— Și-acum, dacă vrei, spuse Kit cu bunăvoință.
41
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Mercy rămase ca trăsnită.
— Judith, ce-o să zică despre noi verișoara noastră? Și-n plus, avem atâta treabă de făcut!
— Eeei, Mercy! Da’ când n-avem noi treabă?
— Știu eu… se codi Mercy. Tata spune că lui Dumnezeu nu-i place trândăveala. Dar totuși, Dumnezeu nu ne trimite câte-o verișoară nouă-n fiecare zi. Poate ne iartă dacă ne bucurăm și noi un pic…
— Ooo, hai, Kit, arată-ni-le acum! o îndemnă Judith, profitând de nesiguranța surorii sale.
Kit atâta aștepta. După primul capac deschis, orice reținere se topi. Kit nu cunoscuse prea multe fete de vârsta ei. Se molipsi și ea de entuziasmul pe care-l citea pe cele două chipuri aflate atât de aproape. Uimitor, totuși – o mână de haine să provoace atâta încântare! Pe Kit o cuprinse un val de generozitate, o senzație nouă, care o făcea să se simtă foarte bine.
— Ia te uită! exclamă Judith, scoțând din cufăr o rochie superbă
din mătase străvezie. Mâneci cu cinci fante! Pastorul nostru ne-a zis la predică că n-avem voie fante, iar tata nu ne lasă să ne facem nici măcar una! Și-atâtea panglici și funde! Kit, oooh, un jupon de satin roșu, ce minunăție!
— Uite și mănușile, zise Kit deschizând o cutie. Poftim o pereche ca a mea, Judith, și una pentru tine, Mercy. Vă rog, trebuie să le primiți.
Judith își pusese mănușile înainte să-și termine Kit propoziția, și stătea cu brațele subțiri întinse, pierdută în admirație. Mercy își mângâie timid mănușile cu un deget și le puse frumos deoparte.
Apoi Judith se năpusti asupra rochiilor.
— Încearc-o, o invită Kit, văzând că Judith nu-și mai putea lua ochii de la o rochie din țesătură groasă de mătase strălucitoare, de culoarea albastru-păun.
42
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Judith atât aștepta. Fără pic de sfială, își lăsă fusta făcută în casă
să alunece pe podea și-și trase pe cap poalele lucitoare ale rochiei.
— Îți vine perfect! exclamă Kit. Îți face ochii aproape verzi!
Judith străbătu podeaua pe vârfuri și se strădui să se vadă într-o oglinjoară încețoșată care atârna deasupra unui cufăr. Într-adevăr, în rochia aceea viu colorată, frumusețea lui Judith îți tăia pur și simplu respirația, iar fata știa asta și fără oglindă.
— Oh, dacă m-ar vedea William îmbrăcată așa! șopti ea, nebăgând în seamă protestele îngrijorate ale lui Mercy.
Kit râse încântată.
— Ei, atunci a ta să fie, Judith. Îți vine ca turnată. Să șii că mai are și-o bonetă micuță cu niște panglici asortate. Pe unde-oi fi pus-o? A, uite-o. Bun, acum, care i se potrivește lui Mercy?
— Doamne, dar ce să fac eu cu așa ceva? râse Mercy. Eu nu merg la Adunare aproape niciodată.
Kit șovăi, întristându-se. Dar Judith pusese ochii pe un veșmânt din lână de culoarea albastru-deschis pe care îl ridică repede.
— Asta-i numai bun pentru Mercy! exclamă ea.
Kit despături șalul englezesc delicat și-l așeză pe umerii lui Mercy.
— Oh, Kit, ce frumusețe! N-am mai văzut ceva așa de moale! Ca blănița de pisică.
Pe chipul lui Mercy se dădea o luptă: îi plăcea, dar nu era de acord.
— Nu pot să primesc ceva așa de frumos.
Judith se întorsese la oglindă.
— Stați să vedeți cum mă duc eu duminică la Adunare îmbrăcată
așa, ciripi ea. Știu pe câțiva care n-o s-audă o boabă din predică!
— Fetelor! Ce se…?
Rachel Wood se întorsese pe neauzite și o privea țintă pe fiica sa îmbrăcată în rochia albastru-păun, cu un amestec de teamă și de jind.
43
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Mamă, ia uite ce-am primit de la Kit! exclamă Judith.
— Văd, bolborosi mama sa. Judith, arăți… Aproape să nu te recunosc!
