În timp ce caii agitaţi păşeau într-un ritm susţinut, Robert slăbi frâiele şi se relaxă în şa. Era o dimineaţă plăcută, cu semne de vreme bună la orizont, unde petice de cer albastru se zăreau dintre norii palizi. Lângă el, Diccon avea o expresie dură pe chip şi îşi ţinea ochii aţintiţi asupra drumului care se aşternea înaintea lor. Nu părea dornic să vorbească, iar 155
- POVARA LOIALITĂŢII -
Robert ştia că îi fusese greu să îi lase pe Anne şi pe fiul lui în urmă. Îşi aminti cum Isabella venise în camera unde el îi ţinuse companie ducelui în timpul naşterii. Diccon sărise din scaunul lui ca ars când ea venise cu copilul în braţe. Iar expresia de uimire şi de mândrie în momentul în care privise feţişoara micuţă şi încreţită a fiului său era una pe care Robert nu avea să o uite vreodată.
De îndată ce putuse, Robert îi dictase unui servitor o scrisoare pentru fratele său James, la Hornby, pentru a-i da vestea – şi îl cinstise cu o monedă în plus pe mesagerul care fusese însărcinat cu livrarea ei.
— Spune-i că nepoata lui şi copilul sunt bine şi că micuţul este botezat John de Gloucester, îl instruise Robert, ştiind că
James avea să fie încântat că fiul ducelui fusese numit după
fratele lor mort.
Anne intră înapoi în castel. John dormea în braţele ei, nefiind conştient de faptul că tatăl său plecase, şi nu se trezi în momentul în care îl duse în camera lui şi îl aşeză în pătuţ.
Era un copil puternic, care creştea repede, iar Richard nu pierduse niciodată ocazia de a-l lua în braţe şi de a-l arunca uşor în aer, pentru a-l face să gângurească şi să râdă.
— Ai grijă, fii atent cu el! îi spunea Anne de fiecare dată, îngrijorată că l-ar putea scăpa din mâini.
— Nu va păţi nimic. Este un Plantagenet. Va creşte şi va fi un călăreţ iscusit şi un cavaler neînfricat. Un fiu binecuvântat de York, îi spusese Richard în timp ce ţinea copilul agitat deasupra capului său. Am planuri mari pentru viitorul lui.
— Fără bătălii, replicase Anne, luându-şi fiul în braţe şi lipindu-şi obrazul de părul lui moale şi negru. N-aş suporta să ştiu că-şi riscă viaţa. Îi sărută obrazul lui John şi îl lăsă
să îi prindă degetul cu mânuţa lui perfectă. Intensitatea iubirii ei pentru copil o speria.
— Va adora luptele, spusese Richard, privindu-i.
156
- ELIZABETH ASHWORTH -
— De ce trebuie să lupte bărbaţii? întrebase Anne cu o furie bruscă, dându-şi seama că nu va putea să îşi protejeze fiul de pericol pentru totdeauna.
Richard îi luase chipul în mâini şi o sărutase blând pe buze.
— Eu lupt ca să fii tu în siguranţă, spusese el. Am luptat pentru rege, şi pentru Anglia, şi pentru St. George. Iar acum voi lupta pentru fiul meu şi pentru tine, Anne Harrington.
O uşă închisă cu putere în apropiere îi întrerupse gândurile, iar sentimentul pierderii se ridică de undeva dintre coastele ei şi îi ajunse în gât. Răsuci inelul de pe deget, aşa cum îl văzuse pe Richard răsucind acelaşi inel pe mâna lui. Era făcut din argint, iar centrul albastru ascundea o cruciuliţă. El i-l pusese pe deget în ziua când se născuse John, iar acum, Anne se ruga să îi ofere speranţă şi consolare în vremurile dificile care o aşteptau.
În săptămâna următoare, buna dispoziţie îi reveni când mama ei sosi în vizită cu copilul ei, micuţa Dorothy. Femeia suspină şi îşi alintă fascinată primul nepot.
— Crezi că este imoral din partea mea să am un copil cu Ducele de Gloucester, fiind o femeie măritată? întrebă Anne în timp ce stăteau în camera lui John şi îşi priveau copiii dormind. Încă o preocupa faptul că mama ei nu era de acord cu ceea ce se petrecuse.
— Dacă mariajul tău cu Eduard Stanley nu s-a consumat încă, ar putea fi anulat. Asta îşi doreşte unchiul James, deşi lordul Stanley nu va fi de acord.
— Lordul Stanley nu va fi niciodată de acord, oftă Anne, deşi este foarte furios pe mine. Nu îi permite lui Izzie să
vorbească despre mine sau să îmi scrie, deşi ea o face. Sir William îmi trimite scrisorile ei prin mesagerul său, spuse ea, mângâind obrazul lui John în timp ce micuţul gângurea agitat.
— Izzie vrea să plece din casa Stanley şi să meargă la casa din Melling, îi spuse mama ei. Asta le-ar permite ei şi soţului 157
- POVARA LOIALITĂŢII -
ei mai multă libertate. Dar unchiul tău James încă nu vrea să renunţe la acea proprietate, la fel cum nu renunţă nici la Hornby, în ciuda instrucţiunilor regelui. Şi încă se bucură de sprijinul Ducelui de Gloucester.
Femeia făcu o pauză şi privi pentru un moment copiii.
— Ducele nu este un bărbat care să dea înapoi, odată ce i-a intrat ceva în cap, continuă ea. Şi este ambiţios, Nan. De aceea vrea să se însoare cu Anne Neville. Nu va fi mulţumit până nu va avea putere şi avuţie.
— Şi ăsta este un lucru rău?
— Poate că nu. Pare să ţină la tine şi a recunoscut copilul ca fiind al lui. Ai putea trage foloase de pe urma acestui lucru.
— Nu sunt interesată să profit de pe urma copilului, spuse Anne. De ce femeile trebuie să se gândească întotdeauna la cum pot profita de urma căsătoriilor sau a amanţilor lor?
— Îl iubeşti, observă mama ei. Ăsta este un lucru periculos. Iubirea frânge destul de des inimi.
— Şi tu l-ai iubit pe tata, răspunse Anne.
— Prea mult, spuse mama ei. În ciuda actualei căsătorii, încă îmi este dor de tatăl tău în fiecare zi. Îl văd în tine, Nan, şi uneori nu pot suporta să te privesc, pentru că îmi aminteşti de el. Pot să îl văd şi în copilaşul tău. Îşi privi din nou nepotul. Tatăl tău ar fi fost atât de mândru – mândru că
eşti mama unui Plantagenet şi că ai botezat copilul după el.
— Richard a fost de părere că este un nume potrivit. A vrut să îl onoreze pe tata fiindcă şi-a dat viaţa pentru yorkişti. Anne tăcu pentru o clipă, apoi continuă: Mamă, ce voi face? Ce se va alege de mine dacă voi fi obligată să mă
întorc la soţul meu? Ştii că Stanley nu îmi va permite să
rămân prea mult timp aici. Îşi doreşte prea mult castelul Hornby.
