ultimă revoltă, continuă el, dar mi-ar plăcea să îmi ştiu regatul în siguranţă, înainte să mă însor cu tine.
Anne încuviinţă din cap, strângându-i mâna într-a ei.
— Pot să mai aştept puţin, spuse ea. Iar după ce ne vom căsători, mă vei duce să văd Middleham?
El ezită, iar ei îi păru rău că pomeni de locul acela.
— Middleham îmi trezeşte amintiri dureroase acum, spuse Richard. Dar voi merge la biserica de acolo şi la mănăstirea Fountains Abbey ca să mă rog pentru sufletul fiului meu –
deşi un suflet atât de pur ar fi trebuit să ajungă direct în rai.
Anne îi privi chipul îndurerat şi îşi dădu seama că nu va fi niciodată al ei în întregime. O parte din el avea să aparţină
întotdeauna lui Anne Neville şi fiului lor. Dar cum ar fi putut ea să îi poarte pică pentru acest lucru? Nu l-ar fi iubit atât de mult dacă ar fi fost rece, fără inimă.
— Anne, spuse el, ridicându-se. Ai fi dispusă să renunţi la Hornby? Dacă mariajul tău va fi anulat, castelul va rămâne în proprietatea ta, iar eu mă gândeam să i-l înapoiez unchiului tău. Legal, aparţine Harringtonilor, şi, în plus, îi datorez unchiului tău o recompensă pentru discreţia lui într-o chestiune dificilă.
— Trebuie să fi fost o chestiune foarte importantă, dacă ai de gând să îl răsplăteşti cu moştenirea mea, spuse ea, vrând doar să îl tachineze, dar observă cum muşchii i se încordează.
— Îmi pare rău. Nu am vrut să te critic, spuse ea.
— Nu, nu sunt supărat pe tine, Anne, spuse Richard. Dar este un lucru care e mai bine să fie ştiut doar de câţiva oameni.
— Nu ai încredere în mine?
— Mi-aş lăsa şi viaţa în mâinile tale.
Anne era pe punctul de a-l întreba dacă acea chestiune în care unchiul ei fusese discret avusese legătură cu dispariţia 288
- ELIZABETH ASHWORTH -
lorzilor Eduard şi Richard, dar simţi că el nu voia să
vorbească despre asta. Ştia că s-ar înfuria dacă ea şi-ar băga prea mult nasul şi că, la momentul potrivit, avea să îi dezvăluie ce se întâmplase cu nepoţii săi.
— Ceea ce mi-ai oferit tu este mai mult decât o recompensă pentru castelul Hornby, îi spuse Anne. De fapt, m-aş bucura să văd steagul Harrington fluturând din nou în înaltul turnului. Deşi, chiar în timp ce vorbea, îi părea rău pentru Eduard, care avea să fie nevoit să îşi strângă
eprubetele şi borcanele din camera din turn, pe care o iubea atât de mult.
— Mai bine am intra, spuse Richard în cele din urmă. A venit fluxul şi pare să înceapă ploaia. Anne, fii răbdătoare. Îţi promit că ne vom căsători înainte de Crăciun, zise el.
Intrară înapoi în palat, nepăsându-le dacă îi vedea cineva.
Dar, în timp ce Anne aştepta ca pajul să îl găsească pe unchiul ei pentru a o conduce acasă, stomacul i se întoarse pe dos la vederea siluetei care stătea în anticamera în care musafirii aşteptau o audienţă cu regele.
— Doamnă Stanley, spuse Sir William. Nu credeam că vă
voi găsi aici.
Anne văzu gelozia furioasă licărind în ochii lui. Se rugă să
nu o fi văzut la braţul lui Richard sau să fi fost martor la sărutul prelung pe care acesta i-l dăduse pe buze în semn de rămas-bun.
— Am venit să vorbesc cu regele despre copiii noştri, îi spuse ea.
Sir William rânji neîncrezător.
— Mă dezamăgeşti, Anne, spuse el. Sunt de două ori mai bărbat decât va fi el vreodată. Iar într-o zi o voi dovedi!
Cuvintele lui îi trimiseră un fior pe şira spinării. Păreau o ameninţară vană, dar Anne ştia că nu trebuia să aibă
încredere în cei din neamul Stanley. Îi povesti incidentul unchiului ei în timp ce se îndreptau spre casă, dar el îi alungă temerile.
289
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Cu toată cacealmaua lui, Sir William a fost întotdeauna un yorkist loial. Este mult mai de încredere decât fratele său.
Nu te mai gândi la asta. Nu ar face vreodată ceva care să îl rănească pe rege.
290
- ELIZABETH ASHWORTH -
CAPITOLUL 14
August 1485
