— Ascultă, Dinks, mie nu-mi place să mi se comenteze ordinele! Mergem cu viteza maximă! Nu pot să-mi bazez planul numai pe îndemânarea lui Poe. Dacă nu-i reuşeşte
ecranul superdens pentru întreaga navă, vom pierde foarte mult timp când vom trece prin centura de asteroizi.
Trebuie să avem o rezervă. Trebuie!
— Eu n-am comentat ordinele, şefule! Dovadă că
mergem cu viteza maximă. Însă cred că pot să-mi spun părerea.
— Pot să propun şi eu ceva?
Întrebarea o pusese Haupt, care meşterea ceva la pupitrul de comandă.
— Hai, spune-ţi şi tu părerea! Voi ăştia, care aţi trăit liberi, muriţi dacă nu faceţi puţină conversaţie...
— Ce-ai zice, şefule, să lăsăm nava în afara centurii de asteroizi şi să coborâm pe 1032-F.C. cu modulul de salvare?! Aşa n-o să mai depindem de Poe.
— Bravo, Haupt! a spus Nack de după
un dulap cu
circuite de control.
— Voi trăiţi pe altă lume! a mormăit Hermann. Cred că
nu-i vina voastră, ci a lui Stan. A stat tot timpul închis în cabină, cu monitoarele de supraveghere pornite, dar nu s-a gândit că e bine să vă dea mai multe date despre partea practică a acţiunii noastre.
— Să ştii că a fost un şef bun, corect şi principial, numai că...
— Numai că scotea prea repede laserul, i-a luat Hermann vorbă din gură lui Dinks.
— ... numai că, a spus imperturbabil Dinks, n-ai avut răbdare să-l cunoşti mai bine.
— Să ştii că de răbdare nu duc lipsă. Altfel muream de mult pe Nicrom. Am 58 de ani tocmai fiindcă am fost răbdător. Stan şi-a semnat sentinţa când a tras. Panzer era prietenul meu, a împărţit cu mine şi cu Dang mizeria de pe Nicrom. El a avut ideea de bază a acţiunii noastre.
Merita să trăiască. Iar Stan era un doctoraş nemulţumit, pornit să-şi facă renume galactic, ahtiat de putere. Asta era!
În comanda navei s-a lăsat liniştea. Fiecare îşi vedea de-ale lui, dar în mod sigur se gândeau la acelaşi lucru.
Hermann oscila între a le da sau nu detalii asupra operaţiunii propriu-zise, ca să-i facă, printr-o mai bună
înţelegere, executanţi supuşi ai ordinelor lui. Ceilalţi tăceau fiindcă, deşi erau curioşi, nu doreau să-l deranjeze pe suspiciosul şi voluntarul Hermann. După câteva minute bune, timp în care Alana mi-a făcut semn prin oglindă să am răbdare, Hermann s-a decis...
— Ca să nu par un zbir cu idei fixe, pus pe ceartă, violent şi... mă rog..., ca să nu par aşa cum erau şefii coloniei noastre de pe Nicrom, cred că e bine să vă dau câteva detalii în plus despre „Marea Idee“.
— În plus faţă de ce? a întrebat Dang.
— În plus faţă de ce le-a spus Stan. Trebuie să ştiţi că
Stan era la curent cu toate detaliile. M-am convins de asta citindu-i însemnările găsite de Haupt. Recunosc şi eu că
individul era foarte inteligent, fiindcă intuise lucruri pe care nu i le spusesem, dar avea cusurul că iubea prea mult puterea. Sigur, o să râdeţi de ce spun, fiindcă bănuiţi că şi eu nutresc aceleaşi sentimente. Aşa este, şi eu am cusurul ăsta, dar, spre deosebire de Stan, am suferit destul pe Nicrom împreună cu prietenii mei ca să am dreptul să doresc puterea, cea care-mi va permite să-mi plătesc cu vârf şi îndesat poliţele adunate cu răbdare atâţia ani. Dar să lăsăm divagaţiile şi să intrăm în subiect.
„Marea Idee“ – denumirea i-a dat-o Panzer – constă în a stăpâni Galaxia. Ştiţi că stăpânirea Galaxiei este legată de o armă teribilă, de existenţa căreia ştiam numai noi, cei trei de pe Nicrom. Acum numai cei doi, din prostia lui Stan. Misiunea navei era să ne elibereze – plan realizat – şi să intre în stăpânirea armei – plan pe care-l punem acum în aplicare. V-aţi dat seama că arma se află pe 1032-F.C. –
ţinta călătoriei noastre. Nu ştiţi însă că este de dimensiuni apreciabile şi că noi urmează doar să o remorcăm până la staţia orbitală Vega. Acolo vom avea la îndemână tot ce ne trebuie pentru activarea ei. Apoi vom transmite un mesaj Marelui Consiliu Galactic şi tare-mi pare rău că n-o să fiu de faţă ca să le văd mutrele. Deci, dragă Haupt, nu putem
utiliza modulul de salvare, fiindcă nu are la dispoziţie puterea necesară remorcării.
— Se admit întrebări? a spus Dinks cu un ton de soldat bine instruit.
— Acum, da. Discutăm. Mai târziu, se vor admite mai puţin, ca să nu pierdem vremea. Eu am adus planul la o formă care necesită energie minimă de realizare. Orice intervenţie în acest plan nu face decât să mărească energia necesară şi n-am să fiu de acord cu asta. Faceţi cum spun eu, atât vă rog, şi o să fie bine. Spune, Dinks!
Până şi-a ordonat Dinks ideile, în pauza făcută, am putut să remarc răbdarea şi bunătatea care răzbăteau din spusele lui Hermann, în totală contrazicere cu firea lui reală, despotică şi violentă. Însemna că intuise un punct critic în care se afla misiunea şi făcea orice ca să-l depăşească.
— Arma este păzită?
— Nu.
— Ai planurile de punere în funcţiune?
— Da.
— Complete?
— Da. Mai ai întrebări?
— Astea n-au fost decât preliminarii. Ca să ştiu cum stăm. Întrebarea esenţială este alta.
