La începutul ultimului ei weekend de femeie necăsătorită, într-o seară de vineri, eu și Marnie stăteam așezate pe covor în apartamentul ei și legam niște cartonașe argintii cu nume de mici cutii cu praline. Numeroasele liste cu lucruri de făcut se reduseseră pe parcursul săptămânilor anterioare și nu mai rămăseseră decât aceste câteva detalii finale, ultimele pregătiri din toată alergătura care trebuia dusă la bun sfârșit.
— Când vine mama lui Charles? am întrebat eu. Va sta aici?
Mă chinuiam să bag un fir argintiu și subțire prin gaura din bucata de carton, iar genul acesta de muncă minuțioasă, meticuloasă nu fusese niciodată punctul meu forte.
— Eileen? Oh, nu știu. Nu cred. Pe de altă parte, nu știu unde altundeva ar putea să stea. Ia așteaptă puțin.
S-a dus la bucătărie și s-a întors cu laptopul. S-a așezat pe canapea și a ridicat ecranul.
VP - 46
— Nu știu, a repetat. Sper că n-o să stea aici. Ar trebui să-i pregătesc un pat și toate celelalte.
— Pot să te ajut eu, am spus.
Apoi ne-am apucat de meniuri, pe care trebuia să le perforăm în partea de sus, apoi să trecem prin găuri o panglică și să legăm o fundă.
Charles a ajuns acasă o oră mai târziu sau cam așa. Trebuie să fi fost aproape ora nouă. Ne-am dat seama că era într-o dispoziție proastă după
cum a trântit ușa în urma lui, după cum a așezat cu zgomot servieta pe parchet, după cum a mormăit când și-a atârnat haina pe balustradă.
— Mă duc să văd ce face, a șoptit Marnie.
Am auzit-o vorbind în hol; un murmur ușor și vioi, melodios, aproape un cântec. Și răspunsurile lui, scurte, tăioase și repezite. La început, a fost doar o relatare a problemelor zilei, o descărcare de furie, dar pe urmă a început și Marnie să ridice tonul și, în loc să fie ea cea care îl liniștea, era invers: ea îl enerva.
— Abia am intrat pe ușă, protesta el pe tonul ridicat al unui om orgolios, și tu mă întrebi de chestii despre nuntă. Habar nu am, Marnie. N-aș putea să-ți spun nimic legat de nuntă.
— Te-am întrebat despre mama ta. E mama ta.
— E rezolvată treaba.
— Figurează în planul mesei.
— De ce figurează în planul mesei?
— Pentru că este mama ta, a insistat Marnie.
Apoi, pe un ton mai calm, mai blând:
— Nu vine? N-am văzut-o de un car de vreme și…
— Mă duc să fac un duș, a spus Charles și a urcat scările, iar Marnie a bombănit și a intrat în bucătărie.
Am auzit apa curgând la robinet, plita aprinzându-se și vocea ei din nou melodioasă în timp ce vorbea spre cameră. Am continuat să tai, să pun șnururi, să leg funde și să așez în cutii meniurile terminate.
Charles a intrat în camera de zi cam zece minute mai târziu, îmbrăcat în blugi, cu părul ud, și s-a trântit pe canapea lângă mine. Era atât de mare, de înalt, peste un metru optzeci, cu umeri lați, genul de fizic pe care bărbații îl dezvoltă numai pentru că vor să pară mai puternici.
— N-ai invitat-o, am spus eu în timp ce măsurăm lungimi de panglică
între degete.
— Cum?
— Ai mințit, am zis. Nu ai invitat-o.
Nu cred că intenționa să mi se destăinuie mie – n-ar fi făcut-o dacă ar fi avut de ales –, dar tăcerea lui mi-a confirmat bănuiala.
VP - 47
— Nu vreau să vină, bine? a spus el.
— Înțeleg, am zis și chiar așa era. Eu nu i-am invitat pe părinții mei la nuntă.
— Exact.
Cred că el a înțeles greșit, a crezut că părinții noștri erau la fel, că noi eram la fel, dar nu era deloc așa.
— Pentru că este bolnavă, a continuat. Și nu știu dacă pot să mă descurc cu asta în ziua nunții mele, înțelegi? Dacă vine ea, totul va fi despre ea. Nu-ți vine să crezi cum se comportă oamenii în preajma bolii. Când ies cu ea din casă, toată lumea vrea să vorbească despre nenorocita ei de perucă, despre grețurile ei, despre regimuri alimentare care distrug cancerul. E absurd. Și cred că ei îi place atenția care i se acordă. Cred că îi dă un scop, îi dă bolii ei un scop. În fine, e mult mai simplu dacă n-o invit.
— Dar e mama ta, am repetat eu.
— Cum?
Deja își scosese telefonul din buzunar și era cu mintea în altă parte.
— Nu se poate să n-o inviți doar pentru că este bolnavă, am continuat. Ea știe ce se întâmplă?
— Poate, a spus el și nu părea deloc jenat. Presupun că soră-mea i-o fi zis ceva la un moment dat.
