Întârzie acasă la ceai. La Helstone, nepunctualitatea la orele de masă era socotită de mama ei o vină mare; dar acum, vina aceasta, ca şi alte mici abateri păreau să-şi fi pierdut puterea de a o enerva şi Margaret aproape că tânjea după vechile dojeni.
— Ai găsit slujnică, draga mea?
— Nu, mamă; Anne Buckley n-ar fi fost potrivită.
— Dacă aş încerca eu? spuse domnul Hale. Fiecare dintre voi a căutat pe rând, dar fără a izbuti. Acum lăsaţi-mă pe mine să încerc.
Aş putea fi Cenuşăreasa care, până la urmă, încalţă pantoful.
Margaret de-abia zâmbi la această mică glumă, atât de tare o apăsa vizita ei la familia Higgins.
— Ce-ai face, tată? Cum crezi că ai reuşi?
— Păi, m-aş adresa vreunei matroane cumsecade, ca să-mi recomande pe cineva ştiut de ea, sau de slugile ei.
— Foarte bine. Dar întâi trebuie să dăm de o asemenea matroană.
— Ai dat de ea. Sau, mai curând, n-ai decât să intri singură în capcană şi o să pui mâna pe ea mâine, dacă eşti destul de îndemânatică.
— Ce vrei să spui, domnule Hale? întrebă soţia lui, cu curiozitatea stârnită.
— Ei bine, elevul meu, acel model de perfecţiune (cum îl numeşte Margaret), mi-a spus că mama lui intenţionează mâine să-i viziteze pe doamna şi domnul Hale.
— Doamna Thornton! exclamă doamna Hale.
100
— Mama despre care ne-a vorbit el? întrebă Margaret.
— Doamna Thornton; singura mamă pe care o are, bănuiesc, spuse domnul Hale cu glas calm.
— O să-mi facă plăcere s-o cunosc. Trebuie să fie o persoană
neobişnuită, rosti doamna Hale. Poate că ştie pe cineva care să ne convină şi să fie bucuroasă să se angajeze. Mi s-a părut că e o persoană tare grijulie şi econoamă, încât mi-ar plăcea cineva care să-i semene.
— Draga mea, începu domnul Hale, destul de alarmat, te rog să
nu porneşti de la ideea asta. Cred că doamna Thornton este tot atât de semeaţă şi de mândră, în felul ei, ca şi mica noastră Margaret şi că a uitat cu totul perioada aceea veche de necazuri şi sărăcie şi economii, despre care el vorbeşte atât de deschis. Oricum, sunt sigur că nu i-ar plăcea ca nişte străini să-i cunoască trecutul.
— Te rog să nu uiţi, tată, că acesta nu e felul meu de semeţie, dacă am vreunul; nu sunt de acord cu acuzaţia pe care mi-o aduci mereu.
— De fapt, nu ştiu nici dacă e felul ei; îmi închipui doar, din amănuntele aflate de la el.
Nu se sinchisiră să se intereseze în ce mod i-o fi vorbit domnul Thornton mamei sale despre Margaret, care nu dorea decât un lucru: să ştie dacă trebuia sau nu să rămână când va veni doamna Thornton, căci se gândise să se ducă să vadă cum se simte Bessy; vroia să stea la ea până pe seară, întrucât dimineaţa era mereu ocupată cu treburi acasă. Îşi aminti însă că mama ei nu trebuia lăsată să poarte întreaga povară a vizitei doamnei Thornton.
101
CAPITOLUL XII
VIZITE MATINALE
„Ei bine – bănuiesc că trebuie s-o facem”.
PRIETENI LA SFAT
DOMNUL THORNTON avusese oarecari greutăţi s-o convingă pe mama lui să dea dovadă de amabilitate, în măsura dorită de el. De obicei ea nu făcea vizite; şi, când făcea, îşi îndeplinea îndatoririle într-o dispoziţie destul de posacă. Fiul ei cumpărase trăsură; dar ea nu voia să ţină şi cai, aşa că îi închiriau la diferite ocazii, când urma să facă vizite matinale sau de seară. Cu nici două săptămâni înainte, dispusese de cai timp de trei zile şi îşi „omorâse” mulţumitor toate cunoştinţele, care urmau acum, la rândul lor, să aibă bătaie de cap şi cheltuieli. Totuşi, Crampton era prea departe ca să meargă pe jos până acolo; şi îl tot întrebase pe fiul ei dacă ţinea atât de mult la această vizită a ei, încât să justifice cheltuielile de închiriere a unei birje până la familia Hale. În ceea ce o priveşte, ar fi preferat ca el să
nu stăruie; căci, după cum spunea, „nu vedea niciun folos să se împrietenească, cu toţi profesorii şi institutorii din Milton; parcă-l vedea propunându-i data viitoare să-i facă o vizită profesorului de dans al lui Fanny!”
— Şi chiar aş face-o, mamă, dacă domnul Mason şi soţia lui ar fi, la fel ca familia Hale, stingheri într-un loc străin.
— Oh! nu-i nevoie să te arăţi atât de nerăbdător. Mă duc mâine.
Vreau doar să înţelegi exact lucrurile.
— Dacă te duci mâine, o să închiriez nişte cai.
— Prostii, John. Oamenii ar putea crede că eşti plin de bani.
— Încă nu. Dar sunt hotărât în privinţa cailor. Ultima dată când ai luat o birjă, te-a durut capul din cauza hurducăturilor.
— Sunt încredinţată că nu m-am plâns niciodată.
— Nu! Mama mea nu obişnuieşte să se plângă, spuse el, destul de mândru. Dar cu atât mai mult trebuie să veghez asupra dumitale. În ceea ce o priveşte pe Fanny, puţin efort îi va prinde bine.
— Nu e croită din aceeaşi stofă ca tine, John. N-ar putea suporta.
102
