James veni lângă el cu o expresie la fel de posomorâtă ca a ducelui.
— Nu voi renunţa la el, spuse James. Castelul aparţine familiei Harrington şi nu voi sta cu mâinile în sân, privind cum îi este dat lui Stanley. Cum se luminează de ziuă, voi porni spre nord şi îl voi înconjura de soldaţi, îl voi umple cu provizii, şi să îl naiba pe cel care îndrăzneşte să mi-l smulgă!
— Şi cum rămâne cu loialitatea ta faţă de ducele de Gloucester?
— Mă îndoiesc că mă va contrazice, răspunse James, iar Robert presupuse că fratele lui avea dreptate.
Anne stătea întinsă în pat şi privea în întunericul de dincolo de fereastră. Putea auzi leii mugind, dar acum că ştia de unde provenea sunetul, i se păru straniu de liniştitor. Şi avea nevoie de ceva care să o liniştească.
O auzi pe Izzie şi pe una dintre servitoare intrând pe vârful picioarelor în dormitor şi închizând uşa. În tăcere, servitoarea o ajută pe sora ei să se dezbrace, apoi plecă.
— Sunt încă trează, spuse Anne când sora ei se aşeză în pat.
— Eşti bolnavă? întrebă Izzie. Lordul Stanley mi-a spus că
te-ai întors devreme acasă.
— Nu sunt bolnavă. Am fost trimisă acasă – în dizgraţie, răspunse ea.
— Dizgraţie! Ce ai făcut? întrebă Izzie, dând la o parte aşternuturile şi scăpărând cremenele pentru a reaprinde lumânarea de pe lada de lângă pat.
Anne ezită, dar voia să vorbească cu cineva despre ceea ce se întâmplase, şi spera ca sora ei să îi înţeleagă sentimentele, acum că era îndrăgostită şi logodită.
— Am ieşit în grădină cu ducele de Gloucester, îi spuse ea.
— Sper că nu l-ai lăsat să te sărute, spuse Izzie, deşi Anne simţea că tânjea după detalii, în ciuda încercării de a părea dezaprobatoare.
119
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Da, m-a sărutat, spuse Anne. Izzie sări în pat lângă sora ei.
— Doar te-a sărutat? întrebă ea, punându-şi capul pe tăblia patului, lângă al lui Anne.
— Mai mult decât atât, recunoscu ea. El… noi…
— Nan! exclamă Izzie, ridicându-se în capul oaselor şi holbându-se la sora ei cu o expresie şocată. Doar nu vrei să
spui…? Dacă v-a văzut cineva? Nu ai pic de ruşine? Eşti măritată! Este un păcat!
— Atunci, îl voi mărturisi, ridică Anne din umeri. Voi mărturisi că îl iubesc. Îl iubesc pe Richard, duce de Gloucester!
— Taci! Mâna lui Izzie mirosea a fructe când îi acoperi gura. Trebuie să ai mai multă grijă, Nan, spuse ea. Este un joc periculos cel pe care îl joci. Şi ţi-am spus despre lucrurile pe care le-a făcut. Eu una nu l-aş putea lăsa să mă atingă. Şi de ce s-a înfuriat lordul Stanley? Nu va ieşi nimic bun din asta. Trebuie să îl uiţi pe duce. Promite-mi că îl vei uita, Nan.
— Nu pot, spuse ea.
În dimineaţa următoare, lordul Stanley o chemă în solar.
— M-ai supărat foarte tare, îi spuse el, ochii mijiţi evidenţiindu-i dispreţul. Nicio fiică de-a mea nu va vorbi în secret cu Gloucester. Te vei întoarce la Lathom cu lady Stanley şi vei rămâne acolo până când soţul tău va veni să te revendice.
— Da, domnule, răspunse Anne resemnată, întrebându-se dacă scurtul ei moment cu Richard meritase o pedeapsă atât de severă. Decise că da. Singurul ei regret era că nu se despărţiseră prieteni. Regreta amarnic faptul că îl înfuriase, şi i-ar fi plăcut să aibă şansa să îi spună că înţelege şi că nu şi-a schimbat părerea despre el, dar o nouă întâlnire ieşea din discuţie, şi chiar şi o scrisoare era imposibilă, nefiind scăpată din priviri de niciunul dintre membrii familiei sau de către servitorii lor de încredere, în timp ce îi erau pregătite bagajele pentru drum.
120
- ELIZABETH ASHWORTH -
Înainte de amiază, Anne şi lady Stanley se aflau deja în trăsură, îndreptându-se spre nord. Izzie o îmbrăţişase şi îi spusese că spera să i se permită să o viziteze în curând.
— Te rog, îi şoptise Anne, agăţându-se cu disperare de sora ei. Dacă îl vezi pe Richard, spune-i că înţeleg. Sora ei încuviinţase din cap şi o sărutase pe obraz, dar Anne bănuia că nu avea să facă ceea ce îi ceruse, chiar dacă s-ar fi ivit ocazia.
Hurducăitul trăsurii îi provocă greaţă, ca de obicei, iar cu fiecare kilometru cu care se îndepărta de el, îi era şi mai greu. Era cald, iar muştele bâzâiau în jurul capetelor lor, atrase de cai şi de băltoacele aproape uscate care se formaseră în urma furtunilor bruşte de peste noapte. „Bine că vom ajunge în curând la Lathom”, gândi Anne. Era singurul motiv pentru care se bucura că urmau să ajungă
acolo, dar când, într-un final, se aşeză în pat înainte de culcare, greaţa continuă.
O puse pe seama suferinţei. Poate că trupul îi era la Lathom, dar inima şi sufletul îi erau în Londra, cu Richard.
Tânjea să ştie ce făcea el în orice moment al zilei. Se gândea la el în fiecare dimineaţă, de îndată ce deschidea ochii, şi numele lui era pe buzele ei în timp ce îşi spunea rugăciunile de seară.
Greaţa o epuiză, iar pe măsură ce săptămânile treceau, stomacul ei respingea orice mânca. La început, lady Stanley păru prea îngrijorată de propria stare de sănătate pentru a observa că ceva este în neregulă, dar Anne ridică privirea într-o amiază şi observă că lady Stanley o studia în timp ce ţinea pe genunchi un goblen de care nu se atinsese de săptămâni întregi.
— Eşti bolnavă, spuse ea. Dispoziţia ta nu este prea bună.
Stomacul îţi respinge mâncarea, şi totuşi se umflă de parcă
nu te-ai ridica niciodată de la masă. Este posibil să ai nevoie de o sângerare, ca să îţi recapeţi echilibrul, dacă planetele sunt favorabile.
121
