M-am simţit obosit. Efectul tratamentului pe care mi-l administrase Dang începuse să slăbească şi aveam iar dureri. M-am uitat la ceas. Era vremea prânzului, aşa că
m-am dus s-o iau pe Alana la masă, lăsându-l pe Petros fără un „la revedere“. Era mai bine să-l tratez ca pe un robot.
— Ce faci, dragă? N-ai fost la bibliotecă?
Alana era întinsă în pat, parcă în aceeaşi poziţie pe care o avusese la plecarea mea. S-a uitat la mine cu o privire tristă:
— Nu mă simt bine. Am avut ameţeli.
— Să-l chem pe Dang.
— Lasă! Să mai vedem cum evoluez. În afară de sfârşeala asta, alte simptome nu am.
— Venisem să te iau la masă.
— O să comand ceva în cabină.
— Stai! Mă ocup eu de toate. Doar nu crezi că o să te las singură.
Am format codul sălii de mese. Pe ecran a apărut meniul zilei. Am remarcat nişte feluri de mâncare mai curioase, cu multe grăsimi. Probabil meniul celor de pe
Nicrom. Am ales supă şi friptură la grătar. Alana mi-a făcut semn că nu vrea nici dulciuri şi nici de băut. Eu mi-am comandat totuşi o bere. În cursul expediţiei pe Nicrom recursesem la hrană concentrată şi acum îmi era dor de lichide.
Liftul pentru hrană şi-a aprins beculeţul şi a început să
sune. Eram serviţi. Am golit repede policioara de farfurii.
Alana mânca în silă. Cred că a văzut pe figura mea o milă
nespusă, fiindcă s-a silit să-mi zâmbeaseă a încurajare.
— Nu-i nimic, Poe! O mică indispoziţie. Cred că până
mâine mă pun pe picioare.
— Cum să mă duc la lucru şi să te las singură în starea în care eşti? N-o să am linişte.
Şi fără s-o mai întreb, am tastat legătura cu comanda navei. Pe ecran a apărut faţa rânjita a lui Nack.
— Ce-i, savantule?
— Unde-i Dang?
— Doarme.
— Alanei îi este rău.
— I-a căzut rău vreun pictor?
— Lasă glumele proaste! Du-te şi scoală-l!
— Vrei să mă cotonogească?
— Vreau eu şi asta, dar nu acum. Iar Dang, medic fiind, nu cred c-o să-ţi facă ceva dacă-l scoli pentru a vedea o pacientă.
Raţionamentul meu ar fi fost corect pentru orice medic din Galaxie. Dar oare Dang îşi mai putea respecta jură-mântul după ce se bălăcise în mocirla sufletelor corupte de pe Nicrom?
Uşa s-a deschis şi a apărut Dang.
— Ce ai, păpuşo?
— Ameţeli, doctore, a şoptit Alana cu o voce mai pierită
decât avusese până atunci. Am devenit atent. Nu cumva...
Dang, care n-o văzuse mai înainte pe bolnavă ca să
sesizeze diferenţa de ton, şi-a desfăcut trusă şi a început să o consulte. I-a montat două plăcuţe pe frunte şi a conectat firele la un aparat minuscul care semăna cu un
minicalculator. Alana închisese ochii şi stătea nemişcată.
O arteră albastră i se zbătea la tâmplă, făcându-mă să-i bănuiesc o intensă concentrare nervoasă. Am mutat privirea către doctor. Era impasibil şi-şi vedea de treabă.
N-aveam decât să aştept finalul.
— Nimic deosebit, a mormăit Dang strângându-şi aparatura. Efectul subgravitaţiei de pe navă.
— Ce tratament îmi recomandaţi?
