El suspină şi îşi ridică privirea.
— Ştii că te iubesc? întrebă el după o clipă.
— Nu am ştiut cu siguranţă. Speram că da. Şi eu te iubesc, îi spuse ea, simţind o dorinţă bruscă ce îi copleşi oboseala. Culcă-te cu mine, îl rugă ea, iar Richard o aşeză pe pat şi o ajută să îşi scoată hainele, apoi făcu tandru dragoste cu ea.
134
- ELIZABETH ASHWORTH -
După cum promisese, Isabella Balderstone sosi după o săptămână. Era o femeie tăcută, cu ochi cenuşii şi cu părul blond şi cârlionţat, care i se ivea pe sub marginile bonetei. Se dovedi timidă la început şi părea a fi o însoţitoare mai umilă
pentru Anne decât fusese Izzie vreodată – şi, cu toate că era plăcut să aibă pe cineva care să fie de acord cu tot ce spunea ea, lui Anne îi lipseau dezbaterile aprige pe care le avea cu sora ei.
Îşi petreceau timpul cosând haine pentru bebeluş, se plimbau prin grădini, cântau, deşi în fiecare zi, în timp ce trupul ei se rotunjea mai mult din pricina copilului lor, Anne se întreba ce făcea Richard şi când avea să se întoarcă.
Devora fiecare frântură de bârfă pe care o auzea de la servitori şi mesageri despre ceea ce se întâmpla la curte, până când surprinse o conversaţie care o tulbură. Îi bântui gândurile până într-o după-amiază, când devenise prea întuneric ca să mai poate coase şi îşi puse lucrul deoparte oftând. Luă decizia să aibă încredere în prietena ei.
— Am auzit nişte vorbe… despre ducele de Gloucester, începu ea. Isabella nu ridică privirea, ci continuă să brodeze o floare delicată pe o robă pentru bebeluş.
— Ce-ai auzit? întrebă ea după un moment, continuându-şi broderia.
— Că sunt probleme între el şi fratele lui, ducele de Clarence.
— Ah, asta?
— Ştii despre ce este vorba?
— Am auzit câteva şoapte.
— Şi primeşti scrisori de la unchiul Robert, spuse Anne. O
văzuse pe Isabella citindu-le, iar cu fiecare scrisoare care venea, se simţea dezamăgită că Richard nu îi scria.
— Îmi scrie, da, spuse Isabella, cu privirea încă pe broderie.
— Pomeneşte vreodată de duce?
135
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Se află în slujba lui, aşa că multe dintre veştile lui sunt legate de duce. Dar nu trebuie să îţi faci griji pentru nimic.
— Tu ştii ceva, spuse Anne, privind-o cu atenţie. Îmi ascunzi ceva – ceva ce îl priveşte pe Richard.
— Ducele este un om ocupat. Are chestiuni pe care trebuie să le rezolve. Dacă ar exista ceva ce ar crede că ar trebui să
ştii, sunt convinsă că ţi-ar spune el însuşi.
Anne se ridică. O durea spatele din pricina greutăţii şi îi era dificil să stea prea mult într-o poziţie. Se plimbă prin încăpere pentru a-şi alina durerea, oprindu-se ca să
privească pe fereastră, la amiaza întunecată şi la ameninţarea zăpezii care avea să vină. Anotimpul penitent al postului Crăciunului o epuiza, cu zilele sale scurte şi cu frigul pătrunzător, dar se bucura de venirea Crăciunului.
Oftă şi se aşeză din nou în fotoliu, lângă foc.
— Mă tem că ducele se va certa din nou cu fratele său, spuse ea. Ştii cărui fapt se datorează neînţelegerea lor?
— Pământ, răspunse Isabella. Ştii cât de mult are nevoie ducele de Gloucester de pământ şi cum iubeşte nordul.
— Da, spuse Anne, amintindu-şi că el îi vorbise odată
despre planurile lui de viitor, după ce făcuseră dragoste. Ştiu că iubeşte acele locuri sălbatice. Mi-a spus că Middleham este un castel chiar mai îndepărtat decât Hornby.
Isabella scoase un ţipăt când se înţepă în deget cu acul şi puse grăbită roba deoparte, pentru a nu o păta cu sângele ei.
— Se ceartă cu Clarence pentru Middleham? întrebă Anne.
— Nu pot să-ţi spun, zise Isabella. Te rog să mă scuzi.
Anne o privi ieşind grăbită din încăpere. Însoţitoarei ei nu îi stătea în fire să fie agitată. Se încruntă. Faptul că ea adusese vorba despre castelul Middleham îi provocase acea reacţie, era convinsă. Ce îi ascundea? Anne merse din nou la fereastră şi privi afară. Orice ar fi ştiut Isabella, ea era hotărâtă să afle. Se întoarse şi privi uşa închisă. Isabella dormea într-o cameră vizavi de a ei. Apoi, Anne alungă acel gând. Nu avea să se înjosească citindu-i corespondenţa privată. Avea să îi scrie lui Izzie şi să o întrebe dacă ştie ceva.
136
- ELIZABETH ASHWORTH -
Sora ei şi John petreceau o mare parte din timp la casa din Londra a familiei Stanley, iar dacă era ceva de ştiut, atunci se putea baza pe sora ei, pentru a afla adevărul.
Robert se încruntă la auzul vocilor ridicate care răzbăteau până la el prin uşa închisă. Dumnezeu era martor că lemnul acesteia era destul de gros încât să înăbuşe orice urmă de ceartă, dar fiecare cuvânt se auzea acum limpede.
