşa cum ţi-ai dorit.
M-ar interesa ce va urma după...
Dinks clipi binevoitor din pleoapele inegale ca mărime şi spuse:
— Veţi rămâne cu noi până ce „Marea Idee“ va deveni realitate.
