— Să nu te crezi de neînlocuit. Cunosc la perfecţie semnalul mâinii tale stângi, după care ţi-ai reglat dispozitivul de recunoaştere a persoanei la ecranul magnetic.

Am încremenit. Deci Hermann făcuse exerciţii cu generatorul de ecran şi nu Haupt, cum bănuisem eu.

— Credeam că cel care mă spiona era Haupt.

— Ai crezut bine. Haupt a fost acela. Până când i-aţi dichisit pe bolnavii noştri am aflat de la el tot ce trebuia.

Ţi-a înregistrat semnalul mâinii stângi când ai lucrat la ecranarea modulului de salvare. Făcuse chiar un simulator portativ ca să ducă în eroare tastatura generatorului tău de ecrane superdense, cel care sperai să

te ţină în viaţă până la sfârşitul aventurii noastre.

— Haupt?

— Da... Mare expert, negriciosul ăsta. Nu mi-a inspirat încredere niciodată, de când am venit de pe Nicrom.

— Unde-i Haupt acum?

Cea care întrebase fusese Alana.

— Afară. Studiază rocile speciale ale planetei ăsteia păcătoase.

— L-ai omorât!

— A plecat de bună voie. Mi-a spus secretul mâinii tale stângi, mi-a cedat simulatorul, ba mi-a spus şi că aveţi o tehnică specială şi comunicaţi telepatic. Mi-a demonstrat adineaori asta.

— Cum?

— A dat drumul la generatorul subliminal şi, cum aţi început'să ciripiţi cu gura închisă, ţinându-vă de mână ca la promenadă, pe coridoarele navei, au apărut perturbaţii ale semnalelor generatorului.

— Asta era! a spus Alana. Din cauza asta ne-aţi tot făcut percheziţii în cabină şi ne-aţi dezbrăcat?

— Şi, şi. Doi de şi. Ca să vedem dacă nu ascundeţi un minisistem de comunicare bilaterală, ăsta-i primul „şi“, şi ca să te văd cum arăţi...

— ...ăsta-i al doilea „şi“.

— Când a „ieşit“ Haupt?

— Acum şase, şapte minute. Treaba este certă, fiindcă

am închis personal ecluza după el.

— Îngrozitor! Când se vor termina atrocităţile de pe nava asta?

— Când voi rămâne singur. E simplu răspunsul şi nu înţeleg de ce nu l-aţi găsit singuri, fiindcă este logic. Ha, ha, ha! Haupt a fost obligat să adopte soluţia asta când i-am spus că ştiu cine este.

— Adică?

— Amicul era trimisul celor care au finanţat acţiunea Nicrom. Doar nu credeţi că din banii mei, câştigaţi cu trudă pe Nicrom, am comandat toată aparatura, din care ţi-ai făcut şi ecranul ăsta nemaipomenit. Ba am mai echipat şi două nave, a noastră şi una de mascare.

— Două nave? a întrebat cu un ton naiv Alana, deşi cunoştea bine povestea.

Ce aştepta Alana, de ce intra în discuţii cu individul ăsta, căruia îi sticleau ochii ori de câte ori o privea? Prea de multe ori avusese Alana dreptate în acţiunile ei ca să

nu-i dau o mână de ajutor în prelungirea dialogului ăstuia absurd.

— Două, a răspuns satisfăcut de surpriză Hermann.

Dar o să vă povestesc asta altcândva. Cum spuneam, Haupt reprezenta pe navă interesele nababilor ălora, care speră să pună mâna pe Galaxie cu ajutorul meu...

— De unde ştii asta cu certitudine?

— Dintr-un dosărel pe care i-l pregătise Stan înaintea plecării. Ordonat tip, Stan ăsta. Păcat că dorea să lucreze pe cont propriu. De-ar fi fost mai supus, cred că ne-am fi înţeles de minune. Avea cap! Când şi-a ales colaboratorii, i-a şi încondeiat. Îi avea pe toţi la mână cu ceva. Numai pe mine n-avea cum să mă şantajeze, fiindcă de acolo de unde veneam eu...

Vestea despre Haupt m-a mirat. Nu-mi făcuse impresia că încerca să scape de concurenţi în favoarea clanului său.

Sau poate... M-a străfulgerat un gând: dacă întîmplarea cu contrafazorul care-l scăpase pe Hermann de lovitura pusă

la cale de Dang nu fusese chiar o coincidenţă?

— Ştii când mi-a fost clar că Haupt încearcă un ultim joc pe cont propriu?

Întrebarea mi-o pusese mie.

— Habar n-am!

— Atunci când, deşi modulul do salvare are poziţionare spaţială în memoria calculatorului său de bord, mi-a cerut să-l dirijez către punctul din care urma să reîncepem căutarea irtronului. Ce credea el că am făcut eu pe Nicrom până aţi venit să mă luaţi? Am studiat documentaţia expediţiei, pe care o primisem o dată cu penultimul transport de alimente, ca un foarte conştiincios învăţăcel.

Tu, Poe, ai fost singurul om care m-ai depăşit în cunoştinţe cu generatorul tău de ecrane. Te anunţ însă că

te-am egalat şi că acum sunt în stare să mă descurc onorabil şi în acest domeniu, cu toate măsurile tale de siguranţă.

— Ce să mai zic? Văd că ai răspunsuri la toate. Eşti un adevărat geniu, Hermann!

— Ai intuit corect. Să ştii că toţi cei care m-au apreciat sub valoarea mea reală nu mai trăiesc. Şi că pe 90% dintre ei eu i-am lichidat. Nu suport să fiu subapreciat! Nu suport, auziţi?

Hermann se monta singur. Trebuia să-l calmez şi să

amân cât se putea un deznodământ violent.

— Şi irtronul? Cine o să te mai ajute să-l găseşti dacă te pui rău cu mine şi mă excluzi înainte de a mă folosi la maximum?

— Unu! Am de gând să te folosesc la maximum. Doi! Nu voi renunţa din cauza asta la Alana. Împacă-te cu gândul.

De altfel, din cauza asta îmi pierd vremea cu voi. Nu vreau să trec la măsuri extreme şi după aceea să am remuşcări că n-am încercat să te conving.

— Eşti un tip de treabă, Hermann!

Afirmaţia o făcuse Alana pe un ton atât de neutru, încât nu-ţi puteai da seama dacă-l lua peste picior sau îl aprecia sincer. Nici Hermann nu era sigur, dar firea lui bănuitoare îl îndemna să încline spre varianta primă. Aşa că-şi strâmbă gura într-o grimasă amabilă şi continuă