- POVARA LOIALITĂŢII -
— Adu mâncare şi apă caldă, îi spuse Anne Marthei, conducându-şi unchiul spre fotoliul lui de lângă şemineu.
Am fost învinşi, rezumă ea situaţia. Regele este mort.
Martha îşi făcu semnul crucii.
— Dumnezeu să îi aibă sufletul în pază.
— Amin, răspunse unchiul ei, odihnindu-şi capul în mâini.
— Spune-mi ce s-a întâmplat, zise Anne.
James luă paharul cu vin pe care i-l turnă ea şi îl bău însetat, după care îşi şterse gura cu dosul palmei.
— Este mai bine să nu ştii.
— Spune-mi!
El ezită, apoi începu să vorbească, încet şi calm, descriindu-i cele întâmplate pe câmpul de luptă de la Bosworth. Iar în timp ce unchiul James îi povesti despre trădarea lui William Stanley, Anne îşi aminti chipul ostil al bărbatului, ultima oară când vorbise cu el la Westminster, când îi spusese că avea să îi dovedească faptul că era de două ori mai bărbat decât Richard.
— El şi oamenii lui au început să ne înconjoare, iar eu i-am spus regelui că ar trebui să plecăm cât mai putem. Dar el pusese ochii pe Tudor. Am văzut că era decis să îl termine acolo, pe loc. Nu voia să se oprească, iar când duşmanii l-au încercuit, el lovea în stânga şi în dreapta cu barda. L-au nimerit cu o săgeată în spate şi a fost aruncat la pământ. A încercat să se ridice în picioare, dar înainte să se poată
apăra, William Stanley l-a răpus din nou şi toţi soldaţii lui Stanley l-au încercuit şi l-au bătut atât de crunt, încât nu s-a putut ridica de jos, iar coiful i s-a spart şi am văzut sângele. Mi-am întors calul spre el în încercarea de a-l ajuta şi l-am auzit strigând „Trădare!” către Stanley, apoi m-a văzut şi cred că a ştiut că se sfârşise.
— „Pleacă!” mi-a strigat regele. „Salvează-te!” Dar am ezitat şi l-am auzit rostind un ultim cuvânt. A strigat „Anne”, iar oamenii spun că a murit cu numele soţiei sale pe buze şi că
a fost vina lui, pentru că o otrăvise. Unchiul ei tăcu pentru o clipă. A murit strigându-te pe tine.
306
- ELIZABETH ASHWORTH -
Anne îşi coborî privirea şi îşi puse fruntea pe braţul unchiului ei, simţindu-i mâna caldă pe umăr. Nu ştiu cât timp rămaseră astfel; timpul trecu pe neobservate, iar ea ridică uşor capul de-abia când Martha aduse o lumânare şi Anne văzu că afară se întunecase.
Noaptea căzuse peste ei.
— Unde este fiul meu? întrebă ea.
— Regele l-a trimis înapoi la Sheriff Hutton, înainte să
plecăm din Nottingham. Este în siguranţă.
— Slavă Domnului!
— Anne, trebuie să plec, spuse unchiul James, luptându-se să se ridice în picioare. Nu pot sta mai mult. Vino cu mine, spuse el. Putem merge la Yorkshire, îl găsim pe John, părăsim ţara…
Anne scutură din cap.
— Ce vei face?
— Îl voi aştepta aici pe soţul meu. Va avea nevoie de mine.
— Eşti sigură?
— Da, spuse ea. Dar tu trebuie să pleci.
Unchiul ei încuviinţă din cap, iar Anne îl ajută să îşi pună
mănuşile şi coiful, apoi găsi o mantie de-a lui Eduard şi o tunică din zale, cu gheara de vultur, cu care se putea deghiza. Dădu să îşi scoată insigna mistreţului alb, cu motto-ul Loyaultie Me Lie, „Loialitatea ne uneşte”, dar observă că îi dispăruse.
— Probabil că am pierdut-o în luptă, spuse el.
— Ai grijă, şopti ea în timp ce îl sărută simţind metalul rece pe obraji.
Un grăjdar aduse un cal odihnit, iar Anne văzu că era băiatul pe care William Stanley îl lovise în ziua în care o răpise pe Izzie.
— Se spune că Sir William Stanley a găsit coroana regelui şi a pus-o pe capul lui Henric Tudor, zise unchiul ei în timp ce apucă hăţurile. Va fi bogat şi puternic acum.
— Dar există un lucru pe care şi-l doreşte şi pe care nu îl va avea niciodată, răspunse Anne, apoi îşi privi unchiul 307
- POVARA LOIALITĂŢII -
plecând în noaptea lipsită de lună, rugându-se ca Dumnezeu să îl apere şi să îi lumineze calea.
În timp ce ropotul copitelor se stinse în depărtare, Anne urcă treptele spre dormitorul ei. Se aşeză şi mângâie aşternutul patului şi perna pe care Richard dormise în urmă
cu atâta vreme.
