— Te simţi în stare să mergi acum? o întrebă Richard.
— Da. Nu este nevoie să mă duci din nou în braţe, spuse Anne, încă ruşinată de dovada lui publică de afecţiune în faţa acestor persoane străine. Dar ţi-aş fi recunoscătoare dacă mi-ai oferi braţul tău, adăugă ea, ridicându-se. Ducele zâmbi, însă nu îi oferi doar braţul, ci o trase mai aproape de căldura trupului său.
— Vino, spuse el. Te conduc până sus.
Urcară treptele din piatră una câte una şi traversară un pasaj scurt spre o uşă. Înăuntru, Anne descoperi o încăpere plăcută, cu un foişor cu fereastră, care dădea spre curtea interioară. Focul ardea în şemineu, iar camera era mobilată
132
- ELIZABETH ASHWORTH -
cu fotolii confortabile, având pereţii decoraţi cu tapiserii, iar pardoseala acoperită cu un covor pe care îl considera prea scump pentru a călca pe el. Mai era un pat mare, cu baldachin de un verde închis, şi dincolo de această încăpere se afla un al doilea dormitor şi o mică garderobă, ascunsă în perete.
— Toate astea sunt pentru mine? întrebă Anne, privind luxul din jurul ei.
— M-am gândit că dormitorul mai mic ar putea fi folosit pentru doică şi copil, când se va naşte, răspunse Richard.
Dar, între timp, îţi voi aduce o însoţitoare. M-am gândit la mama ta, care se află la castelul Dudley, dar mi s-a spus că
şi ea este însărcinată, şi, deci, nu poate veni. Aşa că l-am întrebat pe unchiul tău dacă logodnica lui, Isabella Balderstone, poate veni să aibă grijă de tine. Vorbeşte foarte des despre ea şi cred că este o femeie bună, doar cu câţiva ani mai mare decât tine.
— Mulţumesc, spuse Anne. Îţi sunt recunoscătoare.
Îl privi în timp ce Richard stătea cu spatele la ea, cu privirea aţintită în curte. După un moment, se întoarse spre Anne.
— Nu pot sta prea mult cu tine, spuse el. Trebuie să mă
ocup de o chestiune la Londra.
— Când trebuie să pleci?
— Mâine.
— Richard! Anne se întinse după mâna lui, dar el nu veni lângă ea. Nu poţi sta cu mine măcar câteva zile? întrebă ea, nedorind să se despartă de el. Ducele o studie pentru o clipă, iar ea crezu că avea să se lase înduioşat, dar ochii lui părură
să devină distanţi şi reci.
— Trebuie să fac ceva, spuse el. Nu suportă amânare.
Acum că te-am adus aici în siguranţă, trebuie să mă întorc acolo.
Anne ar fi vrut să îl întrebe ce anume era atât de important, dar începuse să înveţe că existau lucruri despre care era mai bine să nu îl întrebe, aşa cum se întâmplase 133
- POVARA LOIALITĂŢII -
când se interesase de bătrânul rege, Henric. Iar ea se întrebă
despre câte alte lucruri era mai bine să nu ştie.
— Rămâi cu mine în seara asta? întrebă Anne.
— Nu te simţi bine. Ai nevoie de odihnă.
— Am nevoie de tine, spuse ea, privind cum chipul lui serios este luminat de un zâmbet.
— Voi veni mai târziu la tine, îi promise el.
Anne se odihni şi mâncă puţin din cina care îi fusese adusă. Apoi intră la ea o servitoare pentru a-i pregăti patul, întrebând-o dacă avea nevoie de ajutor pentru a se dezbrăca.
Anne îi spuse că nu şi îi dădu permisiunea să plece, apoi se aşeză pe un scăunel lângă foc şi îl aşteptă pe Richard.
În cele din urmă, se auzi un ciocănit scurt în uşă, iar el intră.
— Am vorbit cu unchiul tău, îi spuse el. Va trimite un mesager pentru a o ruga pe Isabella să vină. Îţi transmite salutări. I-am spus că eşti prea obosită ca să fii deranjată
astă-seară, dar că vei vorbi cu el mâine, înainte să plecăm.
— Mulţumesc.
— Ai prefera să te las să dormi…? Văd că eşti epuizată.
Vrei să trimit pe cineva să te ajute cu rochia?
— Nu, spuse ea. Am nevoie doar de tine. Îl privi păşind prin cameră, amintindu-i de leul întemniţat din turn. Ce s-a întâmplat? întrebă Anne, simţindu-şi buzele tremurând în timp ce vorbea. Eşti supărat pe mine?
— Anne, spuse el, venind lângă ea şi îngenunchind din nou la picioarele ei, pentru a-şi odihni capul pe genunchii ei.
— Ce s-a întâmplat? întrebă ea din nou, atingându-i cu degetele părul negru.
