Mai, 1945
Flori de primăvară decorau fiecare masă de la Valentino’s, pe lângă licărul lumânărilor. Fiecare față din încăpere era întoarsă către Giorgio – personalul de bucătărie, ospătarii și oaspeții care purtau diamante și perle. El urcă pe o estradă lângă marele pian scânteietor și porni microfonul uriaș.
Lângă el, Vianne zâmbi fericită mulțimii. Își prinsese o broșă verde în rochia portocalie strâmtă, iar în jurul gâtului avea o eșarfă de mătase, cu dungi verzi și albe.
— Dragi prieteni, începu Giorgio. Ne face foarte mare plăcere să
sărbătorim împreună… Se concentră și-și drese vocea. Să sărbătorim împreună cele mai de seamă evenimente. Ultimele zece zile au fost minunate, incredibile. După capturarea, într-un final, și executarea lui Mussolini, după sinuciderea lui Hitler, nu putem exprima cât de încântați suntem să auzim despre capitularea forțelor germane din Italia.
Luă mâna lui Vianne și o ținu mult deasupra capetelor lor, înainte de a se înclina înspre ea și a o îmbrățișa.
Urmară urale. Picioare tropăiră pe podea. Însă într-un separeu, într-un colț, Lily zări o tânără care plângea cu fața într-o batistă. Lily se forță să nu se mai uite la ea.
În ziua aceea, citise în ziare despre schimbările uriașe care urmau să rezulte după război, schimbări care aveau să dureze decenii întregi. Însă, în disperarea ei de a afla vești despre Tom, Lily era atrasă de relatările mai pesimiste, în timp ce sufletul i se îndrepta către cei care sufereau ca ea, pentru că realizase că nu era singura care aștepta și care-și făcea griji, iar în asta găsise cel puțin un grăunte de 319
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
confort. Pentru atât de mulți oameni, teama doborâtoare de posibila pierdere a unor persoane dragi, fii, frați, iubiți și prieteni trebuia tăinuită în mijlocul veseliei mari a Zilei Victoriei în Europa.
Lily știa că nu-i făcea bine, însă nu se putu abține să nu citească
despre devastarea curentă, despre cum Statele Unite pierduseră
aproape 408.000 de trupe în Europa și în Pacific, despre cum, chiar dacă Hitler fusese învins, Imperiul Japonez continua să lupte.
Nathaniel era acolo, undeva în Pacific, iar sentimentele ei de vină și de îngrijorare față de vechiul ei prieten care-și proclamase dragostea pentru ea o bântuiau în toiul nopții, în timp ce se foia răvășită de coșmarurile în care apărea Tom.
Giorgio își ridică paharul.
— În seara asta, sărbătorim faptul că germanii au capitulat în fața Aliaților vestici și că victoria în Europa este, în sfârșit, a noastră!
Vuietul mulțimii era asurzitor. Oamenii se cățărară pe scaune, îmbrățișând străini, bând lacom șampanie.
Lily fu trasă în mulțime. Un bărbat de vârstă mijlocie o ridică în brațe, iar dopuri de șampanie pocniră și încăperea deveni un amestec de țipete și îmbrățișări și urări. Fu prinsă în îmbulzeală, împinsă de la un om la altul până când Giorgio bătu din palme în microfon.
Încăperea se liniști. Se auzi pocnetul deschiderii unei șampanii răzlețe, însă fiecare față se întoarse către estradă.
— Pentru toți oaspeții mei minunați, pentru angajații mei, toți, vreau să vă ofer o sticlă de șampanie franțuzească din colecția mea, gratuit. Ospătari!
Giorgio pocni din degete, iar pianistul începu să interpreteze o versiune remarcabilă a imnului național italian.
Lily simți strângerea blândă a unei mâini pe brațul ei.
Martina era lângă ea și o îmbrățișa. Se ținu bine de tânăra care fusese alături de ea și care-și pusese sufletul în gătit sub îndrumarea lui Lily, spetindu-se de dimineața până seara în bucătăria de la subsol pe durata teribilului război. Dacă în ’42 simțise că Valentino’s era ca 320
- ELLA CAREY -
o familie, acum simți că făcea parte dintr-un cerc strâns legat în bucătărie, un cerc ale cărui conexiuni nu ar fi putut fi întrerupte niciodată.
Când Jimmy o luă repede pe Martina, cu brațul așezat în jurul umărului ei, în timp ce ochii ei se înviorară privindu-l, Lily îi privi cu un freamăt în piept la vederea fericirii lor evidente. „Trimite-mi o minune.” Cu fiecare zi care se scurgea încet și sigur, ideea de a auzi că Tom trăia devenea din ce în ce mai imposibilă.
Lily se deplasă prin mulțime către ceilalți membri ai echipei ei, adunați într-o parte a restaurantului sub luminile puternice. Ellen și Meg erau strâns îmbrățișate, fețele lui Agnes, Leo și Julius străluceau de bucurie. Mai ales Leo zâmbea larg. Fiul lui dat dispărut fusese găsit în viață, chiar dacă era prizonier de război. Lily își înfundă
mâinile în buzunare. Era extrem de fericită pentru el.
La bar, bărbați se îmbrățișau, râdeau, își ștergeau lacrimi. Pălării erau aruncate în aer. Sunete de urale bubuiau în toată clădirea. Afară, pe stradă, se auzeau claxoane, iar oamenii suflau în fluiere și strigau de bucurie.
Brusc, în fața ei apăru Vianne. Soția lui Giorgio deschise o sticlă de șampanie și turnă în două pahare, dându-i unul lui Lily.
— Cin cin! spuse ea. Ai auzit ce a spus Giorgio. Se uită la restul bucătarilor. Chérie, trebuie să bei niște șampanie, să sărbătorești cu noi cum se cuvine!
Lily se înmuie când văzu încântarea din ochii lui Vianne.
— Așa. Deci ce ai în plan de-acum încolo, chérie?
Vianne avea privirea arzătoare și îi strigase lui Lily în ureche.
„Tom se va întoarce.”
— Îmi voi vedea în continuare de muncă… reuși Lily să spună.
Preț de o clipă, expresia feței lui Vianne se întunecă. Se aplecă spre ea mai aproape.
— Iar acum că războiul s-a terminat, chérie, fă-ți loc în viață pentru iubire. Știu că sunt franțuzoaică, însă meriți să iubești și să fii iubită!
321
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
