M-am uitat întrebător la Alana care mi-a confirmat aplecând uşor capul, că zăcusem două săptămâni, de parcă nu m-ar fi lovit Hermann, ci m-ar fi muşcat o cobră.

— Şi asta numai fiindcă m-a pocnit Hermann?

— Nu chiar, a spus Bingsley. Efectul psihic a fost mult mai puternic. Vederea morţii lui Hermann, asemănătoare cu a lui Hector, ţi-a produs un şoc extrem de periculos, pe fondul de extenuare nervoasă în care te aflai. Nu uita că, dacă rămâneai pe Pământ, trebuia, subliniez, trebuia să te odihneşti aproape o lună. Or, tu ai muncit cât trei, după

câte ne-a povestit Alana.

Uşa s-a deschis şi a apărut Grant. Văzându-mă cum mâncam supa, a zâmbit mulţumit.

— Dacă n-ar fi decorul cabinei, mai că

m-aş

crede

acasă, pe Pământ, am ţinut să adaug.

— Felicitări, Poe! Am văzut ce-ai lucrat aici pe navă.

Ţi-am făcut dosar de sancţionare.

Cu gura plină fiind, am holbat ochii la Grant a mirare..

Adică cum? Laude şi sancţiuni!

— Ce te miri?! Doar ai furat din bandoteca Centrului casetele cu proiectarea ecranelor magnetice superdense.

Nu cumva speri că scapi nepedepsit?

Am înghiţit cu noduri o felie de portocală şi am îngânat:

— Le-am furat cu ştirea voastră, şefule! Mi-am dat seama de asta aici, pe navă.

— Cum asta? m-a chestionat colonelul, care se prefăcea că devenise, din bunul meu tată adoptiv, şelul imparţial.

— Era absurd ca sistemul antifurt cu ionizare să se defecteze de două ori şi, de fiecare dată, exact atunci când se furau casetele astea.

— Logic şi adevărat, a intervenit împăciuitor Alana.

Cum Grant nu spunea nimic, m-am răstit:

— E-adevărat deci? M-ai lăsat să le fur?

— Ai ghicit.

— Şi ai trimis-o pe Mae la mine, atunci seara, ca să

repeţi „condiţiile“ în care a murit bietul Hector? Dacă mă

curăţăm şi eu, ce concluzie trăgeaţi?

— Ia-o mai încet, Poe! Nu-ţi forţa căpşorul, că-mi dai iar de lucru! s-a băgat Bingsley în discuţie, totuşi fără a fi prea convins că-l voi asculta.

— Sunt ca un taur, doctore! Nu fi îngrijorat!

Grant a schimbat o privire cu doctorul, înainte de a continua discuţia. Începusem să mă montez, aşa că nu aveam chef să le descifrez semnele discrete.

— Dacă-mi promiţi că eşti cuminte, discutăm tot ce-ţi place şi tot ce te frământa. Dacă însă te ambalezi şi te agiţi mai mult decât trebuie, te dau iar pe mâinile doctorului!

Mi-am dat seama că mă enervam degeaba. Faptele erau încheiate, petrecute, săvârşite, nimeni nu le mai putea schimba.

— Promit! am zis şi m-am instalat pe pernele moi ale patului, ridicate grijuliu de Alana. Eram doar în convalescenţă.

— Pe Mae, a reluat colonelul, n-am trimis-o noi.

— Nu cred, am ripostat eu, calm de data asta. Gatt mi-a furat o carte de vizită atunci când a venit la mine ca să constate că mi s-a întors casa pe dos. Apoi i-a trimis-o lui Mae.

— Ai ceva cu Gatt, se vede de la o poştă. Însă nu ai dreptate. El era un executant oarecare. Mae a primit pur şi simplu cartea ta de vizită şi a venit. Din însemnările lui Stan rezultă că ei nu ştiau că v-aţi certat, aşa că au convocat-o în seara aceea ca să vă răpească pe amândoi şi să aibă cum să te şantajeze, dacă refuzai să lucrezi pentru

„Marea Idee“.

— Când a venit la mine în cabină, imediat după răpire, Nack m-a numit Mae, a intervenit Alana. Asta confirmă

cele spuse de colonel.

— Dacă nu veneam eu, anunţat chiar de Mae, că ţi s-a făcut rău, aceasta ar fi rămas cu voi, fiindcă era curiosă să

ştie cine este Alana şi cum ai auns să te consolezi atât de repede după ruperea legăturii voastre,

— Adică am fi ajuns toţi trei pe navă?

— Aşa cred.

— Ce mutră ar fi făcut Dinks! Nu ar mai fi ştiut cum să

mă şantajeze, ha, ha, ha!

Toţi au râs.

— De fapt, cum am fost răpiţi?

— Cu un minigenerator de anihilare psihomotorie.

Când ţi-au întors casa pe dos, au montat în soneria de la uşă un astfel de aparat, telecomandat.

— Ştiaţi asia când v-am chemat să-mi vedeţi casa răscolită?

— Ştiam şi asta, şi multe altele. Ştiam că între Nicrom şi nava de transport au loc comunicări radio pe suport laser, ştiam că tu şi Hector aţi devenit „hoţi“ datorită