— Fără semne de derivaţie şi pline de praf.
— Atunci Haupt e un obsedat! I-a înnebunit Stan ăsta.
— Prietenul nostru, Haupt..., i-am comunicat eu cu un ton complice Alanei.
— Pe nava asta, a continuat Alana jocul, cu acelaşi ton, prietenia şi suspiciunea sunt sinonime.
— Gata, gata, v-aţi dat drumul! a intervenit Hermann.
Dacă nu voiam, nu ştiaţi nici ce-am căutat, nici cine a generat această percheziţie.
— Dacă vreţi să-mi faceţi o plăcere, a spus Alana, strâmbaţi-vă şi scoateţi limba către teletransmiţător, ca să
înţeleagă şi Haupt că vă disociaţi de suspiciunile lui la adresa jioastră.
— Hă, hă, hă, a făcut Dang, dovedindu-se sensibil la umorul Alanei.
— Bătrâne..., a început un fel de mustrare Hermann.
— De ce-l admonestaţi? l-a întrerupt Alana. Credeţi că
Haupt vă este mai necesar în continuare decât noi şi vreţi
să-i ocrotiţi sensibilitatea rănită de râsul spontan al acestui domn?
Uite ce „perie“ fină îi trăgea Alana bătrânului Dang ca să-l apere de mustrarea şefului!
Hermann gândea, mijindu-şi puţintel ochii. Alana pusese punctul pe i. Noi, mai exact eu, eram mai necesar în etapa următoare decât Haupt. În eventualitatea unui viitor atac asupra navei, armele lui Haupt nu valorau nimic în comparaţie cu ecranul meu superdens. Evident, dacă reuşeam să-l fac.
— Şi ce-ai vrea, şi-a revenit Hermann din starea dc nemişcare în care-l aruncaseră gândurile, să-l bag pe Haupt în cabina voastră, ba poate şi pe ceilalţi, că nici ei nu-mi sunt aşa de necesari ca Poe, şi să mă apuc să-i supraveghez zi şi noapte, iar pe voi să vă las să zburdaţi pe întreaga navă, să-l anunţaţi pe Grant unde sunteţi şi să-i scoateţi de sub hipnoză pe cei trei...
— Pe cei patru, l-am corectat eu crezând sincer că, în scurta vreme de când era pe navă, Hermann nu apucase să-i cunoască pe hipnotizaţii noştri.
— Pe cei trei, că din unul a scos Haupt sufletul puţin mai înainte.
— Ce vă ziceam? a constatat imperturbabilă Alana, bucăţi de carne numai bune de tocat!
— Nu prea vă impresionează vestea! a comentat Hermann în continuare, privindu-ne extrem de atent, ca să surprindă vreo reacţie de regret.
— Ce să ne impresioneze, şefule? am preluat eu sarcina de a explica imobilismul nostru la aflarea tristei veşti E ca şi cum ne-ai spune că s-a rupt scara de la sala motorului principal. Ăştia patru sunt ca nişte obiecte. I-am văzut de vreo trei sau patru ori în sala de mese, şi cam atât. În rest, parcă n-ar exista. Nici nu ştim exact cum îi cheamă. Ba nu, mint, bărbaţii m-au ajutat la construcţia generatorului pentru modulul de salvare.
— În zece minute, Poe, să te prezinţi în camera generatorului de ecran, ca să începi treaba!
— Generatorul este pe modul, am îndrăznit eu să
precizez.
— A fost, m-a repezit Hermann, acum este acolo unde am spus!
Au trântit uşa şi au plecat. Să se culce probabil, că nu dormiseră de vreo 23 de ore. Şi ce ore!
Alana a răsuflat uşurată şi s-a întins pe pat.
— Pare o brută Hermann ăsta, dar să ştii că
circumvoluţiuni are berechet. Sper să ne fi scos de sub supravegherea internă a navei. Merităm doar, după câte ai făcut, să fim trataţi cu aceeaşi unitate de măsură ca şi ceilalţi.
Nu puteam nici măcar să sper că Hermann ne credea de-ai lui. Prin educaţie, noi făceam parte din altă lume, o lume pacifistă, pornită pe calea cunoaşterii ştiinţifice şi a construcţiei galactice. Ei erau nişte stafii ale vremurilor de mult trecute, infirmi în gândirea constructivă, dar adevărate genii ale distrugerii, ale răului implacabil.
— Mă duc la treabă, i-am spus Alanei.
— Ai văzut că Haupt ne bănuia?
— Am văzut. Nu-mi dau seama de unde i se trage suspiciunea.
— Eu ştiu.
— Ştii sau presupui?
— Bănuiesc.
— Deci nu eşti sigură.
— Sunt sigură în măsura în care am la dispoziţie o bună parte din date.
— Şi cum nu le ai...
— Ai dreptate. Ce rost are să fac presupuneri când ele ar putea fi dărâmate de un singur fapt petrecut, dar pe care nu l-am cunoscut?! Spor la lucru!
