— Unde se află?

Întrebarea venise din sală.

— Deocamdată, poziţia lui este secret planetar. După

transfer, când se va pune problema recuperării lui, poziţia va fi cunoscută tuturor.

V-am rugat să aprobaţi consumul de energie necesar antrenării lui în vederea transferului. Am greşit când am prezentat problema ca fiind strict personală. Şi am persistat în această greşeală atunci când s-a anunţat că

voi suporta toate cheltuielile. De fapt, problema Poe a devenit, fără ca eu să bănuiesc asta în anii cât l-am căutat, problema viitorului PLANETEI.

— Nici chiar aşa!

Era vocea lui Karp, omul de încredere al lui Haar.

Consiliul dezaprobă impoliteţea lui Karp, dar Io ridică

mâna spre a-l linişti.

— Anularea protocolului permite orice intervenţie, chiar şi una de acest fel,

—

Continuă, Io!

— Nu ştim cum a dispărut Poe. Se pară că cei ce l-au răpit deţin mijloace evoluate de deplasare în spaţiu. Cea mai bună dovadă este distanţa la care l-am reperat pe Poe.

— Deci este suficient de departe ca să fie irecuperabil, interveni iar Karp.

— Exact, Karp. Poe este irecuperabil pentru mijloacele noastre spaţiale, dar...

— Am înţeles! Cei care l-au răpit pot să-l aducă şi înapoi.

— Nu eşti chiar prost, Karp! mormăi Studebacker, suficient de tare însă ca să fie auzit.

— Pe PLANETĂ, de la instaurarea „transferului“, populaţia este în creştere. Am pornit de la 1.080 de inşi şi am ajuns la 12.400. Cu energia limitată de care dispunem nu putem construi în ritmul naşterilor şi nici spaţiu nu prea mai avem. Miezul neradioactiv al PLANETEI asigură

locuinţe pentru încă 1.000 de oameni. Dar apoi? Când am realizat „transferul“, am considerat că am salvat VIAŢA.

Fenomenul are însă şi latura lui negativă. Viaţa presupune spaţiu, energie. Noi avem cinci hidrocentrale. Nici pentru populaţia actuală energia nu este îndestulătoare. Deşi calculatoarele consumă puţin, deşi spaţiul agricol este limitat, totuşi trebuie să facem economii. Alte surse de energie nu avem, iar cercetările noastre sunt mult limitate de lipsa de energie. Cercul este vicios.

— Va trebui să ieşim în zona radioactivă!

Haar se trezise la viaţă. Discuţia asta era foarte veche.

Pe PLANETĂ, economia de energie era problema principală. Serele nu puteau fi văduvite de energie, fiindcă

de acolo îşi asigurau hrana. Calculatoarele asigurau supravegherea totală a comunităţii şi coordonau activitatea energetică, deci nu puteau fi întrerupte. Fabrica de concentrate metalifere era indispensabilă, ca şi multe alte activităţi industriale. Singurul domeniu în care se putea face economie era cel social. Oamenii beneficiau de strictul necesar pentru iluminare şi pentru prepararea hranei. Ideea ieşirii în zona radioactivă, beneficiară a unor rezerva energetice potenţiale, era tot mai mult acceptată.

Haar îşi câştigase o oarecare popularitate din faptul că

fusese primul care avusese curajul să propună asta în Consiliu, împotriva părerii exprimate de Io că ieşirea în zona radioactivă ar fl reprezentat o greşeală.

— Cred că nu mai este necesar, spuse Io. Dacă luăm contact cu Poe şi el trăieşte într-o civilizaţie avansată, avem la dispoziţie două variante: fie că vine înapoi, însoţit de o tehnologie energetică nouă, care să ne salveze, fie că

plecăm noi la el, cu ajutorul mijloacelor spaţiale ale aceleiaşi civilizaţii.

Propunerea lui Io uimi Consiliul. Nimeni nu gândise atât de departe. Fiecare se preocupă de problemele imediate ale PLANETEI. Perspectiva deschisă de bătrânul lor conducător era colosală.

— Deşi poziţia lui Poe este secretă, începu Haar, îmi permit o întrebare legată de ea. Se află în afara centurii de radiaţii sau în interiorul acesteia?

Centura de radiaţii omorâse mulţi oameni la prima coborâre pe PLANETĂ. Nava lor nu fusese protejată decât pentru radiaţii de nivel 4. Când se deciseseră să asolizeze aici, nu reperaseră centura de radiaţii şi nici nivelul ei Când ajunseseră în ea fusese mult prea târziu. Centura avea nivelul 8. Era un monstru ucigaş. Dintre membrii echipajului navei, cei care fuseseră mai spre exterior muriseră în primii ani. Apoi radiaţiile de la suprafaţă

puseseră în mare pericol VIAŢA. Io şi încă doi, acum morţi, descoperiseră subteranul, un fel de uriaş adăpost antiatomic. Semăna cu ce ştiau ei că se construise pe planeta-mamă, dar dotările întreceau orice aşteptare.

Calculatoarele biologice, un vis la plecarea expediţiei, lucrau neîntrerupt pentru menţinerea şi protecţia climatizării, pentru funcţionarea serelor, în fine, pentru supravieţuirea întregului sistem. Se mutaseră în subteran.

Cei mai puţin atinşi de radiaţii, printre care şi Io, trecuseră la erganizarea unui sistem social de durată, la asigurarea sănătăţii în primul rând. Găsiseră o rezervă

importantă de medicamente pentru tratarea radiaţiilor la oamenii ajunşi până la nivelul 0,65. Scăpaseră 80 de inşi de pe navă, cei cu care Io pornise la lungul drum de perpetuare a civilizaţiei pe care o reprezentau.

— Cred că merit un răspuns, Io!

Se lăsase furat de gânduri. Bătrânețea îi juca mereu asemenea farse. Şi tot mai des se întorcea în trecut, tot mai departe, către începuturi.

— Bine, Haar! Dar, mai înainte, spune-mi, de ce te frământă centura de radiaţii?

— Simplu. Dacă civilizaţia în care trăieşte Poe vine la noi sau dacă plecăm noi acolo, centura de radiaţii îşi va face „datoria“, în cazul când ei se află în afară. Ştiţi că de la nivelul 8, cât avea la sosirea strămoşilor, centură a ajuns la nivelul 16,5, iar fenomenul este în continuare crescător Poe şi ai lui nu vor putea să ne ofere nicio tehnologie energetică, fiindcă vor muri înainte să ajungă

pe PLANETĂ.

Haar se dovedea din nou a fi un lucid.

— Cred că te pripeşti, Haar! Uite, am să respect secretul privind poziţia exactă a lui Poe, dar am să

răspund totuşi la obiecţiunea ta. Presupunând că

civilizaţia în care trăieşte Poe se află în afara centurii de radiaţii, trebuie să nu uităm că ei au fost aici, l-au răpit pe băiat şi s-au întors pe planeta lor. Şi cum Poe trăieşte, înseamnă că îngrozitoarea concentraţie de radiaţii a centurii nu i-a putut face niciun rău. De altfel, este de presupus că o civilizaţie care deţine mijloace atât de avansate de zbor spaţial să aibă şi mijloace de contracarare a radiaţiilor. Nu cred că centura sistemului nostru planetar este cea mai virulentă din Galaxie.

— Mulţi dintre cei care au murit din cauza radiaţiilor nu au supravieţuit mai mult de trei ani după infestare, aruncă maliţios Haar.

Un murmur do dezaprobare străbătu asistenţa.

Bătrânul Io era, ca întotdeauna, imbatabil, iar Haar –

pisălog şi rău.

— Să discutăm şi altceva, propuse Haar, să...