Infanteristul o privi pe Lily din cap până în picioare.
— Aveți un act de identitate, domnișoară?
Ellen și Lily își scoaseră actele de identitate.
Soldatul le făcu semn cu mâna să intre.
— Va trebui să vă prezentați la biroul comandantului portului. E
clădirea albă din lemn de la stânga voastră.
Asistentul comandantului de port le duse la taraba cu hotdog a lui Giorgio, iar Lily puse în mișcare vasele cu abur, în timp ce Ellen ridică umbrela cu firma „Valentino’s”.
Cele trei vase pentru păstrarea caldă a alimentelor erau pline de cârnați de la Paddy, proaspeți, de pe piața de carne, pe care Lily îi fiersese timp de șapte minute exact, înainte de a-i scoate cu clești și a-i pune în chiflele pregătite de Giorgio, împreună cu muștar și ketchup. Ellen se ocupă de prăjitul de cepe într-o tigaie pe una dintre plite.
În scurt timp, o coadă de băieți nerăbdători se întindea de la tarabă
lor până la fâșia de ciment de pe țărm, iar Lily pregăti rapid căni de 280
- ELLA CAREY -
cafea proaspătă de la Valentino’s pe care Giorgio le organizase împreună cu Joe Martinson pentru ziua respectivă.
— Ah, Valentino’s, grăi un tânăr infanterist. Este locul din New York pe care-l preferă părinții mei.
— Ei bine, ai tău au bun-gust. Este și locul meu preferat, răspunse Lily, în timp ce-i dădea o ceașcă de cafea aburindă.
— Cum te numești?
— William Day, spuse tânărul.
— William, când te vei întoarce, să vii să ne vizitezi și să le spui că
bucătarul-șef Lily Rose îți va pregăti supă cremă de homar.
William se îmbujoră de mirare și-și strânse hotdogul și cafeaua caldă în mâinile albe de cât de reci erau.
Ellen și Lily își zâmbiră.
La scurtă vreme, aerul se umpluse de conversațiile băieților și de mirosul de cafea, cârnați și pâine încălzită.
— Știi ce, spuse Ellen, lângă Lily, nu m-am gândit niciodată că
războiul va fi o perioadă în care-mi voi face atât de mulți prieteni buni. Continuă timidă. Iar tu devii o prietenă foarte importantă
pentru mine, Lily.
— Oh, Ellen, răspunse Lily, în timp ce-și ținea atenția pe ceas, pentru a nu lăsa cârnații să fiarbă prea mult. Mă simt incredibil de in largul meu în mica noastră familie din restaurant.
Expresia feței lui Ellen se întunecă, înainte de a se întoarce către un recrut care părea dureros de tânăr.
— Poftă bună și să-ți amintești de noi când te întorci.
— Oh, îmi voi aminti, domnișoară, și mi-ar plăcea să vă pot scrie.
Nu am văzut niciodată o fată atât de drăguță, îi zise el în timp ce-i făcea cu ochiul.
Ellen oftă.
— Sunt convinsă că ai o mulțime de fete cărora să le scrii.
— Fii atentă să nu se ardă ceapa, îi răspunse tânărul și-i făcu din nou cu ochiul.
281
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily întoarse cârnații, păstrând o cratiță caldă și pe celelalte două
în fierbere, până când aproape terminară tot și hrăniseră ceea ce părea să fie cam o mie de soldați. Nava cea mare șuieră adânc. Venise vremea ca toți acei băieți să plece.
Ellen începu să deretice, în timp ce Lily mai dădea de mâncare ultimilor dintre băieții care așteptau. Un tânăr cu obrajii și nasul roșii de frig veni în față.
— Domnișoară, spuse el, nu aveți idee cât de dor îmi va fi de hotdogii americani.
— Ceapă? întrebă Lily.
În spatele ei, Ellen fluiera încet o melodie cadențată.
