— Vino cu mine, Susanna, zice domnul Pratt.
Toţi ceilalţi încremenesc. O sărut pe Dinah pe frunte, o iau de 39
mână şi mă ridic de pe scaun, cu John atârnându-mi greu pe un şold.
Răsuflu adânc, încercând să-mi păstrez cumpătul, şi-i duc pe cei doi copilaşi la sora lor mai mare. Ies din casă în urma stăpânului şi micul John scânceşte după mine şi-şi agită braţele durdulii.
Domnul Pratt se opreşte în faţa unui copac ca să aleagă o creangă.
Mă duc în spatele bucătăriei; de mult am aflat că e mai bine să evit să
văd băţul. Stau cu faţa spre grădina de zarzavaturi şi aştept.
— Ridică-ţi poalele.
Creanga şuieră prin aer şi mă pocneşte peste gambă. Ca de fiecare dată, nimic nu mă poate pregăti pentru prima durere sfâşietoare.
Gâtul mă doare de efortul de a-mi stăpâni geamătul.
Trosc.
Degetele mi se încleştează pe jupon. Dar nu mă clatin. Nu ţip.
Rămân nemişcată şi studiez grădina.
Trosc.
S-a copt grâul.
Trosc.
Ardeii graşi împodobesc tulpinile ca nişte globuri mari şi roşii.
Trosc.
Când termină să mă lovească, o tăcere grea se aşterne. Sângele se scurge dintr-o tăietură şi mi se prelinge într-o dâră subţire pe gleznă.
Se apleacă şi-mi şopteşte la ureche cu o voce joasă şi răguşită:
— I-am spus mereu tatălui tău că e nebun să te înveţe atâtea, dar Josiah Marsh n-a vrut să mă asculte. Mi-e milă de tine. Fetele n-au nimic de câştigat dacă primesc educaţie, au parte numai de decepţii.
Învăţătura te amăgeşte şi te face să te crezi mai bună decât eşti. Iar tu, Susanna, nu eşti nici pe departe atât de deşteaptă pe cât te crezi.
Chiar şi după şapte ani, nu rezişti mai mult de o lună fără să faci greşeli. Ai noroc cu un stăpân care nu pregetă să ţi le corecteze.
Băţul aterizează pe pământ, la picioarele mele.
Îmi ţin capul sus, mută şi dispreţuitoare. Dacă domnul Pratt se aşteaptă la o reacţie din partea mea, atunci va fi crunt dezamăgit.
— Munca e cea mai bună cale de a vindeca lenea. După ce termini 40
cu treburile tale, du-te să-l cauţi pe negru. Ajută-l să cureţe grajdul de bălegar.
Scârţâitul cizmelor domnului Pratt dispare pe după colţ, amestecându-se cu celelalte sunete.
Aştept ca să mă asigur că a plecat şi mă las să cad pe o buturugă.
Mă uit în faţă şi în spate, apoi îmi concentrez privirea spre pădure, pretinzând că sunt departe de aici, poate în grota mea. Ce mult mi-ar plăcea să fiu acum acolo, ascunsă în adâncurile ei umede şi mucede şi urmărind apa prăvălindu-se de sus. Doar gândindu-mă la Cascada Şoaptelor şi simt deja un pic de alinare. Timpul pe care îl petrec la cascadă e ceva cu totul special pentru mine. E sfânt. Ferit de ochi iscoditori şi rele intenţii.
Sudoarea îmi picură pe picior, amestecându-se cu sângele, şi rănile mă ustură. Revin cu picioarele pe pământ. Mă ridic de pe buturugă şi, ignorând durerea, intru iute în bucătărie. Nu m-a bătut atât de tare încât să nu-mi mai pot îndeplini îndatoririle, dar îmi va lua mai mult timp. Dacă adaug şi munca suplimentară în grajd, astă-seară va trebui să sar peste pauza mea zilnică – o pierdere pe care o resimt mai puternic decât suferinţa loviturilor încasate. Dacă
domnul Pratt mi-ar oferi o nouă porţie de lovituri în schimbul orei mele de libertate, aş accepta cu bucurie.
Mai mult ca orice, regret că am pierdut ocazia de a-l revedea pe domnul Lewis. Nu-mi pasă dacă e diavolul în persoană. N-are cum să mă chinuie mai mult decât demonul în a cărui casă locuiesc.
41
CAPITOLUL 6
UN PIC NERVOASĂ
Potrivit meteorologilor, indicele de confort termic va ajunge la începutul după-amiezii la o sută. Cu cât voi reuşi să mă antrenez mai mult în cursul dimineţii, cu atât va fi mai bine. Mă scol devreme şi pe la ora şase a.m. sunt deja pe bicicletă şi pedalez, pentru variaţie, pe drumuri mai lăturalnice.
Scopul pregătirii de azi este îmbunătăţirea rezistenţei la efort.
După vreo două dealuri cu pante moderate şi o bucată de drum drept care traversează câmpul, trec de faza în care muşchii protestează. Sunt hidratat mai mult decât suficient. Şi deocamdată
nicio crampă. Sunt în grafic.
