— Componentele?
— Sunt în lada verde, bănuiesc, fiindcă dimineaţă nu era aici.
Petros m-a aprobat cu o scurtă înclinare a capului şi a început, îndemânatic, să sorteze piesele în succesiunea blocurilor din schemă.
Cu copia ce-mi rămăsese m-am îndreptat către generatorul de ecrane magnetice şi am început să studiez posibilitatea ataşării etajului de amplificare. Am scos nişte conexiuni, am pregătit un suport şi nişte module de carcasă, adaptabile la ce urmă să-mi aducă Petros. Am lucrat în continuare mai multe zile, îndârjit, dar şi lăsat în pace. Dang, Hermann şi Nack îşi lingeau rănile. Dinks şi Haupt abia mai pridideau cu treburile navei, aşa că nu prea aveau timp de noi. Alana era tot mai străvezie şi mă
îngrijora încăpăţânarea ei în a continua să-şi diminueze
forma fizică. Psihic era însă într-o formă excelentă. Ţinea legătura telepatică cu restul echipajului, se interesa de evoluţia lucrării, mă ajuta să dialoghez sub nasul supraveghetorilor noştri cu Petros, care era un tip deosebit de inteligent şi de talentat. El, Cris şi Fania erau decişi să
meargă alături de noi până la capăt. Fără noi, ar fi fost mereu nişte instrumente umane în mâna celor de pe navă.
Acum aveau sentimentul că servesc unui ţel, că nu sunt inutili, că mai au o şansă de scăpare, o şansă de a redeveni oameni.
Generatorul de ecran, varianta pentru navă, era aproape gata. Micile finisări pe care le făceam îmi serveau pentru a amâna clipa confruntării cu Hermann. Ştiam, eram sigur că pregătise o variantă a lui ca să scape de mine şi de Alana. Hermann era un tip mult prea inteligent ca să nu înţeleagă diferenţa dintre noi şi ei. Chiar şi cei trei, Haupt, Dinks şi Nack, se deosebeau de bătrânii împătimiţi în rele de pe Nicrom.
Aşteptam, aşa mă înţelesesem cu Alana, să se dea semnalul apropierii fie de centura de asteroizi, fie de cea de radiaţii. Atunci urma să pun în funcţiune ecranul şi să
văd ce ne-au rezervat Hermann şi Dang. Ştiam că fusesem supravegheat tot timpul cât lucrasem la generator şi că mi se înregistraseră toate manevrele de pornire-oprire, acordare, calibrare sau decodare. Ştiam că cineva repeta manevrele după plecarea mea din sala generatorului, învăţând să lucreze cu el ,,la rece“, când pericolul autodistrugerii nu exista. Îmi pusesem nişte semne sub tastele comenzii principale şi-mi confirmasem astfel bănuielile. În ultima zi însă urma să cuplez întregul bloc de comandă pe etajul acordat la recunoaşterea mâinii stângi. Era un cuplaj ireversibil, care distrugea comenzile anterioare, şi chiar şi destinaţia tastelor. Generatorul urma să lucreze mereu, iar eu să-l reiniţializez din oră în oră. Îmi stabilisem o tastă „moartă“, ca să pot face operaţia apăsând şi cu dreapta şi cu stânga. Tastă pentru mâna
stângă era cea operativă. Mai mult nu putusem realiza, în condiţiile supravegherii totale la care eram supus.
Între timp, am încercat să aflu care era motivul pentru care eram bănuiţi şi percheziţionaţi atât de des. N-am descoperit nimic. După ce ne-au percheziţionat cabina, au răscolit biblioteca, camera de bagaje, cabinele celor trei hipnotizaţi, terminând cu propriile lor cabine. Probabil că
nu găsiseră nimic, fiindcă nu trecuseră la represalii. Dar atmosfera era tot mai apăsătoare, iar supravegherea devenise făţişă. Nu se mai ascundeau că ne urmăresc chiar şi în somn. Într-o noapte ne-au trezit plescăiturile;,blândului“ Nack, care uitase deschis circuitul sonor. Am strigat la el să-l deconecteze, că nu putem dormi. A doua zi, când ne-am întâlnit, s-a făcut că nu ştie nimic.
Şi a venit şi ziua cea mare. Hermann a intrat, însoţit de Dang şi de Haupt, în camera generatorului, a făcut câţiva paşi în jurul instalaţiei şi mi-a spus:
— La noapte intrăm în centura de radiaţii, iar mâine la prânz în cea de asteroizi. Cum stai?
— Dau drumul oricând generatorului.
— Şi dacă nu-i nimic de capul ecranului tău magnetic superdens ce facem? Murim acum, când am ajuns la un pas de ţintă?
— Ecranul va funcţiona impecabil, atâta vreme cât eu şi Alana vom fi trataţi cum se cuvine.
— Ai ceva de reclamat? Ne-am purtat altfel decât pretinzi?
— Cred că mă iei peste picior, Hermann! Ne supraveghezi până şi în somn! Nu vreau să-ţi amintesc la câte amabilităţi am fost supuşi... Poate, pentru voi, asta înseamnă a te purta cum se cuvine.
— Îmi iau şi eu măsuri de siguranţă. Orice ai zice, eşti de la Centrul de Supraveghere Astronautică. Iar eu nu vreau să risc nimic. După ce punem mâna pe tun, îţi promit că te vom debarca pe prima staţie intergalactică la care poate ajunge modulul de salvare al navei. Ba, am să-
ţi ofer şi şansa de a rămâne cu noi. În caz afirmativ, vei primi toate onorurile cuvenite celui fără de care noi am fi fost şi azi pe Nicrom.
— Prefer cealaltă variantă.
— În cealaltă variantă, tu şi Alana veţi îngroşa masa supuşilor noştri. Fiindcă, în ideea mea de a stăpâni Galaxia, altă formă de relaţii sociale nu va mai exista.
Stăpâni şi supuşi. E bine să lucrăm de la început cu noţiuni clare pentru toată lumea. Deci, preferi să fii sclav.
Buuuun... Când lumea va afla că voi ne-aţi scos din iad, şi voi avea eu grijă de asta, viaţa voastră în Galaxie nu va fi deloc de invidiat.
— Prefer să nu fiu cu voi. Restul se va aranja.
— Mă rog... Ce şmecherie ai mai făcut la generatorul tău?
— Aceeaşi.
— Aha!
— Facem o probă de scurtă durată?
— Bineînţeles. Doar nu crezi că sunt tâmpit să mă
arunc în centura de asteroizi bazat doar pe vorbele tale.
Haupt!
— La ordin.
— Cum stai cu torpilele cu sesizor termic?
— Am destule.
— Ştiu asta. Altceva trebuia să înţelegi din întrebarea mea. Ai una suficient de mică? Atât de mică încât, în ipoteza că trece prin ecranul ăstuia, să nu deterioreze decât nesemnificativ nava?
— Am.
