— Ne-am spălat prea des?
Obrăznicia mea avea menirea unei diversiuni. Trebuia să lămurim lucrurile.
— Iar îţi merge gura?
— Da, Nack.
— Aşa te-aş pocni!
— Îmi pare râu! Asta nu se poate, fiindcă nu mai avem un „3 g“ de stricat. Poate când s-o repara.
Alana, îmbujorată la faţă, mi-a aruncat o privire de încurajare din patul pe care se întinsese iar. Înţelesese ce carte jucam.
— Eu îl pocnesc, Hermann, orice ai zice!
Şi Nack s-a prăvălit către mine, pornit să mă facă praf.
M-am încordat ca un arc, am eschivat atacul aruncându-mă la podea şi am ridicat puţin călcâiul, suficient ca Nack să-şi piardă echilibrul şi să se bulucească cu capul înainte
peste Hermann, în continuare rezemat de tocul uşii.
Ciocnirea s-a produs.
— Te-a lovit? m-a întrebat Haupt, care se repezise prea târziu ca să-l oprească pe Nack.
— Sigur că l-a lovit! N-ai văzut? s-a auzit glasul Alanei.
Se pare că mă mişcasem din nou suficient de repede ca să nu se poată discerne cine pe cine a lovit. M-am frecat pe partea stângă a pieptului, pe lângă care trecuse ca un bolid Nack, şi, cu o grimasă de durere, am spus:
— Parcă au înnebunit toţi! La două vorbe, sar la bătaie.
Ce-or fi având însă cu mine? Nu mai pot glumi cu nimeni că sunt urgent atacat. Zău, dacă nu m-am săturat!
— Poe, ajută-mă să-i duc!
Cel ce-mi solicitase ajutorul era Haupt. În urma coliziunii Nack-Hermann, Nack avea o vânătaie în lăţire evidentă pe obrazul stâng, iar Hermann un cucui la ceafă, determinat de rezistenţa sporită a clanţei în contact cu căpăţâna lui. Cu chiu, cu vai i-am cărat până în cabinele lor. M-am despărţit de Haupt pe coridor şi m-am târât, evident de dragul respectării până la amănunt a scenariului potrivit căruia fusesem bătut de Nack, până la cabină. Acolo m-am prăbuşit pe pat şi i-am spus Alanei:
— Mă doare pieptul. M-a lovit rău animalul ăla!
— Ce-au căutat oare la noi în cabină? m-a întrebat „pe tăcute“ Alana.
— Nu-mi dau seama. Ceva însă îmi spune că au niscaiva date care-i îndreptăţesc să ne suspecteze.
— Trebuie să aflăm urgent. Credeam că după
percheziţia efectuată de Dang s-au lămurit. Ceva i-a determinat însă s-o repete mai amănunţit, deşi ne-au pus sub supraveghere totală, audio şi video.
— Ai dreptate. Undeva am făcut o greşeală. Nici ei nu au însă o dovadă zdrobitoare împotriva noastră, ci numai o bănuială. Altfel ne luau la fix.
— Cât este ceasul?
Întrebarea o pusesem cu voce tare.
— Aproape trei.
— Trebuie să mă duc în sala generatorului. Mă
aşteaptă Petros. Din câte am înţeles, cererea mea de piese a fost satisfăcută. Nava are o dotare de excepţie. Pe Pământ, aprovizionarea asta ar fi durat cam trei zile.
— Nu mi se pare ieşit din comun. S-au pregătit temeinic pentru acţiune şi au de toate.
Alana ocolea strategic răspunsul la subiectul atacat.
Avea dreptate. Nu câştigam nimic despicând firul în patru, dimpotrivă, aveam de pierdut dacă lăsam să se înţeleagă
că intuiserăm că filiera „Marii Idei“ se întindea şi pe Pământ.
— Pa! Să stai liniştită, ca să-ţi revii. Doctorul ţi-a recomandat multă odihnă.
M-am dus în camera generatorului. Petros mă aştepta, într-adevăr, ca o stană de piatră, pe un scaun. M-am făcut că nu-l bag în seamă,
m-am dus la terminalul camerei şi am tastat schema etajului de amplificare ce urma să-l ataşăm generatorului.
Am făcut o copie mărită la scara 10: 1 şi una la scara 5: 1.
Pe cea mare i-am întins-o lui Petros.
— Asta avem de făcut.
