— Mulţumesc. Anne privi micul pachet înfăşurat în mătase de culoarea spumei laptelui. Îl simţea destul de greu în mâinile ei. Ridică privirea şi îl văzu pe Richard zâmbind în timp ce ea desfăcu nodul şi îndepărtă mătasea pentru a 139
- POVARA LOIALITĂŢII -
dezvălui o broşă din aur, sub formă de romb, împodobită cu un smarald alungit, de care atârnau trei mici perle.
— Este minunată, spuse ea, întrebându-se cât de scump fusese un asemenea dar. Nu avusese niciodată un obiect atât de frumos.
— În semn de mulţumire pentru darul pe care mi l-ai oferit tu – acest copil – şi pentru a te proteja la naştere. Voiam să o păstrez pentru mai târziu. Dar erai atât de frumoasă când coborai scările ca să mă întâmpini, încât a trebuit să ţi-o dau acum.
Anne ridică privirea de pe bijuteria din mâna ei şi îi zâmbi din nou. El părea la fel de încântat să îi ofere darul, aşa cum era ea să îl primească.
— Permite-mi să îţi pun broşa, spuse el. Îi luă bijuteria din mână, iar Anne tânji de dorinţă în timp ce mâinile lui îi mângâiară pieptul, prinzându-i podoaba de gulerul rochiei.
Acum mulţumeşte-mi din nou, îi porunci în timp ce braţul îi cuprinse talia rotundă şi o sărută. Anne îşi puse mâinile pe muşchii fermi ai braţelor lui, degetele ei întinzându-se apoi şi explorându-i gâtul şi mângâindu-i părul în timp ce el continuă să o sărute flămând, în ciuda lipsei de intimitate.
După o clipă, Anne se retrase din îmbrăţişare.
— Mai târziu, domnul meu, îi promise ea, iar Richard râse.
— Mai târziu, într-adevăr, răspunse el şi luă un pahar cu vin de la un servitor.
În dormitorul ei, după ce îi spusese Isabellei că nu mai avea nevoie de ea, iar prietena ei plecase grăbită să îl caute pe Robert, Anne luă scrisoarea pe care Richard i-o adusese din partea surorii ei. Nu o mai văzuse pe Izzie de la Londra, din primăvară, şi cum nu era încă vremea cinei, rupse sigiliul şi se aşeză la masa micuţă din camera ei, pentru a citi rândurile de la sora ei:
Către Anne Stanley, la Pontefract
140
- ELIZABETH ASHWORTH -
Soră iubită, îţi trimit salutările mele. Mă rog ca scrisoareamea să te găsească sănătoasă.
Eu sunt bine, iar pregătirile pentru nunta cu John Stanleydin ziua de Sfântul Ştefan progresează. Sunt convinsă că tevei bucura să afli că ne iubim unul pe altul şi că de-abia aşteptsă ne unim destinele. De asemenea, sper că te vei bucura să
afli, dacă nu ai aflat deja, că mama noastră a născut o fetiţă,care va purta numele de Dorothy.
Vestea tristă este că lady Stanley a murit la casa Stanley înurmă cu două săptămâni şi a fost înmormântată în sanctuaruldin biserica St. James şi St. John din Garlickhythe. LordulStanley o jeleşte, şi toată lumea din casă este foarte tristă dinpricina pierderii ei. Sănătatea îi era precară şi cred că a fostdoborâtă şi de pierderea fratelui ei.
Sunt convinsă că aşteptai veşti de la mine de ceva vreme şite rog să nu crezi că sunt nepăsătoare sau neglijentă pentrucă nu îţi scriu mai des. Adevărul este că l-ai supărat foartetare pe lordul Stanley şi mi-a interzis să corespondez cu tine,astfel că această scrisoare a fost trimisă în mod discret prinamabilitatea lui Sir William, despre care trebuie să afli că încă
ţine la tine, deşi s-a căsătorit cu Elizabeth Hopton înShropshire.
Soră, îmi pare rău că trebuie să fiu purtătorul unor veştigrave. Ştiu că starea ta este delicată şi nu te-aş fi deranjatdacă nu ar fi fost o chestiune despre care ar trebui să ştii,legată de tatăl copilul tău, ducele de Gloucester.
Deja îmi cunoşti părerea despre el, dar nu mă judeca asprupentru ceea ce îţi voi spune. Ducele se va logodi cu AnneNeville, în ciuda faptului că atât regele, cât şi fratele lui,George, duce de Clarence, se opun. Clarence a reuşit să oascundă pe fată de duce, dar el a fost atât de hotărât să ogăsească, încât a întors oraşul cu susul în jos şi a găsit-odeghizată în servitoare în casa unuia dintre prietenii luiClarence. A dus-o la biserica St. Martin le Grand din Londra şia convins-o să îi promită că se va căsători cu el, pentru ca 141
- POVARA LOIALITĂŢII -
ducele să îşi poată asigura revendicarea pământurilorWarwick…
Privirea lui Anne se înceţoşă, iar ea nu mai putu citi un rând. Împinse scrisoarea deoparte pe masă şi, cu chipul ascuns în palme, plânse cu lacrimi fierbinţi, care îi cutremurară trupul în timp ce încercă să se convingă pe sine că un asemenea lucru nu putea fi adevărat. Totuşi, îşi aminti de ezitarea Isabellei de a vorbi despre Middleham şi de alte bârfe pe care le mai auzise, şi ajunse la concluzia că, probabil, sora ei îi scrisese adevărul.
Nu ştia de cât timp stătea la masă când Isabella veni să o caute.
— Toată lumea te aşteaptă. Nu te simţi bine? întrebă ea, venind lângă Anne şi atingându-i blând umărul.
— Nu, nu mă simt bine, răspunse ea fără să ridice privirea, împingând scrisoarea sub cartea de rugăciuni care era deschisă pe masă. Te rog să îi ceri iertare ducelui din partea mea. Nu pot coborî la cină.
— Ai nevoie de un doctor? Vrei să te ajut să te întinzi în pat?
— Doar pleacă! Lasă-mă singură! strigă Anne, iar după o clipă o auzi pe Isabella ieşind din încăpere, închizând uşor uşa în urma ei.
Anne încercă să îşi stăpânească furia şi suspinele.
Lacrimile i se uscaseră de mult, dar ea încă era zguduită de convulsii pe care nu le putea controla. Cum îndrăznea el să
vină, şi să o ia în braţe, şi să o sărute de parcă ar fi iubit-o, ascunzându-i faptul că alesese să se însoare cu Anne Neville.
Auzi uşa deschizându-se din nou şi ridică privirea pentru a-i spune servitoarei să plece, dar era însuşi Richard cel care intrase fără a ciocăni la uşă, închizând-o în urma lui. Anne îşi feri privirea când îl auzi traversând camera şi ajungând în spatele ei.
— Anne? spuse el, apoi îi simţi mâna aşezându-i-se blând pe braţ în timp ce ducele îngenunche lângă ea.
142
- ELIZABETH ASHWORTH -
Anne îşi trase braţul pentru a scăpa de atingerea lui.
— Eşti bolnavă? întrebă Richard. În glas i se simţea îngrijorarea, dar când Anne încercă să se ridice pentru a se îndepărta de el, îi simţi strânsoarea mai puternică, iar ducele o întoarse spre el, pentru a o forţa să se uite în ochii lui.
