lumea face așa. Prieteniile sunt una, dar dragostea adevărată, dragostea dintre un bărbat și o femeie? Asta le întrece pe toate. Întotdeauna a fost așa.
Întotdeauna va fi așa. Tu poate vrei să crezi contrariul, dar m-ai fi urât dacă
ți-aș fi spus una ca asta.
— E altceva, am zis. Jonathan era… El niciodată n-ar…
— Ah, m-a întrerupt ea. Așa crede toată lumea. De-asta nu poți s-o învinovățești că i-a luat lui apărarea.
A oftat.
— Oamenii nici nu-și dau seama, dar e în subconștientul lor. De câte ori se întâmplă ceva rău altora, o voce micuță le spune: Mie n-o să mi se întâmple una ca asta.
Am început să râd și alte firimituri mi-au căzut de pe tricou.
— Măcar de-ar fi așa, am zis.
VP - 88
Emma a zâmbit. Amândouă știam cum e să fii cel căruia i se întâmplă
lucruri rele. În copilăria noastră, lucrurile n-au stat așa, dar ceva s-a schimbat în adolescență. Relația tatălui meu cu amanta lui a devenit notorie, iar noi am devenit familia aia, fetele alea, fetele acelui bărbat. Emma a căzut prima; ea a devenit fata aia, slăbănoaga, fata care nu mănâncă. Mie mi-a murit soțul. Tata ne-a părăsit. Mama a fost diagnosticată. Poate că, odată ce-ai început – odată ce-ai devenit unul dintre oamenii ăia – așa continui să fii mereu.
Pe mine și pe Emma ne unește o lungă istorie de priviri insistente, de secrete și șușoteli. Poate de aceea am ales amândouă să trăim într-un oraș
atât de mare, unde te înghite anonimatul.
— Crezi c-o să mă ierte? am întrebat-o.
— Nu știu, a răspuns Emma.
— Eu cred că da. Cred că pot s-o fac să mă ierte.
Emma a zâmbit.
— Ai de gând să-l înregistrezi și să-i trimiți înregistrarea?
Îi plăcea grozav această poveste.
— Mi-ai promis că n-o să mai aduci vorba, am replicat eu.
Mereu mă tachina, mereu încerca să mă detensioneze.
— Și răspunsul e nu, am adăugat.
— Ai face-o dac-ai putea, a insistat ea. Te cunosc eu. E stilul tău. Să intri pe furiș când nu e nimeni acasă și să te ascunzi în dulap. Detectivul Black.
Încântată de cunoștință. După atâtea cursuri de arte marțiale… Ai și un costum negru din lycra?
— Charles e prea inteligent, am comentat eu. N-ar spune ceva care să-l incrimineze.
— Să dea dracii! a exclamat ea și a izbucnit în râs. Tu chiar te-ai gândit!
— Doar acum, pentru c-ai adus tu vorba.
Așa făcea Emma tot timpul. Era ideea ei, dar dădea vina pe mine.
— Calmează-te, a spus. Împrăștii firimituri peste tot.
— Dar crezi că se va rezolva, nu?
— Probabil. Până la urmă o să-și dea seama și ea.
— Cum adică?
— Păi, n-o să dureze, nu? Căsnicia lor?
— Ce te face să spui asta?
Emma a început să râdă.
— Tu! Tot ce mi-ai povestit tu. Tot ce-a făcut el. Aroganța lui, impresia că
totul i se cuvine, atitudinea pretențioasă, expresiile enervante care jignesc oamenii, fără ca el să-și dea seama. Cel mai mult mi-a plăcut faza aia de la bar, când n-avea loc să treacă de tipa aia și, în loc să se scuze ca orice om VP - 89
normal, i-a pus mâinile pe șolduri ca s-o dea la o parte – îți amintești când mi-ai povestit faza asta? Iar ea s-a întors și i-a zis: „Ce-a fost asta? Ce-ai făcut mai devreme?” S-a enervat rău de tot, el s-a panicat și a făcut-o proastă, așa că ea i-a zis „Mai du-te și fute-te”. Poate că ar trebui să-i zici și tu s-o facă mai des.
— Ai dreptate. Atunci Marnie sigur o să mă ierte.
