Cauza supărării lui a fost dezvăluită când Isabella primi o scrisoare de la Robert Harrington, câteva săptămâni mai târziu.
— Gloucester se ceartă cu fratele lui, Clarence, pentru pământurile din Warwick, îi spuse prietena ei în timp ce se plimbau prin grădină. Robert spune că certurile devin atât de intense, încât oamenii se gândesc să poarte armurile pentru a merge la curte. Aparent, Clarence s-a înfuriat atât de tare din pricina faptului că fratele său revendică jumătate din proprietăţile Warwick, încât l-a provocat la luptă. Dar cineva l-a informat pe rege, care a intervenit şi i-a domolit, cel puţin pentru moment.
Anne se încruntă. Şi-l putea mult prea bine imagina pe Richard ameninţându-şi fratele cu un pumnal sau cu o sabie.
— Regele le-a promis să le asculte pledoariile într-o sală de judecată şi spune că vor fi obligaţi să se supună deciziei lui, zise Isabella.
Anne se întrebă dacă Richard s-ar mai căsători cu Anne Neville în cazul în care regele va pleda în favoarea lui Clarence şi îi va spune că nu poate avea castelul Middleham.
Simţi un fior de speranţă, dar ştia în adâncul sufletului că, după rebeliunea lui Clarence, Eduard avea să fie de partea lui Richard în această chestiune.
161
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Anne Neville a rămas la mănăstire? întrebă ea, tentată
să se roage ca femeia să îşi fi găsit vocaţia şi să rămână
acolo.
— Nu. Se află în grija unchiului ei, arhiepiscopul de York.
Pe Anne o încântă vestea că cearta continua. Richard nu ar risca să se căsătorească cu Anne Neville până când chestiunea nu ar fi decisă şi nu ar fi convins că Middleham avea să îi aparţină.
Ducele veni din nou la Pontefract, în drumul lui spre nord, spre York, şi rămase pentru câteva nopţi. Era iubitor cu ea şi cu John, ca întotdeauna, iar dacă Anne nu ar fi ştiut despre planurile lui de căsătorie, nu s-ar fi îndoit vreodată că ea era singură femeie pe care Richard şi-o dorea.
Nu vorbi deloc cu ea despre ceea ce se întâmplase la Londra. Era ca şi cum ducele ar fi separat cele două lumi în care trăia, fără să existe vreo coincidenţă între ele.
Dar asta o neliniştea pe Anne. Avea nevoie să ştie ce se va întâmpla cu ea după ce el avea să se căsătorească, şi dacă va putea să rămână la Pontefract. În ultima noapte a vizitei lui, Anne nu mai putu păstra tăcerea.
— Am auzit despre neînţelegerile cu fratele tău, spuse ea în timp ce îşi pieptăna părul în dormitorul lui. Richard le dăduse servitorilor liber şi stătea pe marginea patului, scoţându-şi ciorapii.
Anne îl privea, ţinând pieptenele într-o mână şi o şuviţă de păr în cealaltă. Inima începu să îi bată mai repede când el se încruntă, iar ea se întrebă dacă nu cumva ar fi făcut mai bine dacă ar fi tăcut.
— Cred că disputa dintre mine şi fratele meu a ajuns subiectul preferat de bârfă la Londra, spuse el, venind lângă
ea. George rămâne complet iraţional. Nu vrea să înţeleagă că
trebuie să îi ofere lui Anne Neville dreptul la partea ei din proprietăţile Warwick.
Richard îi luă pieptenele din mână şi începu să i-l treacă
prin păr.
162
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Eşti supărat pe mine? întrebă ea.
— Ce te face să mă întrebi asta?
— Întotdeauna am impresia că pun întrebări la care nu vrei să îmi răspunzi.
— Ce întrebări?
— Despre viitorul nostru. Despre ce se va întâmpla cu mine după ce te vei căsători…
Richard puse jos pieptănul, apoi îi strânse părul în mâinile sale şi se aplecă să o sărute. Sărutul fu stăruitor, iar mâinile lui îi ţinură cu fermitate capul până când Anne răspunse şi îl sărută înapoi. Richard o luă apoi în braţe şi o duse în patul lui, unde o sărută pe buze şi îi acoperi trupul cu al lui, iar, în cele din urmă, Anne se lăsă în voia momentului, fără ca el să-i ofere un răspuns la îngrijorarea ei.
Frunzele copacilor care creşteau în jurul castelului Balderstone deveniseră galbene şi portocalii; în sfârşit, Robert o aştepta pe Isabella pe terasa bisericii Fecioara Maria. Aici urmau să se căsătorească, în prezenţa familiilor lor, deşi Anne rămăsese la Pontefract. Ducele de Gloucester nu îi permitea să călătorească în Lancashire, ca nu cumva să
cadă din nou în mâinile lui Stanley.
James stătea lângă el. Încrezător că Hornby nu va fi atacat de lordul Stanley în absenţa lui, părăsise castelul. Acceptase oferta regelui ca acea chestiune să fie analizată de un consiliu independent de judecători şi fusese de acord cu o sumă uriaşă de trei mii de lire, ca să le accepte decizia. Era o sumă pe care Robert se îndoia că fratele său o putea plăti în caz că acel consiliu nu pleda în favoarea lui, iar el nu împărtăşea optimismul lui James cu privire la această
chestiune. Dacă s-ar fi discutat doar din punct de vedere legal, lăsând loialitatea la o parte, atunci castelul îi aparţinea lui Anne, iar Robert se temea că James nu ar fi niciodată
mulţumit cu o asemenea hotărâre.
Fluierele şi clopotele menestrelilor care o însoţeau pe mireasa lui îl făcură să privească în jur. Isabella era 163
- POVARA LOIALITĂŢII -
frumoasă. Părul îi era despletit şi descoperit pentru ceremonie, legănându-i-se uşor pe umeri de sub o cunună
din trandafiri. Robert o întâmpină şi o sărută. Mirosea a ierburile în care făcuse baie, iar răsuflarea îi era caldă pe obrazul lui proaspăt ras, sărutându-l nerăbdătoare la rândul ei.
