Cât despre Emmeline, Josie o încurajase să se înscrie la un curs de gătit la Albertina’s, pentru că-și dăduse seama că fata era cu adevărat talentată și isteață, trăsături care i s-ar fi potrivit foarte bine într-o bucătărie comercială. Când Josie nu va mai fi, Emmeline va avea nevoie de un loc de muncă, așa că, în seara aceea, era în bucătăria din spatele restaurantului Albertina’s pe Bleecker Street, iar lumina din ochii fetei înainte să plece fusese ceva demn de privit.
Josie se însufleți la auzul ciocănitului la ușa ei de la subsol.
Atât Gia, cât și Lily erau în pragul ușii, Lily ținând bine de prăjitura tiramisu pe care promisese că o va face pentru desert, în vreme ce Gia ținea un buchet de ierburi aromatice proaspete în brațe și o pungă de hârtie maro plină cu legume de-abia culese. Lily așteptă
cât Gia o îmbrățișă pe Josie, pentru ca apoi să se lase în brațele bunicii ei de cum intră Gia.
299
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Inima lui Josie se strânse exasperant, ceea ce era destul de neplăcut, pentru că fusese o zi bună. Sigur era din cauza emoției de a o revedea pe Lily, de a o avea acolo. Închise cu un pocnet ușa în urma ei și se uită încruntată la portretul tatălui ei.
După ce se așezară toate trei, paharele cu vin și conversația curseră, vinetele parmigiana aburiră aromate pe masă într-un vas albastru intens, cu salata ei de roșii și mozzarella și pâine crocantă de casă din plin, Josie oftă de mulțumire.
Își făcuse o promisiune. Dacă avea să moară mai repede decât sperase, atunci avea să-și petreacă fiecare zi pe care o mai avea trăindu-și viața. Rămase fidelă convingerii ei că nu avea să fie o invalidă și că nu avea să-și îngrijoreze familia din cauza bătrâneții ei.
Ca printr-o înțelegere tacită, cele trei femei evitară subiectul războiului cât mâncară, însă îngrijorarea cu privire la Tom atârna asupra lor, iar Josie își dori ca el să fi fost acolo cu ele, chiar atunci, așa cum fusese în acea zi minunată când făcuse cunoștință cu el și văzuse atracția dintre el și nepoata ei în timp ce găteau omlete împreună.
— Deci, ce se întâmplă la Valentino’s? întrebă Gia. Își sprijini obrazul pe mână. Îmi este dor să ascult toate bârfele fiecărei zile.
— Ei bine, spuse Lily întinzând mâna în geantă. Nu ați văzut asta, presupun, nu-i așa? Nici una dintre voi?
Scoase un decupaj dintr-un ziar.
Josie și Gia se aplecară ca să citească; Gia plescăi limba a dezaprobare, iar Josie oftă prelung.
Războiul ne-a privat de elemente de primă necesitate precum carnea,untul și aproape toată populația noastră masculină mai tânără depatruzeci de ani, însă, în plus, se pare că pierderea cea mai recentă cucare se confruntă Statele Unite este absența unor bucătari bărbațisatisfăcători.
300
- ELLA CAREY -
Se spune că orice persoană care-și câștigă traiul din scrierea cronicilorculinare „New York Dines” pentru New York World-Telegram este o persoană norocoasă. Dar sunt de mult apuse zilele în care puteam pur și simplu să intru într-un restaurant, să comand o bucată de carne de cea mai bună calitate, să-mi ling buzele și să public un articol în care să
vorbesc cu entuziasm despre carnea de vită.
Nu, în prezent, fidelul dumneavoastră critic culinar este supus unorprovocări gastronomice precum carnea de miel cu coastă, aperitivul dinlimbă-de-mare – fără îndoială de pe fundul vreunui butoi vechi din piață
sau smuls din mâinile unui oarecare pescar aflat pe o șalupă pe Hudson
– și produse de patiserie create fără unt, cu lapte praf.
S-a ajuns în punctul în care aș putea să degust mâncare pentru pisicipentru a scrie rubrica aceasta, însă lucrul ăsta nu e vina Valentino’s,căruia i-a fost dată sarcina imposibilă de a găzdui, de curând, o serată
undeva la nord de zona Fourteenth. Fidelul dumneavoastră critic a fostinvitat incognito, însă nu am putut rezista tentației și am cerut să faccunoștință cu persoana însărcinată cu această sarcină imposibilă. Veți fizdruncinați când veți auzi că, în momentul în care am cunoscutbucătarul, aproape că am leșinat nu doar din cauză că până șirestaurantul nostru consacrat, care oferă preparate culinare rafinate, afost nevoit să angajeze o femeie, ci și din cauză că femeia respectivă nueste nici mai mult, nici mai puțin decât domnișoara Lily Rose dinGramercy Park, despre care se zvonește că este logodită cu NathanielCarter din Fifth Avenue!
Mă depășește ce o fi crezând domnișoara Rose că face pierzându-șivremea în încercarea de a găti atunci când nu există nimic disponibil dinceea ce o persoană în toată puterea minții ar ingera, însă tot ce pot spuneeste că acest recenzor nu va mai avea loc de muncă dacă nu terminămrăzboiul acesta pe cât de repede speră iluștrii noștri conducători că amputea.
Și deși domnișoara Rose se pricepe evident să transforme produseteribile în feluri de mâncare încântătoare și demne pentru a ține pe linia 301
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
de plutire un restaurant rafinat, tot ce putem face este să ne rugăm ca easă fie scoasă din inima bucătăriilor noastre și dusă la locul eicorespunzător de soție în înalta societate și de gazdă cu o bucătărieîncântătoare, plină de servitorii ei proprii, de care să se ocupe cât maicurând posibil, pentru ca ordinea corectă a lucrurilor să poată firestabilită o dată pentru totdeauna!
— Ei bine, sper că nu iei în serios nimic din toate astea, spuse Josie.
Pe cuvânt. Îi aruncă o privire Giei, care continua să se încrunte la articol.
— Cred că recenzorul nu s-a interesat deloc despre cât de mult a contribuit gătitul tău la continuarea activității Valentino’s în timpul războiului.
Lily își sprijini bărbia de mână și oftă.
— Nu-ți face griji, adăugă Josie uitându-se la ea. Cei care nu pot face îi critică mereu pe cei care pot.
Gia continua să se încrunte, iar fața ei încântătoare pălise.
— Cine este Nathaniel Carter? întrebă ea.
Josie îi aruncă o privire lui Lily.
Lily se îmbujoră.
— Ei bine, mama visează că mă voi căsători cu Nathaniel. Însă, Gia, știi că nu se va întâmpla niciodată asta, se îndulci vocea lui Lily.
Știi cât de mult îl iubesc pe Tom.
Fața Giei fu traversată de o expresie tulburată.
