Domnul Pratt surâde batjocoritor:
— Solomon merită oricum o nevastă mai bună.
— Aşa e. Magistratul bate cu palma în masă. Bun, am auzit de ajuns. În lipsa unor dovezi cum că domnişoara Marsh ar fi încercat 331
să fugă…
Stăpânul mă priveşte furios şi cu buzele strânse.
— … singura nelegiuire comisă de acuzată este nesupunerea faţă
de porunca stăpânului de a nu părăsi proprietatea. Prin urmare, contractul ei de ucenică-servitoare se va prelungi cu zece zile.
Mă uit la domnul Worth cu un dispreţ calm. Pedeapsa este neobişnuit de aspră pentru o faptă de nesupunere, dar sentinţa nu prezintă niciun interes, căci o pedeapsă mult mai gravă mă aşteaptă
înainte de întâi septembrie.
— Domnişoară Marsh, mai ai altceva de declarat?
Să fie acesta momentul meu? Să îndrăznesc să profit de ocazie?
Ei bine, da, o voi face – şi Dumnezeu să mă apere pentru ceea ce se va întâmpla.
— În cei opt ani de ucenicie a mea, domnule Worth, mi-aţi văzut vânătăile, arsurile şi tăieturile. Îmi ridic mâneca stângă a rochiei şi dau la iveală cicatricea roşie şi încreţită, iar sătenii icnesc. Aţi putut vedea dovezi clare şi constante ale cruzimii cu care am fost tratată.
Dacă rănile mele nu au fost până acum de ajuns, atunci, nu, domnule
– nu mai am nimic de declarat.
Domnul Worth îşi lasă ochii în jurnal. Mâzgăleşte în el ceva.
Stăpânul se uită mânios la mine, cu o privire încărcată de promisiunea pedepselor viitoare.
— Cum rămâne cu prejudiciul meu? N-ar trebui să plătească
pentru necazurile cauzate?
— Ajunge, decretează magistratul. Zece zile sunt mai mult decât suficiente.
— Şi cu băiatul cum rămâne?
— Îl declar pe domnul Lewis vinovat de încălcarea unei proprietăţi particulare. Dacă va fi prins, va trebui să plătească o amendă de cinci lire sau să petreacă trei zile în închisoare.
Cuvintele lor zboară în jurul meu precum un roi de albine. Braţele şi picioarele îmi tremură de uşurare. O să plec din sala de întruniri pentru a mă întoarce la treburile mele. Şi voi privi cerul, în căutarea 332
semnelor de furtună, şi voi număra zilele până pe trei august.
Nu voi fi însă biciuită sau aruncată din nou în închisoare. E o sentinţă pe care pot s-o îndur. Mă uit la mama şi dau din cap. Buzele i se curbează uşor în sus. Schimbăm priviri şi mulţumiri tăcute.
Domnul Pratt bate cu pumnul în masă. Toată lumea tresare.
— Unchiule, vreau s-o leg pe Susanna în lanţuri.
— Nu, protestez eu răguşit printre dinţi.
Doamne, nu-l lăsa să mă arunce în lanţuri.
Lanţurile sunt lucruri mari şi grele. O singură dată am văzut un sclav prins în lanţuri care îi strângeau gleznele şi îl făceau să meargă
cocoşat de durere.
Domnul Worth nu-şi ridică privirea din registrul în care scrie.
— Ce motive ai să ceri aşa ceva?
— Din moment ce mi-a părăsit de două ori proprietatea în mod intenţionat, sunt toate şansele să o facă din nou. Lanţurile o vor împiedica.
Magistratul pufneşte.
— De acord.
333
CAPITOLUL 34
UNELTELE POTRIVITE
A trecut o săptămână de când am văzut-o ultima oară pe Susanna şi vor mai trece multe. Nu a căzut niciun strop de ploaie şi prognoza meteo nu e deloc promiţătoare.
