— Ba ar trebui s-o recunoașteți, mătușă Rachel, vorbi Kit cu îndrăzneală. Pentru că probabil exact așa ați arătat și dumneavoastră. Știu, pentru că bunicul mi-a povestit cât erați de frumoasă.
Cele două fete aruncară priviri uluite înspre mama lor. Rachel părea complet năucită.
— Aveam și eu o rochie de culoarea asta pe vremuri, spuse ea încet.
Kit se repezi la cufăr.
— Încercați asta, mătușă Rachel, căută ea s-o convingă. Vedeți?
Se leagă sub bărbie, așa. O, vă stă minunat! Uitați-vă!
Rachel se feri de oglindă, îmbujorată toată de jenă. Boneta mică, plină de panglici, o întinerise într-o clipă. Văzându-i ochii strălucitori și zâmbetul înfiorat, fetelor nu le venea să creadă.
— O, mama! Asta să porți duminică, da? Promiți?
Obrajii lui Rachel păliră însă brusc. Ușa se deschise pe neașteptate și în încăpere năvăli un curent rece. Matthew Wood stătea în prag și, de la înălțimea lui impresionantă, măsura din priviri camera în dezordine, rochiile aruncate pe scaune și pe banchete și chipurile vinovate ale femeilor.
— Ce-nseamnă toate astea? întrebă el.
— Fetele se uitau la Katherine cum despachetează, explică Rachel neajutorată. Cum de te-ai întors așa de devreme, Matthew?
— Nu poate omul să se-ntoarcă după o coadă de topor fără să-și găsească toată casa întoarsă pe dos?
— Cred că ne-am cam lăsat duse de val.
Degetele lui Rachel se chinuiau să desfacă șireturile bonetei.
Judith nu se lăsă intimidată cu una, cu două.
44
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Ia uite, tată, încercă ea, Kit mi-a dat rochia asta. Ai mai văzut vreodată ceva atât de frumos?
— Dă-i-o-napoi imediat!
— Tată, nu! N-am avut niciodată…
— Fă ce-ți spun! tună el.
— Unchiule Matthew, interveni Kit. N-ați înțeles. Vreau să-i dăruiesc rochia asta.
Unchiul său o privi cu dispreț.
— În familia mea, nimeni n-are nevoie de zorzoane din astea, spuse el cu răceală. Și nici nu stăm cu mâna-ntinsă la pomana altora ca să ne-mbrăcăm.
— Dar sunt cadouri, strigă Kit, cu lacrimi de durere și de furie în ochi. Toată lumea aduce…
— Taci din gură, fetițo! Un lucru trebuie să-nțelegi de la bun început. Aici o să fie casa ta, că alta n-ai, dar ai să te dai după
obiceiurile noastre și n-ai să mai tulburi munca din gospodărie, nici n-ai să le mai sucești mințile fetelor cu nimicurile tale. Acum, hai, închide-ți cuierele și lasă fetele să se apuce de treabă. Rachel, dă-ți jos prostia aia de pe cap!
— Chiar și mănușile, tată? se revoltă Judith din nou. Toată lumea are mănuși la Adunare.
— Tot, tot, tot. Nimeni din familia mea nu iese-n lume în haine din astea necuviincioase.
Mercy nu scoase o vorbă, dar în timp ce împăturea șalul albastru și-l așeza încet pe capacul cufărului, Rachel își făcu și ea curaj să
protesteze.
— Te rog, las-o pe Mercy să-și păstreze șalul, îl imploră ea. Nu-i deloc bătător la ochi și-o s-o ferească de curent când stă lângă
șemineu.
Privirea lui Matthew trecu de la șal la ochii liniștiți ai fiicei sale și, aproape imperceptibil, se mai destinse puțin. Deci avea și bărbatul acela aspru o slăbiciune!
45
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Bine, Mercy poate să păstreze șalul. Îți mulțumesc.
Cuvintele amare fuseseră rostite cu greu, în ultima clipă. Fără
urma aceea de bunăvoință, mânia lui Kit ar fi răbufnit și ar fi făcut o scenă care i-ar fi distrus orice șansă, încă din prima dimineață. Fără
să vrea, simți un fel de respect care-o făcu să-și țină gura și se apucă
