Spune-mi ce s-a întâmplat, zise el.
Ea scutură din cap, neputând să vorbească sau să îi întâlnească privirea. El îşi puse palma pe fruntea ei şi, cu toate că Anne încerca să îl urască, găsi alinare în atingerea sa. Pari să ai febră, spuse Richard. Voi trimite după doctor.
— Nu!
— Dar eşti bolnavă.
— Nu sunt bolnavă, răspunse ea, auzindu-şi vocea tremurând.
— Anne, nu trebuie să te temi de doctor…
— Nu mă tem! Dă-mi drumul! Nu mă atinge!
Richard se ridică, iar Anne îi văzu expresia uimită. Apoi se întoarse şi cotrobăi după scrisoare, pe care i-o aruncă la picioare.
— Credeai că nu voi afla? Sau credeai că nu îmi va păsa?
strigă ea în timp ce el se aplecă pentru a ridica pergamentul.
Şi poţi să iei asta înapoi! Îşi desprinse broşa cu degete tremurânde şi, pe când el cerceta din priviri scrisoarea lui Izzie, ea aruncă podoaba spre el, lovindu-l în frunte cu un colţ ascuţit, astfel că, atunci când Richard ridică mâna la rană, privi surprins sângele de pe degetele sale. Chipul i se întunecă de furie, iar pentru o clipă, Anne crezu că avea să o lovească.
— Voi trimite după doctor, spuse el scurt, punând scrisoarea înapoi pe masă. Vom vorbi mai târziu despre asta, când te vei calma.
După ce plecă, Anne se întinse în pat; patul în care mai devreme avusese de gând să îl aştepte pentru a o ţine în braţe şi a face dragoste. Era prea obosită ca să mai plângă, iar suferinţa ei făcea copilul să se agite din pricina durerii.
Zăcea întinsă pe întuneric, fără să aprindă vreo lumânare, şi 143
- POVARA LOIALITĂŢII -
aşteptă până când Isabella şi servitoarea veniră să o dezbrace şi o înveliră cu o pătură. Apoi, cineva îi aduse o infuzie amară, urât mirositoare, şi îi ţinu capul până o bău.
Anne îşi dorea să fi fost Richard, dar el nu se întoarse în dormitorul ei în acea noapte.
Se făcuse deja lumină când se trezi, şi chiar şi soarele palid de iarnă, care se strecura printre draperii, îi făcu capul să bubuie.
— Te simţi mai bine în dimineaţa asta? întrebă Isabella, privind-o cu o expresie îngrijorată. Doctorul a fost foarte îngrijorat în privinţa ta azi-noapte. Se va întoarce mai târziu să vadă dacă ţi-ai revenit, dar, între timp, a spus că ar trebui să mănânci puţin terci de ovăz.
Anne îşi frecă ochii umflaţi şi văzu o servitoare stând cu o tavă de mâncare în spatele prietenei ei.
— Nu vreau nimic, spuse ea.
Isabella îi făcu semn fetei să pună tava pe măsuţă.
— Adu apă caldă. O voi ajuta pe doamnă să se spele, spuse ea.
— Mă voi spăla singură, şopti Anne. Vreau să fiu lăsată în pace.
Dar Isabella o ajută să se spele pe faţă, îi împleti părul şi, cu toate că Anne insistă să se ridice, îşi simţi picioarele atât de slăbite atunci când merse la latrină, încât se simţi recunoscătoare când ajunse înapoi în pat.
Isabella încă se agita prin cameră când se auzi un ciocănit scurt în uşă.
— Spune-i doctorului că nu mai am nevoie de medicamentele lui urât mirositoare, se plânse Anne, încă
simţind în gură gustul infuziei. Voi fi bine în curând, dacă
mă veţi lăsa cu toţii în pace.
Isabella merse la uşă, dar Anne văzu că o deschide larg şi făcu o plecăciune care nu putea fi menită unui simplu doctor.
144
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Lasă-ne singuri, spuse ducele de Gloucester şi, în ciuda încercării lui Anne de a protesta, însoţitoarea ei şi celelalte servitoare părăsiră supuse încăperea, închizând uşa în urma lor.
Richard veni lângă pat. Anne privea tapiseria pictată cu o scenă de vânătoare, care atârna pe peretele îndepărtat. Simţi patul mişcându-se când el se aşeză pe margine şi îi luă o mână între palmele lui. Degetul lui mare îi mângâia blând palma, aşteptând ca Anne să se uite la el, iar în cele din urmă ea îşi întoarse privirea şi îl observă privind-o solemn.
Pe frunte avea o mică zgârietură, în locul unde îl lovise broşa, iar Anne îşi feri din nou privirea, încercă să îşi elibereze mâna dintr-a lui, dar strânsoarea se înteţi.
— Speram să te găsesc mai calmă în dimineaţa asta, spuse Richard. Dacă aş fi ştiut ce veşti conţine scrisoarea surorii tale, aş fi păstrat-o până aş fi vorbit eu însumi cu tine.
Anne rămase tăcută. Voia să îl întrebe dacă el chiar avusese de gând să îi spună despre planurile de nuntă, dar tot ce putu să facă fu să plângă, la acel gând.
— Şşşt! îi spuse el, eliberându-i mâna pentru a-i şterge lacrimile de pe obrajii Nu te frământa aşa, Anne. Nu înseamnă că te iubesc mai puţin.
— Atunci, ce înseamnă? reuşi ea să întrebe, aplecându-şi capul în palma lui, în ciuda propriei voinţe.
— Este o căsătorie care îmi va asigura partea din pământurile Warwick. Atâta tot.