- POVARA LOIALITĂŢII -
— Sunt bine, insistă Anne.
— Nu. Am fost prea adâncită în durerea mea ca să văd.
Ceva te nelinişteşte. Voi cere medicului să vină.
În ciuda protestelor lui Anne, lady Stanley era convinsă că
un medic ar trebui să o consulte.
— Nu trebuie să te temi, o asigură lady Stanley. Medicul vine din Chester şi este foarte bine pregătit. M-a îngrijit pe mine şi pe alţi membri ai familiei de multe ori, cu succes.
Ştiu că ai ezitări. Nu ai avut privilegiul de a fi consultată de un asemenea om învăţat înainte, dar nu ai de ce să te temi.
Doctorul te va face bine.
A doua zi sosi un bărbat mărunt, îndesat, cu părul negru şi cu o faţă ca de cârtiţă. Anne tresări de cum îl văzu. Nu avusese niciodată înainte nevoie de doctor – întotdeauna îi cerea sfaturi matroanei Payne, la Hornby.
Lady Stanley îl aduse în dormitorul ei, iar bărbatul începu prin a-i cuprinde încheietura mâinii, pentru a-i lua pulsul.
— Nu sunt bolnavă, insistă ea. Schimbările de aer mă
afectează, şi călătoriile lungi. Mă voi simţi mai bine în curând.
Doctorul nu comentă, doar îi ceru o mostră din urina ei în unul dintre flacoanele din sticlă pe care le adusese cu el şi aşteptă dincolo de paravan împreună cu lady Stanley, în timp ce Anne se supuse ruşinată.
— Puţin cam tulbure, spuse el, ridicând flaconul în lumina ferestrei. Apoi, după ce îi inspectă urina, insistă ca Anne să
se întindă pe pat şi să îşi ridice rochia, expunându-şi goliciunea în timp ce el o apăsă cu mâinile reci şi lipicioase pe burtă, făcând-o să se simtă violată.
— Soţul va fi încântat, spuse în cele din urmă doctorul, după ce îi puse întrebări despre menstruaţia lunară. Nu v-aţi dat seama că sunteţi însărcinată? o întrebă el, de parcă ar fi fost o ignorantă.
Lady Stanley rămase cu gura căscată. Doctorul se întoarse spre ea vrând parcă să spună ceva, dar păru să se gândească
mai bine şi, după ce îşi primi plata într-un săculeţ, le ură
122
- ELIZABETH ASHWORTH -
bună ziua şi ieşi din casă, spre a-şi lua în primire calul care îl aştepta.
O scrisoare i-a fost scrisă de îndată lordului Stanley şi trimisă printr-un mesager în aceeaşi dimineaţă. Lady Stanley nu îi vorbi lui Anne despre subiect, dar îi instrui pe servitori să o ţină în camera ei până când lordul Stanley avea să dea instrucţiuni despre ce trebuiau să facă.
Anne nu protestă. Avea nevoie de timp să se gândească la ceea ce îi spusese doctorul. Mintea ei fusese atât de preocupată de despărţirea dureroasă de Richard, încât nu se gândise la posibilitatea ca un copil să rezulte din scurta lor contopire. Îşi dorea acum să o fi întrebat pe matroana Payne despre modalităţile de a preveni sămânţa unui bărbat să se prindă. Fetele din sat, care lucrau la bucătărie în Hornby, discutaseră adesea despre aceste chestiuni în timp ce curăţau mesele şi frecau podelele, dar Anne le ascultase alene, fără să se gândească vreodată că acele noţiuni i-ar putea fi de folos.
Câteva zile mai târziu, Anne dormea în patul ei după cina pe care i-o adusese o servitoare. Mâncase puţină pâine albă
şi băuse nişte supă, iar de îndată ce mâncarea i se aşeză în stomac, se simţi puţin mai bine. La început nu îşi dădu seama ce o trezise, dar vocea pe care o recunoscuse de afară
o înfricoşa. Lordul Stanley însuşi venise la Lathom.
Casa răsună de strigătele lui, iar Anne aşteptă, ascultând la uşă, în timp ce lordul Stanley îşi certa soţia.
— Am lăsat-o în grija ta! Trebuia doar să o supraveghezi!
Cum este posibil să se fi întâmplat una ca asta? Ce servitor ticălos sau băiat din sat s-a folosit de fiica mea? Când voi descoperi cine este responsabil, îl voi bate cu mâna mea, până va cere îndurare!
Anne tresări auzindu-i cuvintele şi se rugă să nu îi aplice şi ei acelaşi tratament. Se îndoia că sarcina avea să îi provoace acestuia milă, din moment ce copilul nu era din 123
- POVARA LOIALITĂŢII -
sângele lui şi putea doar să îi facă plăcere dacă o bătaie avea să îl despartă de pântecul ei.
Un moment mai târziu, auzi o servitoare apropiindu-se şi se întoarse spre oglindă pentru a-şi pune boneta şi a-şi aranja rochia modestă. Trase adânc aer în piept şi, cu toate că tremură în timp ce aerul îi părăsi plămânii, se gândi la Richard şi îşi luă puterea de la el. Nu păcătuise, îşi spunea Anne în sinea ei; păcatul era al lordului Stanley, care o forţase să se căsătorească pentru a-i fura moştenirea. Avea să îl înfrunte cu demnitate, în ciuda fricii.
Când intră în salon şi îi văzu chipul sinistru, curajul aproape că o părăsi.
— Aşadar, porţi un copil în pântec? întrebă el fără alte introduceri.
— Da, tată, răspunse ea supusă.
— Nu mi-am dat seama că primesc o târfă de rând în familie atunci când regele mi-a oferit tutela ta, spuse el, mijind ochii, în timp ce barba rară îi tremura de furie.
Presupun că nu va fi încântat să audă asta. Şi nici nu putem spune că este copilul soţului tău, din moment ce el are doar nouă ani. Se opri pentru a se încrunta la ea. Aşadar, continuă el, al cui este acest copil pe care trebui să îl iau ca pe o pasăre rătăcită în familia Stanley? Cu cine ai pângărit patul conjugal în timp ce erai în grija mea, ca fiică a mea?
Cine este tatăl?
