— Ba din cer am picat, fiule! Am venit după voi. 1032-F.C. nu vă mai prieşte. Cum te simţi?

— Mai bine, cred, din moment ce pot susţine un mic dialog fără să mă muştruluiască...

Şi i-am făcut semn cu ochiul către Alana, care zâmbea fericită de pe scăunelul ei.

Am râs toţi trei, atmosfera se încălzea şi-mi făcea bine.

Dar în uşă a apărut Bingsley. Ei, nu! La asta nu mă

aşteptam.

— Ce faci, Poe? Salut! Ia să văd cum stai, înainte să

pună ăştia doi stăpânire pe tine.

Bingsley a zâmbit. Ca de obicei, mi-a împânzit capul cu tot felul de traductori, la fel de reci ca întotdeauna.

— Ştii, doctore,, cu cine am avut onoarea, aici, pe navă?

— Cu cine? m-a întrebat doctorul Bingsley fără să se oprească din manevrarea instrumentelor lui strălucitoare.

— Cu fostul tău coleg, Stan, unul cu capul mare, mai pirpiriu, dar foc de deştept.

— Am auzit, ne-a povestit Alana prin ce-aţi trecut. Vai de voi! Dar ţi-ai revenit satisfăcător. Pe Alana am găsit-o într-un hal fără hal. Numai piele şi os.

— Dacă tot ai zis că ne-aţi găsit, spuneţi-mi şi mie cum de aţi reuşit. Galaxia-i mare, iar noi aşa de mici că...

— O să ai tot timpul afli. Numai să te faci bine.

Am tăcut, fiindcă era evident că de la doctor n-o să scot nimic. Trebuia să am răbdare şi să încerc ulterior un atac orientat către Grant şi Alana.

— Cât este ceasul?

— Aproape 20,30.

— Să nu te sperii, doctore, dacă o să dau ochii peste cap şi o să spun că am ameţeli. La ora asta primesc mesaje din cosmos.

— N-o să mai primeşti, a şoptit Alana.

— De unde ştii? am întrebat eu supărat, de parcă mi se luase cea mai frumoasă jucărie.

— După ce te faci bine, le vei cunoaşte pe toate. Acum fii cuminte, ca să le afli cât mai repede! Altfel îţi agravezi boala şi explicaţiile se vor amâna.

Am oftat şi am tăcut. Cu încăpăţânaţii ăştia trei nu aveam sorţi de izbândă. Dacă Grant era aici însemna că

Hermann ieşise din joc. Cei doi se excludeau. Aşa că

puteam să cad liniştit în toropeală ce încerca să pună

stăpânire pe mine.

Când m-am trezit, în cabină nu era nimeni. Ba nu.

Mint. Era întunericul. L-am dat afară apăsând întrerupătorul, m-am întins ca un cotoi după un somn zdravăn şi mi-am dat seama că mi-e foame. Dar ce foame!

Cum eram singur şi nu aveam cui cere voie să mă scol din pat, mi-am permis gestul respectiv. De aici până la liftul de servit masa nu erau decât doi paşi. Culmea, i-am făcut fără probleme, doar că efortul mi-a confirmat că, fără

proteine noi, drumul de întoarcere va fi o mare problemă

energetică. Mi-am comandat o supă, ca să n-o supăr pe Alana, şi o friptură zdravănă, ca să fiu sigur că n-o să-mi reproşez că n-am profitat cum trebuie de singurătatea în care mă aflam, fără dădacă, fără doctor şi fără privirea severă şi grijulie a lui Grant. Am început cu friptura, minţindu-mă că supa era prea fierbinte.

— Ia te uită!

Asta o spusese cu vocea lui de bas Bingsley, dar n-am catadicsit să mă întorc, fiind foarte ocupat să înghit o îmbucătură zdravănă. Doctorul ar fi fost în stare să-mi ia friptură din farfurie.

— După bucata pe oare o mestecă să nu te aştepţi să-ţi dea vreun răspuns, l-a anunţat Alana pe doctor.

M-am întors către ei şi, mormăind, i-am arătat fetei că

am comandat şi supa de convalescenţă.

Cei doi au început să râdă atât de tare, încât nu mai încăpea nicio îndoială că: unu – m-am făcut bine; doi –

aveam o figură unică mestecând disperat îmbucătura supradozată pe care mi-o servisem; trei – puteam să

mănânc liniştit, fiindcă nimeni nu-mi mai interzicea asta, nici chiar Bingsley.

Am reuşit, cu eforturi disperate, să înghit ce aveam în gură şi să zic:

— Salut! Poftim la masă!

Alana mi-a luat obrajii în palme şi m-a sărutat fericită, apoi a început să se şteargă râzând de grăsimea pe care i-o

„transferasem“ fără să vreau, murdărindu-i faţa.

— Doctore, m-am adresat eu lui Bingsley, lasă-mă să

termin, că dacă-mi montezi acum traductoarii ăia reci dau precis în ulcer.

Printre hohote, doctorul a reuşit să-mi strecoare:

— Hă, hă, hă..., gata cu chestiile alea..., după care s-a înecat şi a început să tuşească. A venit repede lângă mine, s-a aplecat şi mi-a făcut disperat semne să-i dau câteva după ceafă. M-am conformat cu plăcere şi am dat zdravăn.

— Mulţumesc, băiete! După cum dai de tare, n-ar zice nimeni că ai bolit două săptămâni încheiate.

— Care săptămâni, doctore? Zile, vrei să zici.

— Ba am zis bine.