— Da. Aşa cum m-ai sfătuit, l-am modificat pentru mâna stângă. Să ştii că semnalele celor două mâini sunt complet diferite, iar stânga are o intensitate şi o amplitudine ieşite din comun.
— Curios! N-ar trebui să fie aşa.
— Şi totuşi... Am verificat apoi comenzile. Răspund perfect la mâna stângă şi nu răspund la cea dreaptă. Deci semnalul este real. Dacă era distorsionat, nu puteam comanda generatorul.
Am tăcut din nou. Fiecare cu gândurile lui. Curios.
Dacă nu voiam să comunic cu Alana, fata nu-mi putea afla gândurile.
— Termini ecranul, Poe?
— Mâine voi şti cu siguranţă. Fac ultimele calcule şi determin ultimii concentratori.
— Există pericolul ca, după ce ai pornit generatorul, Hermann să ne excludă din combinaţie. Nu-l deranjează, cred, dacă nava are permanent ecran magnetic superdens în jurul ei. Aşa poate să ocolească recunoaşterea de persoană şi să se dispenseze de serviciile tale.
— M-am gândit la asta azi, când am pus la punct protecţia. Din oră în oră trebuie să reiniţializez comenzile.
Altfel, după cinci minute generatorul se autodistruge.
— Bravo! Acum ai fost Poe cel cu inteligenţa ascuţită, în faţa căruia mă simt mică şi neimportantă.
— Da’ de unde! Asta-i rutină curată. La Centrul de Supraveghere Astronautică orice acţiune trebuie întoarsă
pe toate feţele înainte de a fi pusă în practică. Instinctiv, m-am gândit şi la varianta reiniţializării.
— Îţi subestimezi calităţile! Eu nu cred în rutină.
— Stai puţin, Alana! Trebuie să mă concentrez un moment!
În mintea mea îşi făcea tot mai mult simţită prezenţa un gând. Neclar, deocamdată. „Trebuie să ajungeţi cu orice preţ pe 1032-F.C.“. Acesta era gândul, dar semăna mai mult cu un ordin decât cu o idee
de-a mea. Şi, în plus, era absurd să mă adresez mie la plural. Ce naiba! I-am comunicat şi Alanci constatarea.
— Există o explicaţie. Ideea ţi-a fost „sugerată“ astă-seară, cu ocazia emisiunii de pe Cd-101.
— Draga mea, Cd-101 este un quasar. De pe el nu se poate transmite.
— Ştiu! Dar deocamdată asta cunoaştem.
— Poate se emite de altundeva şi semnalele interferează
cu ale quasarului, distorsionând posibilităţile de aflare a direcţiei.
— Se poate. Asta însă ne interesează mai puţin.
Importantă este ideea, care ne-a parvenit într-un mod atât de ciudat.
— Hai să dormim! Mâine vom putea analiza totul mai bine.
Dimineaţă ne-a trezit Hermann. Videofonul ne anunţa că am lenevit prea mult. Am mâncat în grabă şi am discutat banalităţi. Alana se simţea „rău“ în continuare.
Dar, acum. vestea asta m-a îngrijorat mai puţin.
Petros mă aştepta în sala generatorului. Avea o figură
împietrită.
— Programul zilei de azi. l-am anunţat. Termini conexiunile şi reglezi cu un laser de distanţă poziţia reciprocă a polilor. Să fie toţi la aceeaşi distanţă unul de altul, fiindcă se întrerupe ecranul şi devenim vulnerabili.
— Am înţeles.
— La lucru, Petros, la lucru, timpul nu aşteaptă!
M-am îndreptat apoi către cabina de comandă. Nack, Dinks şi Haupt erau acolo.
— Salut!
— A venit savantul nostru. N-a murit aseară!
Răutăciosul era, ca de obicei, Nack.
— E liber calculatorul mare?
— Vă aşteaptă, mă luă peste picior Nack, cu un apelativ de politeţe ce dorea să accentueze lipsa de stimă de care mă bucuram în ochii lui.
M-am instalat în faţa tastaturii, am comandat programul principal de proiectare a generatorului de ecran şi am operat modificările pe care le impunea protecţia întregii nave. Aveam toate datele la îndemână. Am răsuflat uşurat.
Avusesem emoţii, fiindcă altfel modificările constructive mi-ar fi luat foarte mult timp şi aş fi devenit neinteresant pentru Hermann. Am lucrat la componenta dinamică a ecranului destinată ocrotirii de radiaţii gamma. Se putea construi şi ataşa generatorului. Am făcut o listă cu piesele necesare construirii etajului suplimentar. Am tipărit-o, după care m-am uitat la ceas. Se făcuse 12,33.
