— Păi, nu spuneai dumneata să nu mai fac niciodată așa ceva?
replică Kit pripit.
— Aveți nevoie de-o scuză? Bine, strig după ajutor și mă bag sub apă. N-o să puteți să stați acolo și să vă uitați cum mă înec, nu?
— Oho, și încă cum! râse Kit fără să vrea. Chiar așa aș face.
— Atunci n-aveți decât să stați acolo și să vă prăjiți, răspunse Nat.
26
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
În vreme ce se îndrepta către scară, Kit îl privi cu un amestec de invidie și de ușurare. Părea la fel de prietenos și de destins ca în dimineața aceea petrecută în portul Saybrook.
Parcă pentru a-i dovedi că nu mai erau pe picior de război, în timp ce așteptau următorul drum al bărcii, Nat veni până la ea.
— Pun pariu că v-ați dori să nu fi plecat din Barbados, spuse el.
V-am necăjit pe nedrept.
— Nici nu știi dumneata ce te-am mai invidiat! exclamă ea. Să
sari așa în apă și să scapi de pe corabia asta mizerabilă, chiar și pentru o clipă!
Într-o fracțiune de secundă, ochii lui Nat se întunecară.
— Mizerabilă? Delfinul?!
— Bine, râse ea nervos, știu că frecați puntea toată ziua. Dar, vai!
Mirosul ăla de grajd! N-o să-mi mai iasă din păr cât oi trăi!
Indignarea lui Nat răbufni cu dispreț.
— Poate aveți impresia c-ar mirosi mai frumos dac-am avea cala plină cu corpuri omenești, din care jumate-ar putrezi în lanțuri până
să-și dea seama cineva c-au murit!
Kit dădu înapoi, atinsă și de tonul lui furios, și de cuvintele respingătoare.
— Despre ce vorbești? Oameni – jos, în cală?
— Daaa, presupun că acolo, în Barbados, n-ați auzit de sclavi, nu?
— Bineînțeles c-am auzit. Avem – de fapt, aveam – mai mult de-o sută. Altfel cum să lucrezi o plantație?
— Așa, și cum v-ați închipuit c-au ajuns acolo? V-ați imaginat c-au venit din Africa fiecare-n cabina lui personală, așa, ca a dumneavoastră?
Nu-și pusese niciodată problema asta.
— Dar ce, voi n-aveți sclavi în America?
— Ba da, spre rușinea noastră! mai ales în sud, spre Virginia. Dar și aici, în Noua Anglie, sunt o mulțime de oameni cumsecade, ca 27
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
dumneavoastră, care-ar plăti o grămadă de bani pentru niște sclavi negri fără să se-ntrebe nicio clipă cum au ajuns aici. Eheee, dacă s-ar fi învoit tata s-aducem o încărcătură de sclavi, una singură, la vară
ne-am fi luat deja un ketch13 nou. Da’ uite că noi, ăștia din familia Eaton, ne mândrim că Delfinul nostru duhnește cinstit a cai!
Nat se-ndepărtă iarăși. Ce ușor putea să se supere! Nu avusese nici cea mai mică intenție să-i jignească prețioasa corabie. De ce se comporta așa, de ce întorcea totul împotriva ei? Mai aveau puțin și s-ar fi împrietenit. Probabil că acum n-avea să-i mai vorbească până
la încheierea călătoriei. Dar la urma urmei, de ce i-ar fi păsat ei de un bădăran de marinar cu pistrui pentru care era mai importantă o fâșie de pânză de corabie decât o rochie din brocart? Cel puțin, John Holbrook știa să vorbească respectuos.
Dar nici John Holbrook nu era chiar întru totul de acord cu ea. Pe el, fata nu înceta să-l uimească. Cu o seară în urmă, de pildă, îi înșfăcase din mâini volumul pe care-l citea, îl deschisese la pagina cu semnul de carte și, mijind curioasă ochii în lumina slabă, citise cu voce tare:
— „Avem a înțelege, în primul rând, că există o perioadă de timp anume lăsată de Dumnezeu în care Diavolul stăpânește peste lumea noastră păcătoasă și, prin aceasta, plină de tristețe.14 Către sfârșitul acestei perioade, descinderea Diavolului dezlănțuit împotriva Lumii va aduce după sine mai multă obidă decât în toate vremurile de demult. În chinurile morții, Diavolul se va dovedi încă și mai Diavol decât a fost vreodată”… Doamne! strâmbă Kit din nas. Asta citiți cât e ziua de lungă?
Ridică privirea și văzu că John se holba la ea.
13 Vas mic, cu pânze, înzestrat cu catarge de dimensiuni diferite.
14 Prima parte a acestui citat reprezintă o trimitere la un fragment din tratatul Despre vrăjitorie, publicat în 1692 de Cotton Mather, reputat pastor și teolog al epocii, implicat în procesul vrăjitoarelor din Salem.
28
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
