duc la Adunare.
Hannah chicoti.
— Nu poți să te faci quaker numai ca să scapi de Adunare, spuse ea, iar Kit se înroși când simți umbra de reproș din tonul ei.
— Dar cum te faci quaker? întrebă ea serios. Aș vrea să știu și eu câte ceva despre asta, Hannah.
Bătrâna tăcu o vreme. Înainte să apuce să răspundă, o umbră se puse în lumina soarelui. O siluetă înaltă ocupă întreg cadrul ușii.
Kit tresări. O clipă crezu că Hannah invocase o nălucă. Incredibil, dar în prag stătea Nathaniel Eaton, fiul căpitanului, sprijinit de tocul ușii, cu zâmbetul acela ironic în ochi pe care și-l amintea foarte bine.
— Trebuia să-mi închipui că voi două o să vă întâlniți, spuse el.
98
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Chipul lui Hannah se încreți de încântare.
— Știam eu c-ai să vii astăzi, triumfă ea. Am văzut de dimineață
cum trece Delfinul pe lângă insula Wright. Kit, draga mea, acesta-i corăbierul de care-ți spuneam.
Nat făcu o plecăciune.
— Domnișoara Tyler și cu mine ne cunoaștem deja, spuse el.
Încercă să lase jos pe furiș butoiașul pe care-l ținea la subraț, dar lui Kit nu-i scăpă mișcarea. Un butoiaș cu melasă de cea mai bună
calitate, din Barbados. Deci prietenul lui Hannah nu-i aducea numai bagatele din coral și bulbi de flori de peste mări și țări! Hannah surprinse și ea mișcarea.
— Bată-te norocul să te bată, Nat, spuse ea încet. Acuma stai jos colea și spune-ne pe unde-ai umblat matale de data asta.
— Charlestown, răspunse el, întorcând un butoi cu fundul în sus.
Imediat, pisica sări din poala lui Kit și scoțând un „rrriuuu” sări la Nat în brațe și, mulțumită, se făcu covrig. Nat tresări când ghearele se afundară frenetic în pantalonii săi grosolani, din pânză
de casă.
Hannah legă firul și-și odihni mâinile în poală, fără să-l scape din ochi pe tânărul marinar.
— Și taică-tu?
— E bine, vă trimite salutări.
— Am ascultat briza în fiecare dimineață, că m-am gândit că
matale urci fluviul. Chiar ieri i-am spus lui Thomas așa: „Tom, eu păstrez ultimele fructe de pădure, poate-poate ajunge Delfinul în curând.” O să-i pară tare bine când o să-i zic c-ai trecut pe-aici.
Lui Kit i se tăie deodată răsuflarea. Hannah vorbise de parcă
soțul ei, care părăsise de mult lumea aceasta, ar fi fost încă acolo, în căsuța lor. Privirea bătrânei se întunecă și rămase pierdută, lucru pe care Kit îl mai văzuse la ea și altă dată. Fata îl privi tulburată pe Nat. Acesta nu părea să fi remarcat nimic ciudat; ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, întinse mâna spre degetele obosite ale lui Hannah.
99
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— A făcut iezi capra a bătrână? întrebă el liniștit. Nu-mi spuneți că i-ați vândut înainte să-i văd și eu.
Privirea pierdută dispăru la fel de repede cum apăruse.
— N-am avut încotro, Nat, spuse Hannah cu părere de rău.
Intrau în lanurile de porumb. Am primit un preț bun pe ei, două
împletituri de lână pentru o pelerină nouă.
Nat se lăsă pe spate și o cercetă pe Kit cu un interes fățiș. Fata uitase că avea ochii albaștri ca marea.
— Spune-mi, o întrebă el, cum de te-au lăsat să găsești drumul încoace, către Hannah?
Kit șovăi, iar Hannah chicoti.
— Da’ matale cum ai ajuns aici? îl chestionă ea. Mare ciudățenie, doi prieteni am și eu și pe-amândoi i-am găsit la fel, întinși pe jos în Luncă, plângând de ziceai c-o să li se rupă inima.
Cei doi tineri se uitară lung unul la altul.
— Tu? șopti Kit, căreia nu-i prea venea să creadă.
