Richard avea acelaşi parfum, deşi nu era unul pe care Anne să îl poată vreodată descrie. Respiraţia îi era rece pe obrazul ei înainte ca buzele să îi redescopere gura, iar în timp ce mâinile lui începură să o mângâie, ea îşi strecură braţele în jurul lui şi îl trase mai aproape.
— Te vreau, şopti ea când el se opri să ia o gură de aer.
Am aşteptat atât de mult şi am tânjit atât după tine.
— Nu putem, răspunse el în timp ce buzele i se plimbau de pe gura ei pe obraji şi pe ochi, iar mâna îi mângâia sânii. Eşti o femeie măritată.
— Nu este o căsătorie. Nu este consumată, şi a fost făcută
fără adevăratul meu consimţământ.
Ducele îi prinse încheieturile mâinilor şi îi sărută palmele, apoi se opri şi privi în jur. Nu era nimeni acolo; doar sunetul stins al muzicii şi râsetele din castel. Cu o mişcare fermă, îi ridică faldurile fustei, zdrobind materialul între trupurile lor.
Anne îi simţi genunchiul între picioare în timp ce încerca să
se elibereze de haine.
— Ţinutele astea regale nu se pretează la asemenea plăceri, se plânse el, luptându-se cu hainele.
— Cel puţin nu porţi armura, domnule, spuse Anne, râzând de curajul lor. Apoi îi simţi mâinile calde pe coapsele ei, deasupra ciorapilor, iar Richard o izbi tare de perete.
— Iertaţi-mă, domniţă, dar trebuie să ne grăbim dacă nu vrem să fim întrerupţi, spuse el în timp ce Anne îl simţi apăsându-i trupul cu al său. Era puternic, iar pentru o clipă
o duru, dar era ceea ce îşi dorise vreme de un an de zile şi nu voia să se sfârşească, deşi inima îi bubuia de teama că aveau 114
- ELIZABETH ASHWORTH -
să fie prinşi cu părţile intime la vedere. Ducele trase adânc aer în piept, iar după un moment o sărută pe obraz şi se retrase pentru a-şi aranja hainele.
— Mai bine ne-am întoarce înainte să ni se simtă lipsa, spuse el în timp ce Anne îşi netezea rochia şifonată.
— Un moment, spuse ea. Trebuie să te întreb ceva ce mă
nelinişteşte.
— Spune ce ai pe suflet, zise el când Anne ezită.
— Richard, am auzit poveşti.
Ducele nu spuse nimic, dar o privea în ochi.
— Se spune că tu l-ai ucis pe Eduard de Lancaster, spuse ea, apoi îşi regretă cuvintele când îi văzu privirea devenindu-i rece ca gheaţa.
— În luptă mor mulţi oameni. Nu este un subiect potrivit pentru o doamnă.
— A murit în luptă?
— Da.
— Tu l-ai ucis? întrebă ea, simţind nevoia să audă
adevărul din gura lui.
— Am ucis mulţi oameni în luptă, Anne. Dacă nu îi ucid eu, atunci mă vor ucide ei pe mine. Ai prefera asta?
— Nu, desigur că nu.
— N-ai fost niciodată martoră la o bătălie şi trebuie să fii recunoscătoare pentru asta. Nu este un lucru glorios. Este mânjit cu duhoarea sângelui şi a morţii şi cu ţipetele de agonie ale oamenilor în timp ce măruntaiele li se revarsă din trupuri, şi creierii, din capete. Niciodată nu sunt mândru că
iau o viaţă. Mă rog ca Dumnezeu să mă ierte pentru că îi încalc porunca. Dar este un rău necesar, iar un om care luptă împotriva regelui său este o sfidare pe care nu o pot accepta.
— Îmi pare rău, şopti ea, plecându-şi privirea, plină de căinţă pentru mustrarea lui.
— Nu, spuse el cu blândeţe, în timp ce degetele lui îi ridicară bărbia, forţând-o să îl privească. Mie îmi pare rău că
m-am înfuriat, când avem atât de puţin timp împreună.
115
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Richard…? Vocea îi tremura, dar Anne ştia că trebuia să îndrăznească să îl întrebe încă un lucru, pentru a fi împăcată cu sine. Regele? Regele Henric? Se spune că tu l-ai ucis în Turn… Încremeni când văzu că supărarea îi întunecă
privirea.
— Cred că uiţi care îţi este locul, de mă întrebi asemenea lucruri!
— Îmi pare rău, şopti Anne din nou, ştergându-şi o lacrimă nepoftită cu dosul palmei. Văzuse că îl înfuriase şi se temea.
