— Aţi folosit acceleratorul de semnale?

— Da, veni răspunsul operatorului principal. Şi la dus, şi la întors.

— La 10,27 minute timp de răspuns, asta înseamnă

cam 200 de milioane de kilometri, socoti cu voce tare Haar. Este nerecuperabil pentru mijloacele noastre astronautice.

De când poziţia lui Poe devenise secret planetar, punctul luminos de pe harta cerească avea o traiectorie aleatoare, imposibil de localizat, fiindcă, o dată cu poziţia lui, se schimba şi aspectul hărţii. Roboţii îşi făceau datoria.

Bătrânul Io se lăsă cu un oftat prelung pe spate.

Încordarea de până atunci îl obosise vădit.

— Plecaţi cu toţii! se auzi vocea lui înceată. Rămâne doar observatorul-operator principal. De contact mă ocup personal.

Haar avu o grimasă de nemulţumire. Io îi observă

împotrivirea mută şi zâmbi superior:

— Chiar tu ai spus că este nerecuperabil. Nu ai de oe să te temi! Vei fi succesorul meu. Vei întemeia dinastia Haar şi vei face tot posibilul ca în următorii zece ani să se uite cine a fost Io, marele Io cum m-ai numit chiar tu...

— Eşti nedrept, Io! se revoltă Haar. Doresc să devin conducătorul PLANETEI, dar asta nu mă va transforma într-un nerecunoscător. Îţi datorez toi ceea ce sunt!

— Adevărat, Haar, însă puterea este o otravă atât de dulce, încât îi poate remodela până şi pe cei mai recunoscători oameni.

Io tăcu. Închise ochii şi un nou zâmbet îi apăru pe buzele crăpate şi pătate da bătrâneţe. Analizase luni in şir codul genetic al lui Haar. Era un'conducător înnăscut, dar avea şi tendinţe dominatoare, absolutiste. Modelase evoluţia lui de conducător şi determinase contextul social în care accste tendinţe ar fi fost înăbuşite de către Haar în mod conştient. Fiindcă îndreptarea, anularea pornirilor

antisociale trebuiau să aibă impuls interior. Să vină direct din conştiinţa celui care le genera. Altfel, totul nu era decât o îndelungată refulare, iar izbucnirile unor sentimente refulate sunt în totdeauna necontrolabile şi imprevizibile.

Cu Haar nu-şi făcea probleme. Reuşise să determine cu maximă precizie tendinţa principală care, pe plan afectiv, îi

domina toate celelalte porniri dăunătoare social: dorinţa de a crea o dinastie de conducători.

Omul care era cântărit în mintea bătrânului Io, Haar, viitorul conducător al PLANETEI, ieşi ultimul din încăpere.

Mergea într-un fel mai apăsat, exteriorizându-şi astfel nemulţumirea. De câte ori se simţea analizat şi disecat de Io îşi pierdea buna dispoziţie. Cum era un tip puternic introspectiv, ştia de la ce i se trage proasta dispoziţie. Se retrase în biroul lui, se instală în faţa display-ului calculatorului care domina încăperea şi făcu rapid câteva manevre. Apoi, se ridică şi cuplă un cablu al calculatorului la priza pentru veioză. Pe ecran apăru imaginea văzută

puţin mai înainte în camera de operare. Punctul luminos pulsa aleator pe ecran, iar harta cerului îşi schimbă brusc unghiurile de înfăţişare. Imperturbabil, efectuă cu o rapiditate care vădea un exerciţiu îndelungat, câteva manevre de corecţie şi imaginea se stabiliză. Haar se lăsă

încet pe spătarul fotoliului şi începu să şuiere încet. Era modul său de a se concentra.

Recapitulă: unu – Poe trăia: bănuia asta, dar îi plăcea să creadă contrariul; doi – fusese găsit; asta nu bănuia că

se va mai putea. Spera să fi murit sau să fi fost salvat de o populaţie aflată în afara spaţiului lor de comunicare radio.

Se ridică brusc de pe fotoliu. Ceva nu se potrivea în acest raţionament. Da... da... Nu Se potrivea distanţa. La câte minute se ridica timpul de răspuns? Parcă 10,27.

Asta nu însemnau 200 de milioane de kilometri, cât calculase el mintal în camera de operare. Haar se aşeză în faţa altui display, făcu rapid câteva calcule şi rămase cu ochii aţintiţi pe ecran. Nu se putea! Era exclus! Ceva îi scăpa din vedere. Calculele indicau distanţa de contact în cadrul zonei accesibile, în interiorul centurii de radiaţii.

Asta însemna că Poe era recuperabil: Harta de pe celălalt display indica în mod cert o zonă dincolo de centura de radiaţii. Însemna că timpul comunicat de operator era fals.

Fals... fals...

Cuvântul îi bătea în creieri ca un ciocan. Bătrânul Io se ascundea de cei din jur. Mereu, mereu, mereu...

Nervos şi congestionat la faţă, Haar se plimba agitat prin încăpere. Firea sa colerica îi făcea feste. Cu toate că

îşi propusese să se abţină, indiferent de situaţie, acuin dădu drumul unei furii aparent nejustifîcate de minciuna operatorului. Era furia viitorului conducător, a stăpânului PLANETEI, împotriva unui bătrânel care mai avea câteva săptămâni de trăit. Da, da, va muri, va fi ars, va fi trimis cu o navă miniaturală către centura de radiaţii, va fi un nimic, un nimeni. Şi lumea va uita repede de marele Io, tatăl tuturor, salvatorul, inteligenţa superioară pusă în slujba colectivităţii. Va avea el grijă de asta. Şi Io ştia, doar i-o spusese în faţă.

Răbufnirea lui Haar fu scurtă şi faţa lui redeveni omenească. Războiul cu Io era inutil. Îl câştigase, oricum.

Calculatorul sălii de transfer nu dădea greş. Peste 22 de zile, 15 ore şi 40 de minute, Io avea să treacă în nefiinţă.

Fie că dorea sau nu, implacabilul se va produce. De prea multe ori se confirmase programul de stabilire a datei de transfer, aşa că nu-şi făcea probleme. Războiul era altul.

Poe nu trebuia să se întoarcă pe PLANETĂ. Dacă se afla în interiorul centurii de radiaţii lucrurile se complicau, însă

el, Haar, va găsi o soluţie. Era, oricum, a doua inteligenţă

a PLANETEI şi va deveni cât de curând prima.

Haar începu să se plimbe, şuierând uşor, prin încăpere.

Deconectase ambele calculatoare, pusese veioza la loc în priză, dar nu deblocase sistemele de siguranţă. Nu trebuia să fie deranjat. Gândea. Şi o făcea cu mare intensitate, după cum arătau venele umflate ale tâmplelor.

În acelaşi timp, Io stătea de vorbă cu operatorul-şef.

— Am remarcat puţin mai înainte o scădere a parametrilor de funcţionare.

— Şi eu, răspunse operatorul-şef.

— Robotul de supraveghere funcţiona?

— Da. Operaţiile importante sunt mereu dublate cu robotul de supraveghere.

— Conectează radiolocatorul automat. Abia mâine vom încerca un nou test de transfer.

— Părerea mea, dacă-mi permiteţi..., îşi înghiţi vorbele Please, operatorul-şef, sub privirile tăioase ale lui Io.

— Spune! îşi înfrână bătrânul pornirea iniţială de a tăia orice iniţiativă subalternului.

Please mai şovăi câteva clipe, apoi, luându-şi inima în dinţi, vorbi:

— V-aş propune să procedăm normal. Să nu stricăm ceva. Creierul lui Poe nu a fost supus de mult timp nici măcar supravegherii noastre de rutină, cu atât mai puţin unui antrenament pentru un proces de transferare.

Trebuie reantrenat. Trebuie, înţelegi? Altfel riscăm enorm.

Am consumat o energie imensă pentru localizare. De ce să