- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Își dădu pe spate părul ud – avea obrajii în flăcări. Dar râsul îi pieri de pe buze când văzu fețele celor din barcă. O priveau cu toții șocați, îngroziți și, fără nicio îndoială, mânioși. Până și chipul tânăr al lui Nathaniel era întunecat de furie.
— Nu ești în toate mințile, șuieră femeia. Auzi tu, să sari așa-n apă și să-ți strici toate hainele!
Kit dădu din cap.
— Mare scofală! Se usucă ele. Oricum, mai am o mulțime.
— Atunci poate-ar fi trebuit să vă gândiți și la alții! se răsti Nat, storcând apa care-i șiroia din pantaloni. Eu n-am alte haine!
Ochii lui Kit îl fulgerară.
— Dar pe dumneata cine te-a pus să sari? N-aveai decât să stai în barcă.
— Fiți sigură că nu săream, replică el, dacă-mi trecea prin cap că
știți să înotați.
Kit făcu ochii mari.
— Să înot? îl îngână ea disprețuitor. Păi, bunicul m-a învățat să
înot de când am început să mă țin pe picioare.
Ceilalți o priviră bănuitori. Parcă i-ar fi crescut o coadă și niște aripioare acolo, sub ochii lor. Ce se întâmpla cu oamenii ăia? Se așternu tăcerea, iar bărbații se opintiră mai tare în vâsle. Un val de dezaprobare generală mai rece decât vânticelul de aprilie o învălui pe fată, care încă șiroia de apă. Îi trecu orice urmă de voie bună. Se făcuse de râs. Și de câte ori nu-i spusese bunicul să cugete înainte să-și iasă așa din fire? Se făcu ghem sub pelerina stacojie și-și încleștă dinții ca să nu-i clănțăne. Apa îi picura din părul încâlcit și i se scurgea în dâre înghețate pe gât. Privind cu îndrăzneală fețele neprietenoase, Kit își găsi o oarecare consolare. Tânărul cu pălăria neagră o privea serios, dar în același timp, fără să vrea, buzele îi tresăreau. În ochi i se citea un zâmbet atât de călduros și de plin de simpatie, încât Kit simți cum i se pune un nod în gât și trebui să-și 16
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
ferească privirea. Apoi văzu cum copila, care-și strângea tăcută la piept păpușa udă, o privea pierdută de admirație.
Două ceasuri mai târziu, îmbrăcată în haine curate, din mătase verde, Kit își întindea la uscat rochia udă și pelerina de lână pe scândurile încălzite de soare ale punții când îi atrase atenția pălăria neagră cu boruri largi. Ridicând ochii, îl văzu pe noul pasager îndreptându-se spre ea.
— Cu permisiunea dumneavoastră, spuse el cu o politețe rece, scoțându-și pălăria și descoperindu-și fruntea înaltă și frumoasă. Aș
dori să mă prezint. Mă numesc John Holbrook și mă îndrept către Wethersfield, aceasta fiind, din câte înțeleg, și destinația dumneavoastră.
Kit nu uitase că zâmbetul lui din barcă o făcuse să se simtă mai bine.
— Eu sunt Katherine Tyler, răspunse ea imediat. Merg spre Wethersfield, unde am să locuiesc la mătușa mea, doamna Wood.
— Așadar, Matthew Wood este unchiul dumneavoastră? Este o persoană cunoscută în regiune.
— Da, dar nu l-am întâlnit niciodată, nici pe el, nici pe mătușa mea. Nu știu prea multe despre ea, doar că-i sora mamei, c-au trăit amândouă în Anglia și că era foarte frumoasă.
Tânărul păru surprins.
— Nu am cunoscut-o pe mătușa dumneavoastră, spuse el politicos. Am venit pentru că simt că trebuie să vă cer scuze pentru felul în care ne-am purtat cu toții cu dumneavoastră azi-dimineață.
La urma urmei, ați vrut să faceți o faptă bună, să-i aduceți copilei jucăria înapoi.
— A fost o mare prostie, îmi dau seama, recunoscu ea. Mereu fac prostii. Dar chiar și așa, tot nu înțeleg de ce s-a înfuriat așa toată
lumea.
El o privi cu seriozitate.
17
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Ne-ați luat pe toți prin surprindere, atâta tot. Eram convinși că
o să vă înecați acolo, sub ochii noștri. A fost uluitor să vedem că știți să înotați.
— Dar dumneavoastră nu știți să înotați?
Tânărul roși.
— Deloc, nici măcar o mișcare, ca de altfel nimeni de pe corabia aceasta, cu siguranță, cu excepția lui Nat, care s-a născut pe apă.
Unde anume, în Anglia, v-au învățat oare așa ceva?
— Nu în Anglia. M-am născut în Barbados.
— Barbados!
Se holbă la ea.
