— Ce-a pierdut? l-am întrebat eu cu o mină serioasă pe Hermann.
— Lasă, că o să vedeţi!
— Poate-l putem ajuta. Uite cum stă în patru labe... La vârsta lui...
— Nu-i purta de grijă! E mai zdravăn ca tine.
— Lasă-l, Poe! Nu-l mai provoca la discuţii, că nu-i place să se coboare la nivelul nostru.
— Ce zici, fetiţo? s-a zbârlit Hermann, la auzul intervenţiei Alanei.
— Zic bine. Eu şi cu Poe suntem, în ochii voştri, bineînţeles, nişte bucăţi de carne ce trebuie să-şi facă
datoria, după care, gata..., la tocat.
— Ce gândire profundă!
Hermann n-a mai băgat-o în seamă pe Alana, pentru a se uita la Dang. Doctorul, fără să gâfâie şi fără să
transpire, deşi făcuse multe genuflexiuni tot uitându-se prin diverse cotloane, continua să-şi facă datoria. Prinsese pentru o clipă privirea întrebătoare a lui Hermann şi a dat din cap uşor, a negaţie, lucru care l-a înfuriat pe şef.
— Şi, reluă Hermann dialogul întrerupt, cam ce datorie crezi că-ţi revine în ansamblul acţiunii noastre?
— Nu ştiu, a răspuns Alana, dar ceva mi-aţi destinat voi, altfel nu mă luaţi pe navă.
— Nack zice că a fost o întâmplare, iar eu cred că era mai bine dacă rămâneai pe Pământ.
— Voi nu faceţi nimic din întâmplare. Să nu te aştepţi să te cred.
— Întâmplător, a continuat Hermann, ţi-am găsit o utilizare.
— Întâmplător?
— N-o să mă crezi, dar, până să vin eu pe navă, ai fost doar iubita lui Poe.
— Pe mine mă mulţumeşte calitatea asta.
— Pe mine nu. La momentul potrivit, vei afla ce ai de făcut. Până atunci, trebuie să-i creezi lui Poe atmosfera necesară, ambianţa care să-l facă eficient. .
— N-am nevoie de ordine pentru asta!
— Bine! Am terminat discuţia.
Hermann n-o scotea la capăt cu Alana. Parcă
intenţionat căuta să-l sâcâie şi să-i impună o anumită
imagine a caracterului ei.
Între timp, Dang se liniştise. Avea o condiţie fizică de invidiat. Gravitaţia de pe Nicrom îl făcuse, de-a lungul anilor, extrem de antrenat la eforturi. Acolo, şi dacă ridica mâna se chema că face haltere. Aici, pe navă, gravitaţia artificială era cu puţin sub cea de pe Pământ, dar pentru Dang şi Hermann era floare la ureche. Se părea că nu fac niciun efort, indiferent de intensitatea mişcărilor. Aşa se explica faptul că, deşi bătrânul Dang cotrobăise, într-un
timp scurt, întreaga noastră cabină, nu gâfâia şi nici nu transpirase.
Hermann, văzându-l inactiv, l-a întrebat, de data asta fără a mai face pe misteriosul:
— Cum stăm, bătrâne?
— Sunt curaţi. Bănuiala este neîntemeiată.
— Vezi, dragă? mi s-a adresat Alana de parcă ceilalţi ieşiseră pe coridor, noi suntem buni numai pentru muncă
şi pentru a fi bănuiţi.
— Microfoanele? a întrebat Hermann, fără să arate că
este deranjat de intervenţia Alanei.
— Sunt la locul lor, conform schemei, şi nu s-a umblat la ele.
— Videofonul?
— Normal.
— Teletransmisia?
— Intactă.
— Cablurile?
