— 1 —
Elizabeth Kostova
COLECŢIONARUL DE ISTORIE
Traducerea:
ADRIANA BĂDESCU
RAO International Publishing Company
Grupul Editorial RAO
ELIZABETH KOSTOVA The Historian 2005
RAO International Publishing Company, 2005
martie 2006
ISBN (10) 973-576-900-X ISBN (13) 978-973-576-900-0
— 2 —
Tatălui meu,
de la care am auzit
pentru prima oară
aceste poveşti
— 3 —
Către cititor
Povestea ce urmează este una pe care n-am intenţionat niciodată
să o consemnez pe hârtie. Recent însă, ceea ce aş putea numi un şoc m-a îndemnat să trec din nou în revistă unele dintre cele mai tulburătoare episoade din viaţa mea şi deopotrivă din vieţile unor persoane dragi mie. Aceasta este povestea mea, o tânără de şaisprezece ani plecată în căutarea tatălui ei şi a trecutului său, povestea tatălui meu, pornit în căutarea iubitului său mentor şi a trecutului acestuia, povestea modului în care ne-am regăsit cu toţii într-unul dintre cele mai întunecate cotloane ale istoriei. Este povestea celor care au supravieţuit căutărilor, a celor care nu au supravieţuit şi a motivelor acestui fapt. Ca istoric, am constatat că, în realitate, nu toţi cei care se afundă în adâncurile istoriei îi pot supravieţui. Şi nu doar această simplă afundare este cea care ne ameninţă; uneori istoria în sine întinde spre noi, inexorabil, o gheară
sinistră.
În cei treizeci şi şase de ani care s-au scurs de la aceste evenimente, viaţa mea a fost relativ liniştită. Mi-am dedicat timpul cercetărilor şi călătoriilor de plăcere, prietenilor şi studenţilor mei, am scris câteva cărţi cu subiect istoric impersonal şi m-am implicat în activitatea universităţii, în care am ales, în cele din urmă, să mă
retrag. Revăzându-mi trecutul, am avut norocul să dispun de majoritatea documentelor personale relevante, aflate de mulţi ani în posesia mea. Acolo unde am considerat necesar, le-am asamblat pentru a ţese un fir continuu al poveştii, ocazional completat de propriile amintiri. Deşi am redat primele relatări ale tatălui meu aşa cum mi-au fost ele istorisite prin viu grai, m-am inspirat, de asemenea, în bună măsură din scrisorile lui, multe dintre ele reluând aceleaşi subiecte.
Pe lângă faptul că am reprodus aceste surse aproape în întregime,
— 4 —
nu am ocolit nicio posibilitate de cercetare şi de rememorare, revizitând uneori câte un loc pentru a-mi readuce mai pregnant faptele în amintire. O adevărată încântare au constituit-o interviurile şi, în unele cazuri, corespondenţa scrisă cu istoricii şi cercetătorii implicaţi în evenimentele pe care le voi relata aici – de fapt, puţinii care mai supravieţuiesc astăzi. Amintirile lor au completat în mod fericit celelalte surse pe care m-am bazat. De ajutor mi-au fost, de asemenea, consultările cu diverşi specialişti mai tineri din alte domenii de activitate.
Şi aş mai aminti o ultimă resursă la care am apelat atunci când a fost necesar – imaginaţia. Am folosit-o însă cu dreaptă precauţie, imaginându-mi, în beneficiul cititorului, doar ceea ce ştiam deja că
este cât se poate de verosimil şi numai în situaţiile în care aceste speculaţii întemeiate puteau recrea, pentru documentele citate, contextul corect. Acolo unde nu am putut explica evenimente, cauze sau motive, le-am lăsat ca atare, din respect pentru realitatea lor ascunsă. Am cercetat şi am analizat cele mai îndepărtate evenimente istorice cu aceeaşi rigurozitate cu care abordez orice text academic; contextul conflictelor teritoriale şi religioase dintre Occidentul iudeo-creştin şi Orientul islamic îi este, desigur, familiar cititorului modern.
Mi-ar fi foarte dificil să mulţumesc cum se cuvine tuturor celor care m-au ajutat să duc acest proiect la bun sfârşit, dar aş vrea să
amintesc măcar câteva nume. Doresc să-mi exprim profunda gratitudine faţă de următorii: dr. Radu Georgescu de la Muzeul de Arheologie al Universităţii din Bucureşti, dr. Ivanka Lazarova de la Academia Bulgară de Ştiinţe, dr. Petar Stoicev de la Universitatea din Michigan, neobositul personal de la British Library, bibliotecarii de la Muzeul Literar Rutherford şi de la Biblioteca din Philadelphia, părintele Vasil de la Mânăstirea Zografu, Muntele Athos şi dr.
Turgut Bora de la Universitatea din Istanbul.
Speranţa mea de suflet, dând publicităţii această poveste, este ca
— 5 —
ea să întâlnească fie şi un singur cititor care să o înţeleagă drept ceea ce este cu adevărat: un cri du coeur. Ţie, cititorule receptiv, îţi dedic această istorie.
Oxford, Anglia
