uimită că aceşti doi bărbaţi erau fraţi. Regele era blond şi înalt, dar când îi întâlni privirea, observă că ochii lui aveau aceeaşi nuanţă de albastru ca ai lui Richard.
— Aşadar, tu eşti Anne? Fiica cea mare a lui John Harrington?
— Da, Maiestate, răspunse ea, plecându-şi ochii.
— Atunci, tu eşti proprietara castelului Hornby, spuse el.
— Dar… începu Richard.
— Am decis! răspunse regele pe un ton care o făcu pe Anne să tresară, acesta ridicând mâna pentru a-şi reduce fratele la tăcere.
— Da, domnul meu, răspunse Richard cu o privire impenetrabilă şi începu să se joace cu cuţitul împodobit cu bijuterii, pe care îl folosea pentru a-şi tăia mâncarea.
— Anne, tu eşti copilul dintâi al tatălui tău şi nu te voi priva de moştenirea ta. L-am numit pe lordul Thomas Stanley tutorele tău, iar el este un om bun şi pios, care îţi va proteja bine interesele. Deja te-a adoptat drept unica lui fiică, iar căsătoria ta cu fiul său este benefică pentru tine şi pământurile tale. Este un aranjament de care mă bucur. Iar sora ta, lady Elizabeth, continuă el, va avea Melling. Nu va mai exista nicio dispută pe această temă. Să vină în faţă Sir James Harrington şi Sir Robert Harrington! spuse regele, iar Anne privi de-a lungul coridorului cum unchii ei înaintau, 111
- POVARA LOIALITĂŢII -
purtând uniformele ducelui de Gloucester, cu insigna mistreţului alb.
Făcu un schimb de priviri cu amândoi, iar unchiul Robert îi zâmbi, dar expresia unchiului James era una de furie mocnită, iar Anne observă că tresări atunci când îngenunche înaintea regelui.
— Acum este timpul să renunţaţi la obiectul conflictului! îi avertiză regele. Trebuie să îi predaţi castelul Hornby nepoatei voastre, Anne Stanley. Îl voi trimite pe Sir Ralph Assheton să
supravegheze aranjamentele. Este ultimul meu cuvânt cu privire la această chestiune, spuse el, încruntându-se la bărbaţii dinaintea lui, apoi la ducele de Gloucester.
Anne îl privi cu tristeţe. După toate cele întâmplate, regele tot nu voia să se răzgândească. Îi oferise Hornby lui Thomas Stanley, un bărbat care luptase împotriva lui în urmă cu mai puţin de un an. Iar familia Harrington, care nu ezitase niciodată în a-şi dovedi loialitatea faţă de yorkişti, îşi pierduse pământurile şi castelul care fuseseră ale lor de generaţii întregi.
— Acum, să dansăm! anunţă regele, făcând semn muzicienilor să revină la instrumentele lor. Vino, domniţă
Harrington, spuse el, făcându-i cu ochiul lui Izzie. Dă-mi mâna cât încă eşti o femeie nemăritată şi nu am de ce mă
teme de furia soţului tău!
Izzie chicoti în timp ce regele coborî de pe podium cu mâna întinsă, iar servitorii se grăbiră să strângă mesele pentru a le oferi spaţiu de dans. Anne îl văzu pe unchiul James căutând-o cu privirea şi merse grăbită la el, eliberându-se din mâna asupritoare a lordului Stanley.
— Unchiule James, spuse ea, trezindu-se cu lacrimi în ochi, la vederea lui. Eşti bine?
— Puţin zgâriat din luptă şi cu o rană care mă supără
când îngenunchez, spuse el, dar în afară de asta, trupul îmi este bine, deşi inimă mă doare din pricina pierderii proprietăţii Hornby.
112
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Îmi pare rău, spuse ea, aplecându-se să îl sărute pe obraz. Cum o mai duc mătuşa şi micuţii mei veri?
— Sunt bine. Au plecat deja la Brierley, şi este posibil să îi urmez şi eu în curând… Alteţă, spuse el brusc, încuviinţând din cap, în timp ce privirea îi căzu pe cineva din spatele ei, iar Anne simţi furnicături prin piele când conştientiză
prezenţa lui Richard în apropiere.
— Îmi pare rău, James, spuse el, punându-şi mâna pe umărul unchiului ei, mâneca lui atingând uşor braţul lui Anne. Ai luptat cu mult curaj la Barnet şi la Tewkesbury pentru a-l readuce pe fratele meu pe tron şi cred că meriţi mai mult de atât. Dar loialitatea mea rămâne de partea regelui în această chestiune, ca şi în toate celelalte.
— Vă sunt recunoscător, Alteţă, pentru intervenţiile în favoarea mea.
— Eşti un om bun, James Harrington; un prieten adevărat şi sincer, la fel ca Robert. Şi Anne? Eşti bine? întrebă el, privind-o.
— Eu… sunt bine, se bâlbâi ea sub privirea lui pătrunzătoare.
În spatele lor, dansatorii se învârteau în timp ce muzicienii le ţineau isonul.
— Nu vreau să dansez, spuse Richard, privind-o pe Izzie alături de rege. Simt nevoia de aer curat. Vrei să mă
însoţeşti? o întrebă el.
— Aş fi onorată, răspunse ea, aruncând o privire asupra chipului împietrit al lordului Stanley în timp ce Anne îşi puse mâna pe braţul lui întins şi îi permise lui Richard să o conducă afară din salon, unde, printr-o anticameră, se ajungea în curte.
— Aşadar, eşti măritată cu unul dintre fii lui Stanley, spuse el când uşa se închise în urma lui, iar sunetul muzicii şi aplauzele se stinseră.
— O căsătorie doar cu numele. Băiatul este încă un copil.
Richard… îl trase de braţ pentru a-l face să se oprească din mers şi să o privească. Richard… Anne întinse mâna şi 113
- POVARA LOIALITĂŢII -
mângâie materialul moale al vestei lui, amintindu-şi muşchii fermi de dedesubt. Mi-a fost dor de tine, spuse ea în cele din urmă, privindu-i chipul, căutând un sentiment reciproc.
— Nu aici, spuse el, ridicând privirea spre ferestrele din jurul lor. Vino cu mine! O luă de mână şi o conduse într-o grădină ascunsă de pomi fructiferi şi înconjurată de pereţi din piatră. O întoarse cu faţa spre el între doi meri şi o lipi de piatra dură cu corpul său. Anne de-abia putea respira.
