— Să o auzim.
— După circa o lună, nava-„mască“, fiindcă aşa i-am zis, ne va demasca. Uite că am făcut şi un joc de cuvinte.
Îşi vor da seama că i-am păcălit. Vor declanşa deci supravegherea galactică şi ne vor prinde mişcându-ne greoi, cu un bagaj agăţat de coadă. Ce-am câştigat?
— Întrebarea-i bine pusă. Numai că lucrurile vor sta puţin altfel. Peste o lună nu vom fi în mişcare, remorcând arma, ci vom fi pe staţia orbitală Vega, rotindu-ne în jurul lui Alfa Centauri, o dată cu ea. Supravegherea galactică nu ne va descoperi deci, şi va dura ceva până vom fi depistaţi.
Vremea asta va reprezenta exact timpul necesar activării armei.
— Şi mesajul? Cât va trebui să aşteptăm răspunsul Marelui Consiliu Galactic?
— Foarte puţin, fiindcă „mesajul“ va fi „transmis“
într-un mod foarte original. Vom face să dispară una din staţiile supravegherii galactice, un nod al acelei uriaşe plase energetice în care Centrul de Supraveghere Astronautică îşi prinde victimele.
— Cum să dispară?
— Aţi auzit desigur de antimaterie? Ei, bine, după
armele atomice, cu hidrogen şi neutronice, geniul uman, prin latura sa distructivă, bineînţeles, a inventat şi tunul cu antimaterie. Cam aşa ceva vom căra după noi de pe 1032-F.C. pe Vega.
— E colosal! a exclamat Nack.
— Da, băiete, e colosal! l-a aprobat Hermann, vădit mulţumit de efectul pe care-l avusese povestea asupra asistenţei.
— Din câte ştiu, s-a băgat Haupt în discuţie, deoarece, fiind vorba de arme, era la el acasă, Marele Consiliu a adunat toate armele de distrugere în masă şi le-a dezafectat. Nu cred că i-a scăpat printre degete chiar cea mai sofisticată şi mai teribilă armă, aşa... ca un bănuţ fără
prea marea importanţă.
— Păi, asta-i de fapt „Marea Idee“. Să stăpânim Galaxia punând mâna pe o armă care nu a fost „adunată“ atunci când Marele Consiliu a făcut „curăţenie“. Vom deţine deci singura – precizez – singura armă de distrugere în masă
care mai există în Galaxie.
— Mi se pare o utopie să susţii că Marele Consiliu Galactic a putut comite o asemenea greşeală grosolană.
— Şi totuşi, a comis-o! Pe Nicrom a fost închis un membru al onoratului Consiliu pe care văd că-l admiri. Un fel de arhivar pe nume Fulton. Se scrântise în ultima parte a vieţii. Fulton ăsta a împărţit celula cu mine, cu Panzer şi cu Dang. Când a murit ne-a lăsat un plan şi nişte însemnări cărora nu le-am prea dat importanţă. Panzer, într-o zi, din plictiseală, le-a răsfoit şi a aflat că pe 1032-
F.C., la adâncimea de 100 de metri, se află un tun cu antimaterie. I se zice tun ca să sugereze ideea de armă, dar de fapt este un fel de accelerator de particule, o invenţie numai bună să te joci cu ea. Ha, ha, ha...!
După figurile lui Dinks, Haupt şi Nack, se vedea că
Hermann nu-i convinsese pe deplin.
— Adică, mergem după scornelile unui trăznit care şi-a lăsat oasele şi minţile pe Nicrom...
— Şi-a lăsat pe Nicrom viaţa după ce a înnebunit, este adevărat. Dar planurile, actele sunt autentice.
— Convinge-ne!
Haupt strigase aproape. Dorea să fie convins, să-şi dea seama că nu fugise după o himeră, că nu-şi stricase cariera, nu-şi riscase viaţa de pomană.
— Anihilarea
proton-antiproton
are
ca
radiaţie
caracteristică radiaţia gamma. 1032-F.C. este constituit din materie, deci nu trebuie să prezinte asemenea radiaţii, cu o singură excepţie. Există pe 1032-F.C. o zonă, mică
este adevărat, cu radiaţii gamma şi unde energiile foarte înalte emise exclud arderi sau reacţii nucleare, lăsând loc doar explicaţiei fireşti că avem de-a face cu o celulă de antimaterie, un irtron artificial, propriu tunului cu antimaterie.
— Aţi reuşit să măsuraţi energia emisă?
— Nu foarte exact, din două motive: o dată fiindcă n-am avut pe Nicrom cine ştie ce aparatură; în plus, energia însoţită de radiaţii gamma, de care vorbeam, se forma la periferia celulei de antimaterie, acolo unde câte un antiproton neutraliza din zbor sarcina unui proton, transformând-o într-un antineutron. Bolometrele au înregistrat însă suficient de exact nivelul energetic, ce se situează cam de 100 de ori peste cel al reacţiilor nucleare.
Alana mi-a făcut un semn discret, care însemna că ar fi dorit să mai comentăm ulterior informaţiile date de Hermann.
— Dar nu asta este important, a continuat Hermann, ci faptul că zona de pe 1032-F.C. în care am sesizat
fenomenul acesta local de energii foarte înalte coincide cu datele din hârtiile lui Fulton. De fapt, fără datele lui n-am fi putut orienta bolometrul cu precizia necesară. Asta ne-a întărit încrederea în veridicitatea informaţiilor obţinute de la Fulton.
— Era un tip cu o memorie fenomenală. Un fel de calculator ambulant.
— Cât de mare e tunul?
