— Ducele de Gloucester, răspunse Anne şi privi cum mintea lui începu să pună cap la cap ceea ce ştia.
După un moment, lordul Stanley ieşi din încăpere fără
vreun alt cuvânt şi, intrând în solar, închise cu brutalitate uşa în urma lui. Cu picioarele tremurânde, Anne se aşeză pe o bancă, acoperind cu o mână copilul din pântec, parcă
pentru a-l proteja de rău.
— Întoarce-te în camera ta, îi spuse lady Stanley un moment mai târziu, şi rămâi acolo până când soţul meu va decide ce ar trebui făcut cu tine. Este foarte furios, adăugă
ea, de parcă ar fi fost necesar.
124
- ELIZABETH ASHWORTH -
Anne fu mulţumită să se retragă în dormitorul ei şi să
închidă uşa în urma sa. Mai târziu, îl auzi pe mesagerul lordului Stanley plecând, iar acesta plecă a doua zi, dimineaţa devreme. Se gândi că, odată plecat, lady Stanley avea să îi permită să coboare, dar nimeni nu veni la uşa ei, cu excepţia servitorilor care-i aduseră mâncare şi apă
proaspătă şi îi luară hainele murdare.
Balderstone arăta diferit în timpul verii. În timp ce se apropia, Robert putea vedea doar frânturi din conac printre copaci. Dar Isabella îl aştepta în curte, căutându-l cu privirea. Trecuse atât de mult timp de când nu o mai văzuse, încât aproape îi păru o străină. Dar o străină frumoasă, se gândi Robert, dorindu-şi să îi ia boneta de pe cap şi să îi atingă buclele blonde care ieşeau de sub ea.
Zâmbetul ei era cald şi primitor, ca şi buzele ei atunci când Robert o trase lângă el.
— Sunt atât de fericit să te văd, îi spuse el, inhalându-i parfumul corpului. Slavă Domnului că regele este în siguranţă şi că ne putem căsători în sfârşit.
— Au fost zile, în iarna care a trecut, când mă îndoiam că
va veni vreodată ziua asta, spuse ea.
— Sigur nu m-ai crezut un nehotărât?
— Niciodată. Dar au fost zile negre, în care m-am temut că
te-am pierdut, recunoscu ea.
Deşi lui Robert i-ar fi plăcut să o ducă la biserică şi să se căsătorească cu ea chiar în acea după-amiază, ştia că nu era posibil. Vremea recoltei se apropia, iar Isabella voia să vadă
totul strâns şi depozitat înainte de a-şi părăsi mama pentru a merge pe pământurile lui, la Badsworth.
Pe Robert îl irita ezitarea lui Isabelle. Mama ei avea să fie nevoită să se descurce singură odată ce ea devenea soţia lui.
Dar Isabella îl aşteptase, iar el îi era dator să o aştepte încă
puţin, deşi ardea de dorinţa de a o avea. Stabiliseră data nunţii în octombrie, iar Robert se întoarse binedispus la Londra.
125
- POVARA LOIALITĂŢII -
Înapoi la curte, se arătă surprins să îl vadă pe bărbatul înalt, cu umeri laţi, în anticamera ducelui de Gloucester.
Mâna lui căută instinctiv mânerul din piele al sabiei sale, iar în timp ce îşi ascunse iritarea, îl întâmpină politicos pe William Stanley.
— Doriţi să vorbiţi cu Alteţa Sa? îl întrebă el, de parcă un asemenea lucru era greu de crezut.
— Da.
— Atunci, îi voi comunica, răspunse Robert, îndoindu-se că Diccon avea să fie de acord.
— Este vorba despre Anne, nepoata dumitale, spuse Sir William.
— Ce s-a întâmplat cu ea? întrebă Robert, oprindu-se.
Bărbatul părea neliniştit.
— Este ceva ce ducele ar trebui să ştie… poate că şi dumneata, spuse el, iar presiunea din tonul lui îl făcu pe Robert să creadă că ceva nu era în regulă şi se grăbi să îl găsească pe Diccon şi să îl implore să îl primească pe bărbat, să asculte ceea ce avea de zis.
Ducele de Gloucester stătea la o masă pe care zăceau împrăştiate scrisori şi documente. Un rid îi brăzda spaţiul dintre ochi şi rădăcina nasului în timp ce era adâncit în conversaţie cu un avocat de încredere.
— Domnul meu, spuse Robert, urând că trebuia să îl întrerupă.
— Ce este? întrebă ducele, deşi tonul lui nu era unul dojenitor.
— Sir William Stanley este aici şi doreşte să vă vorbească.
Ducele ridică din sprâncene. Spune că o priveşte pe nepoata mea, Anne.
