— Adu-l înăuntru, spuse ducele după un moment. Ia astea şi încearcă să înţelegi ceva din ele, îi spuse el avocatului, şi în timp ce bărbatul părăsi încăperea, Sir William trecu pe lângă el.
— Rămâi, îi spuse Diccon lui Robert când acesta dădu să
plece. Este posibil să te privească şi pe tine.
126
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Aşa este, într-adevăr, răspunse Sir William, apoi se ridică, răsucindu-şi pălăria între degete înainte de a începe să vorbească. Ştiţi că lady Anne se află la casa Lathom, în Lancashire, în grija fratelui meu şi a soţiei sale. Ezită din nou, apoi îl privi pe duce cu o expresie plină de gelozie şi de dispreţ. Este însărcinată, spuse el.
Lui Robert nu îi veni să creadă. Băiatul, Eduard Stanley, era mult prea tânăr pentru a fi tatăl unui copil, şi trecuse mai bine de un an de când Anne fusese cu Diccon la Hornby.
— Eşti sigur? întrebă iritat ducele, privirea lui de oţel fixându-l pe William Stanley.
— Da, Alteţă, iar din ceea ce mi-a spus fratele meu, domniţa pretinde că dumneavoastră sunteţi tatăl.
— Şi de ce aţi venit la mine? întrebă ducele, trădându-şi emoţiile atunci când se apropie de un scaun pentru a se aşeza.
— Deoarece fratele meu plănuieşte să ia copilul, după ce se naşte, şi să îl lase în grija măicuţelor de la Chester. Lui Anne i se va spune că s-a născut mort. Nu fac asta pentru dumneavoastră, adăugă el, încruntându-se la duce. O fac pentru că ţin la lady Anne şi nu aş vrea să cred că a fost folosită.
Gloucester se ridică în picioare cu pumnii încleştaţi, iar pentru o clipă, Robert se temu că avea să îl lovească pe Sir William, aşa că păşi înainte cu o mână întinsă, iar când Diccon îl privi, văzu că se lupta să îşi păstreze cumpătul.
— Strânge suficienţi soldaţi! îi spuse ducele. Intenţionez să
o iau pe lady Anne în grija mea! Apoi, tăcut, ieşi din salon, intră în camera lui şi trânti uşa în urma sa. Sir William se întoarse spre Robert cu o privire curioasă.
— Se va rezolva, domnul meu, îl asigură acesta. Vă
mulţumesc pentru că ne-aţi adus această veste.
— După cum am spus, o fac pentru lady Anne, repetă Sir William, încuviinţând scurt din cap, după care plecă.
127
- POVARA LOIALITĂŢII -
Teama lui Anne crescu. Voia să ştie ce avea să se întâmple cu ea şi, deşi îşi închipuia tot felul de modalităţi în care i-ar putea trimite un mesaj lui Richard, niciuna dintre ele nu era practică. Şi chiar dacă reuşea să îi trimită o scrisoare, de unde putea fi sigură că el nu avea să se supere? Era furios pe ea când se despărţiseră şi ar putea nega pur şi simplu că
acel copil era al lui.
Apoi, într-o dimineaţă, auzi zgomot de copite şi hurducăitul roţilor unei trăsuri. În uşă se auzi o bubuitură
care răsună în întreaga casă, apoi Anne distinse voci la parter – voci bărbăteşti. Pe măsură ce Anne asculta, temându-se că lordul Stanley venise să o ducă undeva departe, se gândi că recunoaşte unul dintre glasuri. Îşi lipi urechea de uşă. Nu putea desluşi cuvintele şi, cu toate că îşi dorea să creadă că era Richard, îi venea greu să îşi închipuie că venise la Lathom.
Apoi auzi paşi şi se retrase de lângă uşă, neştiind ce urma să se întâmple.
— Camera asta? întrebă vocea.
— Da, Alteţă, o auzi răspunzând pe lady Stanley în timp ce uşa fu deschisă. Anne făcu un pas înapoi când el intră, chipul fiindu-i mai întunecat decât norii pe timp de furtună.
Anne o privi pe lady Stanley, stând în spatele lui, apoi din nou pe Richard.
— Ieşi afară! urlă el la lady Stanley. De îndată ce oamenii mei vor fi hrăniţi, vom pleca, aşa cum doriţi. Iar domniţa mea ne va însoţi!
Lady Stanley făcu o plecăciune ezitantă şi ieşi grăbită din dormitor. Richard închise uşa.
— Anne, spuse el. Iartă-mă că nu am venit mai devreme.
Mâinile ei se încleştară pe tunica lui şi toate lacrimile pe care le ţinuse în ea vreme de atâtea săptămâni izbucniră din ea. El nu spuse nimic, ci doar o ţinu în braţe până când Anne nu mai putu să plângă.
— V-am udat haina, domnul meu, reuşi ea să spună în cele din urmă, ridicând ochii pentru a-l privi. Richard îi 128
- ELIZABETH ASHWORTH -
sărută ochii umflaţi, apoi o ţinu un moment la distanţă de un braţ, studiind-o.
— Tocmai ce am aflat adevărul de la William Stanley, îi spuse ea.
— Atunci, nu eşti furios pe mine? îl întrebă Anne.
— Anne! Nu! Chipul lui se umplu de durere în timp ce o îmbrăţişă din nou.
— Dar erai furios pe mine când ne-am despărţit, spuse ea.
— Nu. Am crezut că mă urăşti pentru ce am făcut. Nu ştiam dacă mă vei primi.
— Desigur că te primesc. Mi-a fost dor de tine. Am vrut să