replică a lui Haar.

— Cred că..., se auzi vocea lui Io, înceată, atât de înceată încât captă atenţia tuturor, instalând o linişte deplină în sală. Dar cuvintele de început rămaseră un timp suspendate în aer, fără urmare. Cred că...

Liniştea nu fu tulburată de nimeni. De ani de zile Io conducea cu pricepere, înţelepciune şi dreptate viaţa PLANETEI. Era singurul care supravieţuise la trei generaţii, singurul ce nu fusese atins de „degenerarea spaţială“. Părea născut o dată cu PLANETA şi pentru veşnicie, ca şi ea. Era iubit şi respectat în egală măsură.

— Cred că..., se auzi iar vocea bătrânului, ceva mai puternică decât prima dată,... trebuie să suspendăm pedepsirea lui Nimbus şi Studebacker până ce se stabileşte cu exactitate cauza defecţiunii şi partea lor de vină. Să votăm.

Toate mâinile se ridicară. Ca întotdeauna, Io fusese clar şi drept.

— Trecem la punctul următor, anunţă Haar, cu o figură

impenetrabilă, deşi votul exprimat puţin mai devreme însemna o ştirbire a autorităţii sa!e de secretar al Consiliului. Era pentru prima dată când se întâmpla aşa ceva. Toată lumea îşi dăduse seama de asta, cu puţină

satisfacţie poate, fiindcă intransigenţa lui Haar nu plăcea, nu era menită să-i aducă prieteni. Era respectat pentru nivelul lui profesional, pentru felul inteligent în care coordona activităţile PLANETEI, pentru faptul că nu-i scăpa nimic şi se afla întotdeauna acolo unde trebuia, dar nu era iubit, era temut.

Problemele curente ale Consiliului nu-l interesau pe Io, aşa că lăsă totul în sarcina lui Haar, care „naviga“ cu pricepere printre zecile de probleme administrative.

Bătrânul ştia că Haar simţise că în spatele intervenţiei sale în favoarea lui Nimbus şi Studebacker se ascunde altceva

şi că va încerca, imediat după şedinţă, să afle despre ce este vorba. Va afla de dialogul avut cu Spinn, fiindcă toate intrările la Io erau înregistrate video. Procedase corect când nu-l degrevase pe Spinn de sarcinile de serviciu de la uzina de concentrate metalifere. Dar trebuia să găsească o justificare legală pentru robotul cu circuite antimagnetice pe care urma să-l primească uzina. Redeveni atent la discuţiile din Consiliu. Haar citea lista propunerilor de consum energetic pentru luna următoare. Când termină, bătrânul interveni:

— Doresc să vă supun atenţiei două probleme.

În sală se lăsă liniştea.

— Prima se referă la un experiment. Ştiţi că, la uzina de concentrate metalifere, câmpurile magnetice puternice dereglează frecvent roboţii de supraveghere. Un calcul simplu arată că întreţinerea lor este foarte scumpă, iar siguranţa sistemului de supraveghere este oscilantă. Ar trebui

să

experimentăm

un

robot

cu

circuite

antimagnetice. Este mai scump dar, pe ansamblu, siguranţa sporită a sistemului va compensa acest dezavantaj.

Bătrânul se opri.

— Ce spun cei de la uzină? întrebă Haar.

— Am vorbit cu Spinn. Le surâde ideea, fiindcă acum pur şi simplu se chinuie să menţină sistemul de supraveghere valid.

— Curios! Robotul cel nou va înlocui cel puţin un supraveghetor. Cum de au putut fi de acord?

— Îşi dau seama că, mai devreme sau mai târziu, înnoirea tehnicii de supraveghere va avea loc. Şi cum nu pot prevedea ce perspective vor exista, preferă schimbarea, fiindcă deocamdată mai sunt şi alte locuri libere în cadrul serviciilor pe PLANETĂ.

Explicaţia dată părea mai mult decât satisfăcătoare

— Haar, spuse Io, dacă nu sunt obiecţiuni, te rog să

faci formele de transfer pentru testare a lui R. 105 la uzina de concentrate metalifere.

— Desigur, răspunse Haar, fără să arate că bănuieşte ceva.

— A doua problemă pe care doresc să o supun Consiliului, reluă discuţia Io, se referă la fiul meu Poe.

Rumoare în sală. Nefericirea bătrânului era cunoscută

de întreaga PLANETĂ. Să ai un copil pe PLANETĂ era o mare fericire. Între conducătorii ei, Io se număra printre puţinii care avuseseră norocul de a fi apţi genetic pentru acest privilegiu. Să-ţi pierzi copilul în pragul maturităţii era o tragedie. Şi Io suferise această tragedie; Din această

cauză devenise un pedepsit. Pe PLANETĂ, cei care aveau copii şi care ss abăteau grav de la legile de convieţuire erau pedepsiţi prin a nu li se permite să lase moştenire urmaşilor zestrea lor umană.

— Am reuşit, după ani de căutări, să-l localizez spaţial pe fiul meu, reluă Io.

— Fantastic! exclamă Fabre, încâlcind protocolul discuţiilor din Consiliu.

— Ştiţi că, odată localizat, nu-l mai putem scăpa.

Şansele de recuperare sunt însă foarte mici.

— Inexistente, rosti apăsat Haar..

— Ca urmare, continuă Io, făcându-se că nu aude spusele lui Haar, aş dori să-l antrenez de la distanţă

pentru transfer, astfel ca la data optimă să poată să preia zestrea mea umană.

— Sunt împotrivă! spuse Haar.

Cuvintele, rostite cu duritate, descumpăniră asistenţa.

De ani de zile, Io cerea Consiliului numai lucruri raţionale şi nu era refuzat. Tot ce propusese, tot ce sugerase, tot. ce impusese devenise util societăţii. Dacă Haar se împotrivea...

— Întreaga operaţie de antrenare şi de transfer o voi suporta eu.

Io vorbise calm, cumpătat, privind fix masa la care stătea.

— Este nevoie de multă energie pentru realizarea operaţiei, interveni Studebacker.

— Vom acţiona zilnic, numai între 8 şi 10, adică în perioada de pauză industrială.

— Şi reviziile? întrebă Studebacker.

— Putem să lucrăm în paralel, interveni Nimbus.