Piciorul paharului de șampanie al lui Lily păru rece, însă ea îl ridică și reuși să afișeze un zâmbet curajos; Vianne fu trasă în mulțime.
Pentru că avea nevoie de câteva momente singură, Lily își croi drum către una dintre ferestrele mari, care dădeau spre Park Avenue; puse paharul de șampanie jos și se sprijini cu greutate de pervaz.
Deși se lupta cu durerea insuportabilă a dispariției lui Tom, o altă
bătălie nemiloasă vuia în sufletul ei.
De la momentul revoltător, cumplit în care citise corespondența mamei ei, în ajunul Anului Nou, Lily rupsese de tot relația cu mama și cu tatăl ei. Deși tatăl ei încercase să o sune, de fiecare dată când șeful de sală anunța că Jacob voia să vorbească cu Lily, ea se retrăgea, evitând conversația inevitabilă pe care era nevoită să o aibă. Știa tatăl ei ce făcuse mama?
Atunci când o vizitase pe Josie, observase uluirea din ochii dragii ei bunici față de cum stăteau lucrurile și refuzase să-i spună lui Josie despre ceea ce descoperise în ajunul Anului Nou, pentru că, simplu spus, nici ei nu-i venea să creadă.
Secretul pe care îl ținea era atât de teribil încât nu-l putuse spune nimănui. Chiar ei i se părea de neconceput. În schimb, îl îngropase undeva în adâncul sufletului, până când starea ei de inacțiune se dezvoltă într-un război civil intern, chinuitor.
Afară, un bărbat ridică pe un altul pe umeri, iar Lily se trezi față
în față cu el. Îi trimise un sărut înainte de a se rostogoli la pământ.
Încăperea păru să se legene. Se concentră, își ținu capul sus și-și făcu loc în jos pe scări. În timp ce se deplasa prin sala cu vinuri, Lily simți că umerii încordați i se relaxaseră doar o idee. Mai mult ca niciodată, simți că bucătăria de la Valentino’s era ca o casă. În zilele acelea, Lily nu ieși aproape deloc din clădirea de pe Park Avenue.
Munca ei era salvarea ei. Era singurul lucru pe care-l avea.
322
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 37
Victoria
Vara, 1945
În data de 14 august, Victoria stătea la masa de mic dejun înainte ca Jacob să se fi trezit. Trează de-a binelea, întinse mâna după New York Times, iar un articol îi captă atenția.
— Ha! bombăni ea zgomotos către sufrageria liniștită, în timp ce portrete ale unor necunoscuți se uitau în jos la ea, iar ceasul cu pendulă din colț număra trecerea secundelor. Proprietarii de restaurante și de hoteluri de-abia așteptau întoarcerea soldaților, pentru a nu mai angaja personal necalificat. Își luă foarfeca din biroul ei și decupă articolul, urmând contururi clare, drepte. Avusese dreptate în toată această vreme.
În noaptea aceea, ultimul loc în care Victoria își dorea să fie era mijlocul pieței Times Square. Voia să fie acasă, să facă planuri pentru când Lily avea să se întoarcă la ei, cu lacrimi în ochi. Însă Jacob insistase. Mulțimile se învârteau în jurul lor, iar Victoria stătea lângă
soțul ei, neștiind dacă să-și dea ochii peste cap în timp ce el se holba la banda rulantă de știri sau dacă să se resemneze și să se uite în sus.
El îi vorbise despre cum New Yorkul avea să devină puternic și glorios pe scena lumii, în urma războiului.
La exact 7 și 3 minute seara, 15.000 de becuri de pe bandă afișară
cinci cuvinte, iar mulțimea vui. „Oficial: Truman anunță capitularea Japoniei.”
Jacob o trase către el, în timp ce fața ei îi era apăsată în umăr.
— S-a terminat, îi murmură el la ureche. Draga mea. Buzele lui îi atinseră ușor creștetul capului. S-a terminat de-a binelea.
323
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
În dimineața următoare, la micul dejun, Jacob se trezi mai devreme decât de obicei. Titlurile ziarelor anunțau în gura mare: „Tot orașul se dezlănțuie”. Valul de ușurare generat de semnarea formală
a capitulării se revărsa pe fiecare stradă, în fiecare casă, în inima fiecărui newyorkez.
— Ani de insuficiențe, ani de sacrificii, continuă Jacob. Londra bombardată, Parisul umilit, iar acum Roma, Berlinul și Tokyo ocupate de trupe străine. Draga mea, înțelegi? prinse el mâinile Victoriei peste masă. Este începutul unei ere noi; băieții noștri vor fi acasă. Perspectivele sunt uriașe! Se va întoarce o întreagă forță de muncă nouă.
— Luasem asta în calcul. Victoria ridică o sprânceană. „Doar că nu așa cum ți-ai imaginat tu.” Iar familia Carter va cumpăra fabrica și tu te vei putea pensiona, îi reaminti Victoria.
Își puse ceașca de cafea pe farfuriuță.
Însă Jacob, așezat pe scaun, se aplecă în față.
— Ei bine, nu știu dacă, până la urmă, mă voi pensiona. Dat fiind că lucrurile nu evoluează așa cum ai crezut tu cu…
— Lily.
Victoria lovi cu palma șervetul.
— Nu doar din cauza asta, adăugă Jacob.
Chiar așa. Fata aia ar distruge fericită toată familia, doar ca să stea într-o bucătărie.
Își încrucișă brațele.
— Am încercat, grăi ea, scoțând al doilea cuvânt de parcă
