— Da, vor să pună mâna pe Hornby. Iar lordul Stanley este un om periculos. Mă tem pentru tine, Nan. Va trebui să
ai grijă.
158
- ELIZABETH ASHWORTH -
Richard se întoarse în vară, întrucât avusese treburi de rezolvat la proprietăţile din nord. Întreg convoiul îl însoţise, astfel că toate camerele pustii şi coridoarele din castelul Pontefract se umplură brusc de străini şi de zgomot.
— Mă bucur să te văd, domnul meu, spuse ea în timp ce ochii lui ageri o priviră cu un zâmbet aprobator.
— Arăţi bine şi ţi-ai recăpătat talia de odinioară, răspunse el, ridicându-i mâinile la buze. Ce face fiul meu? întrebă
Richard.
— Stă singur în picioare din când în când şi a început să
mănânce puţină mâncare solidă.
Merseră în dormitorul lui, iar Richard se arătă încântat de faptul că John părea să şi-l amintească. Anne îl privi ridicându-şi fiul în aer, iar John dădu din picioare şi râse, degetele lui mici găsind mistreţul strălucitor care era prins de vesta tatălui său.
În acea seară, ducele puse capăt cinei după cel de-al doilea fel de mâncare şi, luând-o de mână, o duse în dormitorul lui.
Dar când o luase de la masă, Anne observă cum câţiva dintre oamenii lui zâmbiră şi îşi făcură cu ochiul. Îşi eliberă mâna dintr-a lui, dându-şi seama ce credeau despre ea.
— Cavalerii şi însoţitorii tăi mă privesc de parcă aş fi o târfă ordinară. Vorbesc despre mine ca fiind ibovnica lui Gloucester, i se plânse Anne, amintindu-şi fragmente dintr-o conversaţie nepoliticoasă pe care o auzise ceva mai devreme în acea zi.
Richard se încruntă şi îşi alungă toţi servitorii, închizând uşa în urma lor. Apoi veni lângă ea, o strânse în braţe şi începu să o sărute. Anne i se opuse. Voia să îi vorbească
sincer despre poziţia ei la Pontefract şi despre ceea ce îi rezerva viitorul.
Anne începea să se simtă ca o prizonieră acolo, aşa cum fusese cândva prizonieră la Hornby, şi era îngrijorată cu privire la ceea s-ar putea întâmpla cu ea după căsătoria lui.
— Ce te nelinişteşte, Anne? o întrebă Richard când ea se retrase din îmbrăţişarea lui.
159
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Mai este nevoie să întrebi? Sora mea îmi scrie despre planurile tale de căsătorie, şi totuşi tu nu îmi spui nimic.
— Nu strica timpul pe care îl avem împreună, spuse el, mângâindu-i cu degetele conturul feţei. Nu este un subiect pe care să îl pot discuta cu tine. Ţi-am spus că te iubesc.
Mulţumeşte-te cu asta.
Anne nu îi răspunse. Se îndoia că va fi vreodată
mulţumită, fără ca el să îi aparţină în întregime.
— Vino în pat, spuse Richard, luând-o de mână şi sărutându-i palma, apoi venind mai aproape de ea şi sărutând-o pe gât. Anne îi blestemă în tăcere pe cei din familia Stanley. Dacă lucrurile ar fi fost diferite, poate că el ar fi ales-o pe ea să îi fie ducesă, deşi, în realitate, Anne ştia că Richard nu ar fi dat niciodată Middleham pentru Hornby.
— Vino în pat, îi şopti el din nou la ureche şi, în ciuda presimţirilor ei, Anne merse de bunăvoie cu el.
În dimineaţa următoare, ducele se trezi devreme şi plecă
din pat în timp ce ea încă se desfăta în căldura lăsată în aşternut de corpurile lor. Văzându-l gol, Anne observă cum coloana lui vertebrală era uşor curbată, făcându-i un umăr să pară mai proeminent decât celălalt, oferind spatelui un aspect uşor pieziş. Nu avea nicio porţiune de grăsime pe trup, doar muşchi fermi şi o cicatrice pe braţul drept, de la o rană provocată de o sabie.
Richard îşi trase cămaşa peste cap şi îşi trecu degetele prin păr.
— După ce îmi voi citi corespondenţa, cred că voi lua un şoim de la grajduri şi voi merge la vânătoare. Vrei să vii? Sau încă îţi este teamă să călăreşti?
— Voi veni, spuse Anne. Îşi exersase abilităţile în arta călăriei sub îndrumarea unui grăjdar şi se ataşase de micuţa iapă pe care bărbatul o alesese pentru ea. Şi, cu toate că nici călăria, nici vânătoarea nu o atrăgea la fel de mult ca pe Richard, avea să fie de acord cu orice ieşire în aer liber, pentru a fi în prezenţa lui.
160
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Şi voi vorbi cu oamenii mei despre faptul că trebuie să
te respecte, ţi promise el. Nu voi permite să fii insultată.
Zilele frumoase în care au mers la vânătoare de păsări cântătoare şi iepuri cu ajutorul şoimilor şi nopţile fericite care urmară trecură repede. Când începură să sosească
scrisori de la Londra, făcându-l să ofteze iritat, Anne ştiu că
nu va mai dura mult până la plecare.
— Doar pentru o vreme, o asigură Richard, dar nu făcu nicio promisiune despre momentul când s-ar putea reîntoarce.