— Ştie că ai încercat. Odihneşte-te o clipă.
Respiraţia îi devenise alarmant de greoaie. Brusc, deschise ochii şi se zbătu să se ridice. Era cumplit să-i vezi eforturile, mai cu seamă
că s-au dovedit aproape inutile.
— Copii, trebuie să plecaţi imediat, gâfâi el. E foarte periculos să
mai rămâneţi aici. Se va întoarce şi vă va ucide.
Ochii îi alergau dintr-o parte în alta.
— Dracula? am întrebat moale.
La auzul numelui, figura lui căpătă un aspect feroce.
— Da. E în bibliotecă.
— În bibliotecă? am bâiguit privind în jur uluit, în ciuda expresiei de oroare de pe chipul lui Rossi. Ce bibliotecă?
— Biblioteca lui e acolo înăuntru… şi încercă să arate spre un zid.
— Ross, spune-ne ce s-a întâmplat şi ce ar trebui să facem.
Timp de câteva secunde păru că se străduieşte să-şi focalizeze
— 678 —
privirea, fixându-mă şi clipind rapid. Sângele uscat de pe gât se mişca în ritmul respiraţiei lui chinuite.
— A venit după mine pe neaşteptate, la birou, şi m-a luat într-o călătorie lungă. Eu n-am fost… conştient o bună parte din ea, aşa că
nu ştiu unde ne aflăm.
— În Bulgaria, interveni Helen ţinându-i cu blândeţe mâna umflată.
Ochii lui luciră din nou, animaţi de o veche preocupare, de o scânteie de curiozitate.
— Bulgaria? Deci de asta…
Încercă să-şi umezească buzele.
— Ce ţi-a făcut?
— M-a adus aici ca să am grijă de… diabolica lui bibliotecă. M-am opus în toate modurile în care am putut. A fost greşeala mea, Paul. Am început din nou unele cercetări, pentru un articol… Se întrerupse, chinuindu-se să respire, apoi continuă: Voiam să-l înfăţişez ca făcând parte dintr-o… tradiţie mai amplă. Începând cu grecii. Am… am auzit că era la universitate un nou specialist care scria despre el, deşi nu i-am putut afla numele.
La auzul cuvintelor lui, Helen răsuflă adânc. Ochii lui Rossi se întoarseră spre ea.
— Am crezut că ar trebui în fine să public…
Răsuflarea îi devenise un şuier greu şi închise ochii pentru un moment. Ţinându-i mâna, Helen începuse să tremure lipită de trupul meu. Am prins-o de talie şi am strâns-o lângă mine.
— E în regulă, am spus. Odihneşte-te!
Dar Rossi părea hotărât să încheie ce avea de spus.
— Nu e în regulă, şopti, fără a deschide ochii. El ţi-a dat cartea.
Ştiam atunci că va veni după mine şi a venit. M-am opus, dar aproape că m-a adus… în aceeaşi stare ca a lui.
Părea incapabil să ridice şi cealaltă mână, dar întoarse capul cu greu, ca să ne arate o înţepătură adâncă într-o parte a gâtului. Era
— 679 —
încă deschisă şi, la mişcarea lui, se căscă şi începu să supureze.
Faptul că o priveam păru să-l incite din nou şi se uită la mine implorator.
— Paul, s-a întunecat deja afară?
Un val de oroare şi disperare mă străbătu, reverberându-mi în mâini.
— Simţi, Ross?
— Da, ştiu când se lasă întunericul şi devin… flămând. Vă rog!
Curând vă va auzi. Plecaţi, repede!
— Spune-ne cum îl putem găsi, i-am cerut disperat. Îl vom ucide imediat.
