stătea lângă cufere și se uita la ea. Când li se întâlniră privirile, între 34
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
ei parcă străfulgeră ceva, o întrebare încărcată deodată cu regret.
Dar înainte să-și dea seama Kit, clipa trecu, iar în ochii tânărului apăru din nou sclipirea aceea ironică.
— Țineți minte, spuse el încet. Numai cele vinovate plutesc.
Apoi plecă și el.
Din pragul casei lui Matthew Wood se intra într-un hol mic, din care pornea o scară îngustă și abruptă. Kit mai trecu de o ușă și păși în bucătăria spațioasă și primitoare. Lemnele trosneau într-un șemineu care ocupa jumătate din încăpere, iar flăcările vii aruncau jocuri de lumini pe tencuiala crem de pe pereți. Lemnul șlefuit și vasele de cositor lustruite sclipeau.
— Matthew! Fetelor! exclamă mătușa. S-a-ntâmplat ceva extraordinar! A venit Katherine Tyler, fiica lui Margaret, sora mea, tocmai din Barbados!
Trei persoane se uitau lung la ea dinspre masa făcută din scânduri simple de lemn. Apoi, un bărbat înalt și slab se ridică de la locul său din capul mesei și veni înspre ea.
— Bine ai venit, Katherine, spuse el pe un ton grav, cuprinzându-i mâinile cu degetele sale osoase.
Nici cel mai mic semn de bun-venit nu se putea citi pe buzele sale subțiri și severe sau în ochii întunecați, care o priveau aspru de sub sprâncenele groase și încărunțite.
În spatele său, o fată țâșni de la masă și veni înspre ei.
— Verișoara ta, Judith, spuse mătușa sa, iar Kit nu-și putu ascunde bucuria.
Judith arăta exact așa cum și-o imaginase pe mătușa sa, până în cele mai încântătoare detalii. Piele albă, netedă, ochi albaștri cu gene dese și închise la culoare, păr negru căzând în bucle pe umeri, o bărbie mică și perfectă, ridicată semeț – fata asta ar fi putut fi idolul unui regiment întreg!
— Și verișoara ta, Mercy.
35
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Cea de-a doua fată se ridicase mai încet și la început Kit nu băgă
de seamă decât ochii săi, cei mai frumoși pe care-i văzuse vreodată, cenușii precum ploaia din largul mării, mari, limpezi și luminoși.
Apoi, când Mercy păși înspre ea, un umăr îi săltă, apoi coborî hidos și Kit își dădu seama că fata se sprijinea în cârje.
— Ah, spuse Mercy cu o voce la fel de uluitoare ca ochii săi, ce grozav să te vedem după atâția ani, Katherine!
— Poți să-mi spui Kit, te rog?
Întrebarea părea venită din senin. Așa îi spunea bunicul, Kit, și ceva din zâmbetul lui Mercy o făcuse să-și dorească dintr-odată să
fie strigată din nou așa.
— Ai luat micul dejun?
— Cred că nu. Nici nu m-am gândit la asta.
— Atunci, ai noroc că mâncăm târziu în dimineața asta, spuse mătușa ei. Ia-i pelerina, Judith. Vino mai aproape de foc, draga mea, ai rochia udă.
În clipa în care Kit își dădu jos pelerina de lână, Judith exclamă:
— Doamne! Ai purtat o asemenea rochie în călătorie?
Mânată de dorința de a face o impresie bună, Kit își alesese cu grijă rochia, dar acolo, în încăperea aceea modestă, părea mult prea elegantă. Celelalte trei femei purtau toate ceva gri, greu de zis ce, oricum, veșminte țesute grosolan. Judith așeză cu grijă pelerina pe o banchetă și atinse mănușa lui Kit.
— Ce broderie frumoasă, spuse ea pe un ton admirativ.
— Îți plac astea? Îți dau unele la fel, dacă vrei. Mai am câteva perechi în cufăr.
Judith o privi printre gene. Rachel Wood puse o cană și o lingură
de cositor pe o farfurie de lemn cioplită grosolan.
— Așază-te aici, Katherine, să-ți încălzești spatele la foc. Spune-ne cum de-ai ajuns tu până aici. A venit și bunicul tău cu tine?
— Bunicul a murit acum patru luni, le explică Kit.
36
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— O, biata de tine! Singură acolo, pe insulă! Și-atunci cu cine ai venit?
— Am venit singură.
