— Kit, pe unde-ai umblat?! exclamă Judith. De când te-așteaptă
William!
Kit îi privi pe rând, trecând de la mătușa sa, care se abținea cu greu să nu plângă, la unchiul său care aștepta să o mustre. „Nu pot decât să le spun adevărul”, se gândi ea.
— Am dat o mână de ajutor și-am reparat acoperișul de stuf al lui Hannah Tupper, zise ea. Îmi pare rău că nu mi-am dat seama cât de târziu s-a făcut. Mătușă Rachel, ți-l prezint pe Nathaniel Eaton, fiul căpitanului Eaton, de pe corabia Delfinul. Repara acoperișul lui Hannah, iar eu l-am ajutat.
Membrii familiei schițară un salut înspre Nat, însă lui William nu i se clinti nici măcar un mușchi din maxilarul încordat. Cei doi tineri se măsurară îndelung.
Nat se întoarse către Matthew Wood.
— Este vina mea, domnule, spuse el cu o demnitate de care Kit nu l-ar fi crezut niciodată în stare. N-ar fi trebuit să accept ajutorul domnișoarei, dar nu-i o treabă ușoară, și când mi s-a alăturat, i-am fost foarte recunoscător. Sper că nu am cauzat nimănui nicio neplăcere.
120
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Îl privi pe William cum făcea de obicei, cu o sprânceană ridicată.
Kit rămase neajutorată când Nat își luă rămas-bun și o porni sprinten la drum. Făcuse tot ce-i stătuse în puteri, dar judecata abia acum urma.
— De ce te-ai apucat să-i repari acoperișul acelei quakere? o chestionă unchiul său.
— Păi, trăiește singură… începu Kit.
— E-o eretică și nu vine niciodată la Adunare. N-are niciun drept să-ți ceară milostivenie.
— Dar cineva trebuie să o ajute, unchiule Matthew.
— Dacă vrea ajutor, să se căiască pentru păcatul ei. Să nu mai calci niciodată acolo, Katherine. Îți interzic așa ceva.
Îmbufnată, Kit își urmă familia în casă.
— Nu-ți face griji, Kit, îi șopti Mercy. Hannah o să se descurce foarte bine dacă o ajută marinarul. Mi-a plăcut de el.
121
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Capitolul 13
— Nu pot să cred că n-ai fost niciodată la o șezătoare, la depănușat! exclamă Judith. Păi, te distrezi mai mult decât la toate sărbătorile la un loc!
— Adică ce faci, stai și depănușezi porumb toată seara?
Lui Kit i se părea o distracție destul de ciudată. O dureau încă
brațele după cât se luptase cu știuleții atât de greu de desprins de pe tulpini, rând după rând, ceas după ceas.
— A, păi, când toți din jur fac același lucru, nici nu ți se pare că-i muncă. Avem cântecele noastre, Jeb Whitney și-aduce scripca, sunt prăjituri și mere și cidru. Ah, mi se pare că toamna-i cea mai frumoasă parte a anului!
— Cică anul ăsta nu s-a făcut prea mult porumb, adăugă Mercy cu viclenie. S-ar putea să nu mai fie la fel de mulți știuleți roșii ca de obicei.
Judith clătină din cap.
— Las’ că găsesc eu unul, stai liniștită, spuse ea veselă. Am eu metodele mele.
— Știuleți roșii? De ce, ăștia-s mai buni sau cum?
Întrebarea nevinovată a lui Kit le făcu pe cele două verișoare să
râdă în hohote.
— Așteaptă și-ai să vezi, o sfătui Judith. Dacă mă gândesc bine, cred c-am să fac în așa fel încât s-ajungă unul și la William. Atunci ai să vezi și tu cum stă treaba!
Pe Kit o cuprinseră bănuielile și se făcu roșie ca focul.
Când porniră la drum pe strada Principală să strângă ultimul porumb din câmp, într-un elan de prietenie care nu-i stătea în fire, Judith o luă de braț pe Kit. Entuziasmul ei mai avea și alte cauze, nu numai lumina frumoasă de septembrie.
122
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Simt că-n seara asta la șezătoare o să se-ntâmple ceva minunat, mărturisi ea.
Entuziasmul lui Judith era molipsitor. Kit începu să simtă un fior de nerăbdare. Deși tot nu pricepea cum putea cineva să se distreze muncind din greu și umplându-se de praf, era prima petrecere de orice fel la care fusese invitată de când sosise la Wethersfield. Cei câțiva tineri pe care-i cunoscuse la Adunarea de Sabat și la Ziua Predicii aveau să fie cu toții acolo.
— Nu știam că poți să prezici viitorul, râse ea, dar sper să ai dreptate.
