— Dar credeam că regele ţi-a garantat o parte din pământurile Warwick.
— Garanţiile pot fi revocate. Clitheroe şi Halton mi-au fost luate din cauza lui Stanley. Dar dacă primesc dezlegare să
mă însor cu Anne Neville, pot crea un contract care va presupune că nu există riscul să pierd Middleham.
— Middleham, repetă Anne, fiind cuprinsă brusc de un acces de furie. Totul este despre Middleham? Voiam să te întreb dacă o iubeşti mai mult decât pe mine. Dar adevărata întrebare este dacă iubeşti Middleham mai mult decât pe 145
- POVARA LOIALITĂŢII -
mine. Iar răspunsul este da, îi spuse ea fără să aştepte răspunsul lui. Voi, bărbaţii, sunteţi cu toţii la fel, cu lăcomia voastră pentru pământ şi castele. Îi împinse mâna de pe faţa ei. Eşti la fel de lacom precum Stanley, îl acuză ea.
— Anne, încercă el să îi explice, sunt cel mai mic dintre fii.
Nu am pământuri care să mi se cuvină prin moştenire. Tot ce deţin am primit prin bunăvoinţă – şi îmi poate fi luat într-o clipă. Ai prefera să fiu sărac?
— Te-aş iubi şi dacă ai fi un ţăran!
— Ba nu, spuse el. Dacă aş fi un ţăran cu hainele murdare şi părul slinos, mi-ai întoarce dezgustată spatele. Anne îl privi şi observă că o tachina cu blândeţe. Apoi îşi feri din nou privirea, nevrând să îl ierte atât de uşor. Dar îmi întorci spatele scârbită chiar şi aşa, spuse el, ridicându-se, şi nu ştiu ce să mai spun ca să te fac să mă urăşti mai puţin.
Se aplecă să ia broşa din locul unde căzuse cu o seară în urmă şi, mergând la măsuţă, netezi scrisoarea care stătea pe ea şi puse cadoul deasupra ei.
— Am venit cu intenţia de a-ţi spune despre planurile de căsătorie, spuse Richard. Speram că vei înţelege că este ceva ce trebuie să fac. Anne îl privi în timp ce stătea cu spatele la ea.
— Dacă aş fi un simplu ţăran, continuă el, m-aş căsători din dragoste, dar mezinii trebuie să îşi câştige averea şi să
lege căsătorii avantajoase. Se întoarse şi îi întâlni privirea.
Trebuie să mă căsătoresc cu cineva. Trebuie să am pământ.
Trebuie să am un moştenitor legitim. Ca văduvă a unui prinţ
învins, Anne Neville şi-ar putea petrece restul zilelor într-o mănăstire – dar apoi, toate pământurile lui Warwick ar putea fi revendicate de fratele meu, care nu a dat dovadă de loialitate faţă de rege. Nu îi voi permite să îmi ia Middleham.
Anne îşi ridică genunchii la piept şi îşi odihni fruntea pe ei, ţinându-şi copilul strâns.
— Ce se va alege de mine? şopti ea.
Richard se apropie de pat şi se aşeză lângă ea, luând-o în braţe şi trăgând-o mai aproape de el. Anne îşi ascunse chipul 146
- ELIZABETH ASHWORTH -
în umărul lui, inhalându-i căldura şi parfumul. El o sărută
pe gât şi o legănă uşor, de parcă ar fi fost un copil.
— Anne, ţi-am promis că voi avea grijă de tine, şi aşa va fi.
Dar tu nu eşti liberă să fii soţia mea, iar căsătoria mea nu înseamnă mai mult pentru mine decât înseamnă a ta pentru tine. Este convenabil să mă căsătoresc cu Anne Neville, aşa cum şi pentru ea este convenabil să devină soţia mea. Va avea însoţitoarele ei şi propria gospodărie, şi va fi ducesa de Gloucester. Dar atâta tot. Eu te iubesc pe tine.
— Dar te vei culca cu ea, spuse Anne, nevrând să şi-l închipuie cu altă femeie.
— Sper că îmi va oferi un moştenitor legitim. Dar tu nu ai de ce să fii geloasă, pentru că şi eu va trebui să alung gândurile despre tine şi soţul tău.
— Eu nu îi voi permite niciodată lui Eduard Stanley să mă
atingă cu un deget, jură Anne. Richard nu răspunse, iar ea ştiu că, deşi o ţinea în braţe şi îi vorbea despre dragoste şi deşi Anne îi purta copilul în pântec, Richard nu avea să se ţină departe de patul lui Anne Neville, de îndată ce avea să
devină soţia lui.
După o vreme o întinse uşor pe pernă, o sărută pe obraz şi o lăsă să doarmă, pentru a uita de durere. Când se trezi, Anne se gândi la ceea ce îi spusese el. Ştiuse întotdeauna că
ducele nu avea să se însoare cu ea, vrând să îşi caute o moştenitoare bogată. Aşadar, de ce să fie oare atât de surprinsă că el urma să se însoare cu Anne Neville, acum că
era liberă? Poate că fusese nedreaptă cu el, se gândi ea. La urma urmei, el o adusese la Pontefract. Dacă nu ar fi ţinut la ea, ar fi lăsat-o în Londra.
Anne insistă ca servitoarea care fusese pusă să o supravegheze să o ajute să se îmbrace. Apoi coborî treptele, până în salon, simţindu-şi picioarele nesigure. Richard stătea lângă şemineu, vorbind cu unchiul Robert şi cu Isabella. Nu o observară la început, dar când Richard o văzu, merse şi îşi puse grăbit braţul în jurul ei, conducând-o la un fotoliu de lângă şemineul aprins.
147
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Eşti încă palidă, spuse el, mângâindu-i obrazul. Anne rămase nemişcată pentru o clipă, apoi îşi întoarse faţa şi îi sărută palma. Ştia că trebuia să se mulţumească cu el ca amant; se ruga doar ca Richard să nu o uite după căsătorie şi ca Anne Neville să nu îi fure inima.
Ninse din belşug în ianuarie, dar Richard păru fericit să
rămână cu Anne la Pontefract şi nu îşi exprimă nicio dorinţă
de a se întoarce la Londra, la viitoarea lui soţie. Îşi petrecea zilele cu secretarul lui, scriind scrisori şi ocupându-se de administrarea pământurilor sale din nord. În timpul nopţii, începuse să vină din nou în patul ei, în ciuda părerilor contrare ale femeilor, care considerau greşit acest lucru, din moment ce ea era însărcinată. Şi cu toate că pruncul care se pregătea să sosească pe lume îi amorţea pasiunea fizică