— Spune-le adevărul, dacă vrei, răspunse Kit nepăsătoare.
Știa foarte bine că deși nu era de acord, Judith n-avea să o trădeze niciodată. Le unea o legătură puternică, de a fi amândouă tinere în casa aceea. Porni la drum prin iarba înaltă, lăsându-și verișoara să
șovăie în mijlocul cărării.
Din căsuță se auzea un bâzâit plăcut. Hannah lucra la mica ei roată de tors inul, apăsând repede cu talpa pe pedală.
— Stai jos, copilă, cât termin eu fuiorul ăsta.
Zâmbi de parcă Kit doar ce-ar fi ieșit pe ușă cu o clipă înainte. Kit se cocoță pe o bancă și se uită cum se învârtea roata.
— Am venit să vă spun că m-am împăcat cu învățătorul, spuse ea în cele din urmă. N-am putut să mai trec pentru că am predat din nou la școală.
96
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Hannah dădu din cap fără să pară surprinsă.
— Mă gândeam eu c-așa ai să faci, comentă ea. Ți-e mai bine acum?
— Da, cred că da. Cel puțin domnul Kimberley ar trebui să fie mulțumit. Spune că ăștia micii sunt răi de la natură și că trebuie ținuți cu o mână de fier. Dar nu e prea distractiv să-i țin c-o mână
de fier și să fiu serioasă toată ziua. Mi se rupe inima pentru băiețeii ăștia.
Hannah îi aruncă o privire scurtă.
— Și mie, spuse ea sec. Te-a pus învățătorul să juri că n-ai să
zâmbești?
Kit căută ochii șterși, afundați printre riduri, și zări scânteia.
Izbucni în râs.
— Aveți dreptate, recunoscu ea. Nici măcar n-am îndrăznit să
zâmbesc. Mi-e teamă că dacă nu-s atentă, iar mă fac de rușine. Dar Mercy zâmbește toată ziua, și tot ține disciplina.
Se aplecă și luă pisica adormită de pe podea, așezând-o așa moale cum era în poală și gâdilându-i bărbia catifelată până când începu să toarcă aproape la fel de tare ca roata la care lucra Hannah.
Soarele acelei după-amiezi târzii intra prin ușa deschisă și cădea pe mâinile încovoiate ale bătrânei, care se mișcau repede și cu pricepere. Kit simți cum se așterne pacea. Îi era cald și bine, se simțea fericită.
— Ce repede lucrați, spuse ea privind cum firul îngroșa mosorul.
Ați cultivat singură inul ăsta?
Hannah își înmuie degetele într-o coajă de tărtăcuță fără să
încetinească ritmul.
— Sunt câteva familii în oraș care mereu mi-aduc inul lor la tors, explică ea. Le fac fir neted și frumos, zic eu, dar în fiecare an mi-e tot mai greu să-l văd. Trebuie să-l pipăi. Ia zi-mi matale, te rog, e neted?
97
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Kit admiră firul fără cusur care ieșea neted de sub degetele lui Hannah.
— E foarte frumos, spuse ea. Nici Mercy nu e-n stare să-l toarcă
așa.
Hannah se bucură ca un copil.
— Patru bănuți pe ghem, spuse ea. Cât să plătesc dările și să-mi cumpăr ce-am nevoie.
— Dările? Pe terenul ăsta din mlaștină? se indignă Kit.
— Sigur că da, spuse Hannah pe un ton obișnuit, și amenzile pentru că nu mă duc la Adunare.
— Vă pun să plătiți amenzi pentru asta? Păi atunci, n-ar fi mai bine să vă duceți la Adunare?
Kit privi jur-împrejur la hainele cârpite și răscârpite și la cele câteva obiecte din încăperea micuță.
— Mă-ndoiesc că m-ar primi, spuse Hannah sec din nou, chiar dacă m-aș duce. În Massachusetts, noi, quakerii, aveam adunările noastre.
— Pot să mă fac și eu quaker? întrebă Kit pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. Mai degrabă aș plăti o amendă decât să mă
